Chimie, în bucătărie: Le Chocolat de Dorothy cucerește Clujul

Dorottya Rozsi

John Q. Tullius spunea că nouă din zece persoane iubesc ciocolata, iar a zecea persoană întotdeauna minte. Sau … o savurează alături de o porție sănătoasă de castraveți murați. Oricât ar suna de ciudat, acesta este singurul mod în care Dorottya Rozsi, cea care se află în spatele brandului Le Chocolat de Dorothy, se poate bucura de delicatesele pe care le face, fie că e vorba de ciocolată cu chilii, mentă, fructe sau nuci.

1926841_1536678943241605_1134294648290057814_n

O chimistă boemă

Dorottya este originară din Satu Mare. A venit la Cluj pentru a urma cursurile Facultății de Chimie. În al doilea an a câștigat o bursă de cercetare și a analizat berile din România în funcție de numărul de cationi pe care le conține fiecare. Din acest punct de vedere, cea mai sănătoasă bere din țara noastră este Ciuc, întrucât apa care intră în compoziția ei este cea mai bună, conform analizelor de laborator. În al treilea an, sponsorizată de Insomnia, a analizat și câteva beri din străinătate. 10505288_4371513703528_3619860131101248844_n

„Pe mine m-a interesat partea chimiei de zi cu zi, chimia analitică. Am cochetat cu actoria din timpul liceului. Întotdeauna mi-am pus întrebarea: e mai bine să fii o actriță care să știe chimie sau o chimistă super boemă. Aceasta e problema mea. O parte din mine e foarte boemă și altă parte foarte reală”, explică tânăra. Dorottya a lucrat mai mulți ani la Insomnia, un local din Cluj, un loc extrem de potrivit pentru partea boemă a personalității sale. „Îmi plăcea să ascult poveștile clienților, să fiu acolo pentru ei, să îi fac să zâmbească, dar mereu mi-am dorit să fac mai mult. Astfel am cumpărat primul kilogram de unt de caco, primul kilogram de ciocolată și am început să fac ciocolată. Fac diferite sortimente: cu chilii, cu lavandă, cu ghimbir, cu turmeric și ghimbr, cu fructe confiate. A ieșit și le-a plăcut mult celor care au gustat”, povestește aceasta.

10374969_4365704918312_170545650857919245_n

10402677_4366658582153_7314181847843557873_n

Tânăra s-a inspirat în demersul său din două filme: „Chocolat” și „Julie și Julia”. „Acum doi ani am văzut un filmul Julie and Julia, cu Meryl Streep, actrița mea preferată, care joacă rolul unei soții de ambasador în Paris, în anii `40, `50. Doroteea, Paris, anii `40, `50… Nu mi-ar mai trebui nimic. Acolo m-am regăsit cel mai bine. Meryl Strepp se mută cu soțul în Paris și se gândește ce să facă acolo. Se înscrie prima dată la un curs de croșetat, apoi dorește să învețe să gătească. Se înscrie la o școală celebră, Gordon Bleu. Acolo aș vrea și eu să ajung, numai că costă foarte mult. Îmi place că e ambițioasă, nu se lasă. Scrie o carte, face o emisiune de gătit. Îmi plăcea foarte mult. Ascult melodiile din Julie and Julia în timp ce gătesc sau muzică clasică”, mai povestește aceasta.

Ciocolată şi castraveţi muraţi

După o zi grea, Dorottya se relaxează făcând chimie în bucătărie, întrucât secretele învățate pe parcursul facultății îi sunt de mare folos. Uneori, din dorința de a face cât mai multe delicii dulci, doarme câte două ore pe noapte, dar aprecierea celor din jur îi oferă toată energia de care are nevoie pentru a o lua de la capăt. „Wow, Dorottya, e super bun. Senzația asta nu poate fi înlocuită cu nimic. E fenomenal!”. Dimineața aceasta are grijă de un băiețel de șapte luni, după care muncește la o ceainărie din Cluj. Ajunsă acasă, în micul „laborator” din aparatmentul său, aceasta începe să combine ingredientele dulci. „Mie nu îmi place ciocolata. E o ciudățenie. Adică îmi place, dar nu pot să o mânânc goală. Pot să mânânc ciocolata numai cu castraveți murați. Sunt Balanță și de aici provine probabil această preferință. Eu nu sunt cu dulcele, mie îmi plac lucrurile sărate, dar câteodată corpul are nevoie de energie. Am mâncat odată așa și mi-a plăcut la nebunie combinația asta. E foarte bună. Am ajuns să fac chimie în bucătărie, să fac rețetele mele, să cântăresc, să îmi dau seama singură de reacțiile care au loc între ingrediente”, spune aceasta.

