Ce cred ardelenii despre Roşia Montană? Ioan Aurel Pop: „Proiectul afectează ireparabil mediul”

Astăzi, la Roşia Montană se află Comisia Parlamentară care analizează la faţa locului proiectul exploatării aurului de către RMGC. Aceasta va recomanda o decizie plenului legislativ, cel târziu la 1 octombrie. Comisia este contestată de asociaţia Alburnus Maior, care spune că nu a fost invitată la discuţii. În acelaşi timp, în marile oraşe ale ţării au loc manifestaţii contra proiectului Roşia Montană, iar în contrapartidă minerii din Roșia se blochează periodic în subteran.

Transilvania Reporter vă prezintă,   în ziua în care Comisia Parlamentară pentru Roşia Montană analizează cazul la faţa locului, o dezbatere pro şi contra proiectului.

Academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Univesităţii Babeş Bolyai Cluj. „Proiectul afectează ireparabil mediul”

„În privința acestui proiect şi a nocivității lui comunitatea ştiințifică din România s-a pronuntat deja : Academia Română, cadrele Universității «Babeş-Bolyai» Cluj, cadre ale Academiei de Ştiinte Economice din Bucureşti, ale Universității de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu», Bucuresti, cercetătorii Ad Astra, experții Ordinului Arhitecților din România, Uniunii Arhitecților din România. Totodată, organizații internaționale precum ICOMOS, Europa Nostra, Uniunea Internaţională a Arhitecţilor sau Consiliul European al Arhitecţilor au alertat în numeroase rânduri ca implementarea acestui proiect va duce la dispariţia în cvasi-totalitate a resurselor valoroase, unice ale zonei, a patrimoniului cultural şi natural al sitului Roşia Montană.

Singurul motiv pentru care azi mai vorbim de acest proiect care afecteaza ireparabil mediul, distruge patrimoniul cultural al zonei şi incalcă drepturile localnicilor şi ale cultelor religioase la proprietate este acela ca factorii politici care îl decid au o viziune limitată şi preferă sa dea curs argumentelor RMGC privind pauperitatea zonei şi lipsa de importanță a vestigiilor arheologice antice şi moderne de la Roşia Montana, dar şi promisiunilor lipsite de conținut despre mii de locuri de muncă”, scria academicianul într-o scrisoare publică  din februarie 2012.


Publicitate

2 Comentarii

  1. irina spune:

    Politicienii nostri, de la inceputul inceputului , au fost de acord cu proiectul Rosia Montana , pt.ca vedeau doar fata ,,cosmetizata,, a acelui ,,Acord,,! Si asta , doar pt.faptul ca nu reuseau sa vada si dincolo de cuvinte,sa citeasca printre randuri, sa lege un punct din Acod cu Legile pe care ei insisi le-au ,,fabricat,, !(sa spun acum ca erau cam limitati?!) NU! Am sa spun ca nu au studiat in amanuntime tot ceea ce prevede respectivul Acord si nu s-au gandit la efectele dezastruoase pe care le va declansa punerea in practica a proiectului! Nu s-au gandit la mostenirea pe care trebuie sa o lase urmasilor urmasilor nostri! Sau s-au gandit sa lase un desert (pt.ca Rosia Montana are sa devina un desert fratilor!!! ) , un baraj de 180 de metri inaltime , unde se acumuleaza deseurile cu cianuri, (si aici daca nu ma insel, partea asta revine statului Roman sa tina sub supraveghere acel baraj , asta inevitabil,implica niste costuri uriase Statului Roman,si inevitabil, din banii nostri! ) Chiar nu mai vreau sa o lungesc! ROMANIA!!!! TREZESTE-TE!!!

  2. Dan spune:

    Ar trebui verificat pe unde a circulat spaga ( si cum a fost disimulata in tot felul de contracte de asistenta juridica ) pe traseul RMCG – Sova si atunci am avea raspuns la multe intrebari…

    Personal cred ca daca se aproba exploatarea de la Rosia Montana atunci zilele acestui guvern sunt numarate…

Postaţi un comentariu