Claudia Anastase: Oferind bani cerşetorilor perpetuăm exploatarea lor

Cluj-Napoca este în ultimii ani o adevărată destinaţie pentru cerşetorii din toate colţurile ţării. Vin aici pentru că au auzit că oamenii sunt milostivi, aşa că nu e de mirare că unii ajung să câştige în numai câteva ore de cerşit chiar şi sute de lei. Cazul unui sibian de 40 de ani care a venit într-o dimineaţă cu trenul la Cluj şi în numai câteva ore a strâns aproape 500 de lei stând în faţa mai multor biserici este doar unul dintre cele care au fost mediatizate.

afise autobuz

Datele pe care le are poliţia locală arată că există câteva sute de cazuri pe an pentru care se întocmesc procese-verbale de contravenţie. Dar numărul cerşetorilor e mult mai mare, pentru că nu toţi cei care cerşesc sunt şi prinşi de poliţişti. Pentru a descuraja fenomenul în continuă creştere, din această toamnă la Cluj începe o campanie anti-cerşetorie, iniţiată de consilierul local Claudia Anastase. Social-democratul a reuşit să treacă prin Consiliul Local, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre care propune mai multe măsuri pentru descurajarea cerşetoriei.

– De unde aţi pornit în acest demers?

– Claudia Anastase: Am pornit de la un semnal de alarmă care mi-a fost tras ca şi consilier local de un om de presă. Am început documentarea, inclusiv pe teren, am analizat manifestările umane vizavi de acest subiect, am studiat modul cum a fost prezentat acest subiect în presa locală până în urmă cu trei ani. Din declaraţiile clujenilor am văzut că, în ultima perioadă, mesajele împotriva cerşetorilor se acutizaseră. În egală măsură am luat informaţii din zona administraţiilor locale care au încercat să facă ceva în legătură cu cerşetoria. Timişoara sau Oradea au avut rezultate. Deci nu inventăm roata, nu e doar problema Clujului, doar că alte administraţii au făcut ceva. O carenţă pe care am sesizat-o, dar numai la nivelul Clujului, este că autorităţile nu au de fapt o evidenţă clară a cazurilor de cerşetorie, nu au date exacte privind amploarea fenomenului.

– Aţi venit cu propunerea unui număr unic la care clujenii să anunţe cazurile de cerşetorie.

– C.A.: Am dorit să identific şi să inventariez problemele legate de cerşetorie. Şi m-am gândit cum aş putea să fac asta cel mai bine şi aşa a apărut ideea numărului unic. Aceasta este funcţional din 1 septembrie, este 0264-955. Pentru promovarea lui aveam nevoie de materiale publicitare. Am ales panoul indicator, afişul şi stickerul. Panoul pentru că putea fi aşezat pe stâlpii deja aflaţi în proprietatea primăriei, deci aveam costuri minime şi multă vizibilitate. A doua formulă sunt afişele care trebuiau puse în toate mijloacele de transport în comun şi din păcate încă nu sunt. Ele sunt utile pentru că omul din autobuz vede mai uşor afişul decât panoul din intersecţie, mai ales că avem cerşetori chiar în autobuze. Pe lângă indicatoare şi afişe, urmează stickerele, care trebuie să ajungă în zonele populate de tineri, a teraselor, de exemplu. Dacă pe primele două poţi să mergi cu un mesaj general cu profund caracter umanist, pe stickere pentru că publicul ţintă e altfel, mesajele trebuie să fie mai simpatice: îl fac pe student partenerul meu al CL, îl rog să mă ajute să îl ajut pentru că el este cel deranjat la masa de pe terasă, el este deranjat în campusul studenţesc şi ştiţi bine că forma de exprimare a tinerilor este uşor mai radicală decât a celorlalţi. Numărul unic este centrul fiecărui material suport pentru promovarea acestui proiect.

– Aţi organizat chiar şi o dezbatere publică. Ce au avut de spus participanţii despre fenomenul cerşetoriei la Cluj?

– C.A.: La dezbaterea publică au fost prezenţi invitaţi de la direcţia de asistenţă socială, direcţia de asistenţă socială şi protecţie a copilului, poliţia municipiului, poliţia locală, CTP, reprezentanţi ai ONG-urilor, reprezentanţi ai studenţilor. Am detectat o serie de probleme pe care le avem cu cerşetorii. Din datele pe care mi le-a pus la dispoziţie Poliţia Municipală am putut vedea că sunt mai multe tipare de comportament ale cerşetorilor, un anumit tipar au cei care cerşesc în zona spitalelor, în alt fel cerşesc cei de la teatru. Ca atare şi mesajele noastre anti cerşetorie trebuie să fie de impact. Am propus de exemplu un mesaj de genul: nu daţi bani cerşetorilor, la Cluj nimeni nu moare de foame. După promovarea acestui proiect de HCL am fost abordată de mai multe ONG-uri care şi-au arătat disponibilitatea să lucreze pentru bunul mers al acestui proiect, atât în pasul 1, când doar propagăm mesajele, cât şi în pasul 2 când vom face tratarea cauzei, cu ajutorul studenţilor voluntari din zona ştiinţelor medicale şi umaniste, sociologie, asistenţă socială. Trebuie ca în pasul 2 să găsim soluţii pentru cei care sunt nevoiţi să cerşească, pentru cei care sunt exploataţi de diverse reţele, să găsim soluţii din perspectiva entităţilor de ordine şi siguranţă publică acolo unde există infracţiuni care se află în spatele cerşetoriei în sine. Deci am făcut un pas, nu ştiu cât este de important, dar trebuia făcut. Mai ales acum, înainte de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât, unde numărul celor care trăiesc acolo poate ajunge şi la 3.000. Vă imaginaţi ce întâmplă dacă aceşti oameni vin în municipiu în condiţiile în care sursa lor de venit de acolo de la groapa de gunoi dispare. Mai mult, suntem în faţa anului 2015 şi va trebui să avem nişte măsuri specifice pentru combaterea acestui fenomen în anul în care suntem Capitală Europeană a Tinerilor. Sper să avem o monitorizare serioasă, sper ca oamenii să fie cuceriţi de idee, să înţeleagă că nu e o prigoană a unor oameni, e o acţiune de bunăcredinţă, care încearcă să trateze nu numai efectele ci şi cauza. Avem mare nevoie de colaborarea populaţiei, dacă populaţia reacţionează pozitiv, eliminăm şi manifestările radicale.