10421195_1548878715354961_7889920056660460053_n

Crema de ciocolată este cea care îi dă uneori bătăi de cap. Chimia, însă, vine mereu cu o rezolvare. „Pentru a face crema topesc ciocolata și adaug smântână. Am adăugat două linguri și nu ieșea nici cum cremoasă compoziția respectivă. Dacă topești ciocolata la temperatură mare se descompune în molecule. Am adăugat smântâna rece. Cele două nu erau foarte prietenoase. Ciocolata nu a putut să îmbrățișeze smântâna și astfel nu au dansat împreună în bol. Ciocolata s-a descopus, a devenit zahăr și cacao, iar din smântână a ieșit uleiul. Am început să plâng și am aruncat trei kilograme de ciocolată și două de smântână. Până la urmă mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Am pus prea puțină smântână. Trebuie pusă o cantitate mai mare pentru o compoziție omogenă”, explică tânăra.

Visează la propiul business

Momentan aceasta are patru rețete proprii. Pentru a se specializa, s-a înscris în luna septembrie la un curs de cofetar-patiser, pentru a învăța mai multe tehnici. „Învăț, fac pentru prieteni, pentru colegi. Dacă voi avea business-ul meu, mă voi axa pe ciocolată. Având deja logo-ul Le Chocolat de Dorothy nu pot să renunț. A fost greu pentru mine să ajung până aici. De acum încolo, Cluj, ai grijă, că vine Doroteea și peste tot numai ciocolată va fi!”, spune aceasta în glumă.

10644595_1537510593158440_5245691343083869601_o

Pe de altă parte, este convinsă că nu va avea concurență în Cluj, întrucât, lucrând în cadrul mai multor localuri din Cluj a cunoscut o mulțime de lume. „Aici intervine munca mea de nouă ani în Cluj, cinci ani în Insomnia. Mă știe lumea și mă iubește. Până acum am primit doar feedback-uri pozitive și mi-am găsit vocația”, spune aceasta.

De când s-a apucat serios de treabă, a renunțat la cercetările știinfice, iar analiza berii nu mai reprezintă o prioritate. Cu toate acestea, știe mereu ce să îți recomande. Mai mult decât atât, aceasta a urmat și un curs de degustător de vin, iar de când lucrează în cadrul ceainăriei, învață tot mai multe lucruri despre cultura ceaiului. Susține cu tărie că ceaiul clasic este cel mai bun și mai sănătos.

Mega Star la Festivalul Interbelic

Dulciurile nu sunt însă singura pasiune a fetei cu nume de basm. „Totul a început la Insomnia, localul care mi-a marat viața. Într-o seară, ultima pentru una dintre colegele mele, a reprezentat debutul meu muzical. Era vară. M-am așezat lângă pian și am început să cânt. Am cântat și de 8 martie, am fost și pe afiș. Am cântat cu Teodora și Liviu Sorescu. Liviu Sorescu cânta la pian”, povestește aceasta.

10505491_4366659462175_7145315411109239803_n

10553610_4364655732083_8032345288160035813_n

În 2011 a participat la concursul muzical Mega Star, în Budapesta. „Am fost la preselecții și în drum spre casă mi-am dat seama că nu vreau să semnez un contract, pentru ca mai apoi să îmi spună cineva cum trebuie să mă îmbrac sau cum trebuie să îmi vopsesc părul”, spune aceasta. Cu toate acestea, nu a renunțat la idee și în 2013, a participat, mai mult în glumă, la o nouă preselecție pentru acealași concurs. „Nicidată nu am luat ore, nu am cunoștințe muzicale. Mă ghidez după auz. Peste trei săptămâni au zis că mă sună, dar m-au sunat peste o săptămână și m-au anunțat că mă așteaptă la Budapestea. Am fost acolo, m-am pregătit cu câteva piese. Am călătorit toată noaptea, eram obosită și irascibilă. Nu am reușit. Nu am mers mai departe. Mi-am dat seama că nu m-am pregătit suficient. Anul trecut am cântat la Festivalul Interbelic patru piese în limba maghiară. Îmi place jazz-ul foarte mult. Etta James este cântăreața cu care sunt pe aceeași lungime de undă. Am văzut și filmul cu ea, știu prin ce a trecut și pot să cânt orice de la ea. Am avut multe încercări cu muzicieni din Cluj, cu pianiști, dar anul trecut m-am lăsat. Sper că atunci când ciocolata va curge în Cluj, îmi va reveni pofta de a cânta”, spune aceasta.

1185135_579500545440706_789911862_n

Pe viitor visează să aibă propriul laborator și să susțină ateliere de făcut ciocolată pentru copii.

10603505_4472547069299_2125118124281835018_n


Publicitate

Postaţi un comentariu