– Ce soluţii sunt însă pentru cei de pe stradă? Nu se poate doar să îi ridice poliţia.

– C.A.: Sigur omul care cerşeşte nu poate fi lăsat pur şi simplu pe stradă. Dacă omul acela este bolnav, dacă are nevoie de o masă, trebuie dus în zona de asistenţă socială, dacă este subiect şi obiect de exploatare, trebuie tratată cauza.

– Are administraţia locală suficiente resurse pentru a rezolva problemele acestor oameni?

– C.A.: Mi-e greu să cred că nu avem resurse câtă vreme suntem unul din marile bugete ale ţării. Cred că dacă ai bunăvoinţă şi dacă detectezi paşii spre o soluţie nu ai niciun motiv să nu poţi aloca resurse financiare. Pentru proiectul meu, proiectarea financiară m-a dus la o sumă de 6.000 de lei, aceste prime materiale au costat doar atât, şi eu zic că a meritat să cheltuim această sumă infimă din buget ca să vedem ce ne aşteaptă, care e amploarea fenomenului, ce nevoi suplimentare are poliţia locală pentru a rezolva această problemă, ce nevoi s-ar putea naşte pentru Direcţia de Asistenţă Socială sau poate avem nevoie de un alt adăpost pentru oamenii străzii. N-ai de unde să ştii dacă nici măcar nu ai date despre cât de amplu este fenomenul. Asta am încercat să fac cu acest proiect să pornim de undeva. E amplu proiectul şi zic eu a fost bine gândit pe termen lung.

– Cum se pot vedea aceste lucruri din perspectiva oamenilor care dau bani cerşetorilor, considerând că fac un lucru bun, că fac o faptă de milostenie? Şi care ar fi alternativele dacă nu dai bani cerşetorului?

– C.A.: Reprezentanţii Poliţiei Locale ne-au arătat că unul din motivele pentru care avem un fenomen mai amplu de cerşetorie decât în alte oraşe este tocmai faptul că suntem percepuţi ca fiind foarte aplecaţi spre milostenie. Ca oraş, în ansamblu. Au fost argumentele cerşetorilor ori de câte ori poliţia locală i-a cules de pe stradă. Uitaţi-vă ce profil avem: studenţii care merg la examene, bolnavii care vin la spitale şi sunt adesea temători în faţa bolii, temători în faţa lui Dumnezeu, natura noastră ardeleană, dorinţa noastră de a ajuta. Exact asta este speculat şi exact asta am încriptat în acele mesaje, ideea că, oferindu-le acei bani, nu-i ajutăm de fapt pe aceşti oameni, ci perpetuăm exploatarea lor. Afişele au acest mesaj: Opriţi exploatarea! Nu daţi bani cerşetorilor! Omul acela nu ar fi şi mâine pe stradă dacă într-adevăr ar fi ajutat. Însă nu mă aştept la o eradicare completă a fenomenului într-un timp scurt, nu mă aştept ca primele zone în care să nu mai fie cerşetori să fie zonele bisericilor. În pasul doi voi încerca să fac posibilă întâlnirea cu reprezentanţii bisericilor ca să discutăm despre posibilitatea de a-i îndruma pe oameni să facă donaţii către ONG-urile care se ocupă de oamenii străzii.

– Dumneavoastră sprijiniţi asemenea fundaţii, când a fost ultima dată când aţi donat pentru o asemenea cauză?

– C.A.: Ca persoană fizică, aş dori să păstrez discreţia pentru că eu cred că, fiind acte caritabile, îşi pierd din valoare dacă vorbesc despre ele. Nu ajut ONG-uri în general, ci ONG-uri pentru o cauză punctuală, de fiecare dată, şi vreau să văd şi rezultatul sprijinului pe care îl acord.

– După prima etapă mai aveţi anumite termene pentru implementarea proiectului?

– C.A.: Următorul termen ar fi stabilirea punţilor de comunicare imediat după sosirea studenţilor. Eu îmi propun ca termen luna noiembrie, în care vom tatona modalităţile de colaborare cu studenţii pe contracte de voluntariat.


Publicitate

Postaţi un comentariu