„Bobocii” de la catedre fac primii pași în sistem

Dora Mănăstire se pregătește pentru primul ei an ca profesor titular (foto: arhivă personală)

„Toamna se numără bobocii”, asta auzim în fiecare an în preajma zilei de 15 septembrie când, dacă nu intervine vreo grevă, începe de obicei anul școlar. Dar printre elevi înspăimântați ascunși după mormane de flori găsim în fiecare an, în umbră, profesorii debutanți. Asemenea elevilor, profesorii debutanți trăiesc spaime și au temeri de tot felul în momentul în care realizează că, după ani buni de școală și investiții în propria lor educație, intră în loteria sistemului educațional românesc în care singura certitudine este, ca de obicei, lipsa oricărei certitudini.

Are 23 de ani și un entuziasm pe care și-l maschează cu greu în spatele modestiei. O cheamă Dora Mănăstire și în doar câteva zile va lua pentru prima dată în mână un catalog și va face primii ei pași într-o sală de clasă în calitate de profesor titular. A obținut cea mai mare notă la concursul de titularizare și astfel a primit un post de profesor de limba franceză la Liceul Tehnologic nr. 1 (fostul Liceu Tehnofrig).

Dora a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, iar meseria de profesor a venit oarecum logic. A cântărit mult, a pus în balanță frumusețea meseriei cu grozăviile sistemului educațional iar în final a decis că, cel puțin pentru moment, locul la catedră este cel mai bun loc pentru ea.

„În clasa a 11-a voiam să fiu profesoară. Dar nu pot spune sigur că asta voi face toată viața. Cred totuși că în acest moment, pentru mine, e cea mai bună alegere. Salariul e mic, dar m-am înscris la doctorat și programul de la școală îmi permite să ma ocup și de această parte în următorii trei ani. A fost o decizie foarte mult gândită. Mă reprezintă. Sunt foarte calmă cu copiii, dar și în viața de zi cu zi. Sunt perfecționistă, auto-critică, și cred că asta e foarte important și încerc să fac ceea ce vedeam la profesorii mei pe care îi admiram. Sigur, știu și materia”, spune Dora.

Noua generație de profesori, pregătită de luptă

Chiar dacă face parte din „noul val” de profesori, Dora încearcă să ducă la orele ei câte ceva din ce aprecia la foștii ei profesori. Dar a fi autoritar nu este chiar o misiune simplă, iar Dora știe că îi va fi greu să se impună.

„Fiind și fată, fiind și tânără, copiii își permit multe. Încerc să nu par penibilă în fața lor prin entuziasmul meu pentru că știu că în urmă nu cu mult timp aveam și eu momente în care, ca elev, îmi ziceam <<hai, mai lasă-ne în pace cu lecțiile tale>>. Tocmai de aceea încerc să îi implic, dar tot timpul vor fi elevi care nu au chef în acel moment de lecție. Încerc să îi înțeleg, dar știu că munca mea e importantă așa că e necesar să îi fac și pe ei să înțeleagă asta”, spune tânăra.

Primul pas, crede Dora, ar fi să stabilească o relație bună încă din primele minute.

„Când făceam practică era mai ok, pentru că profesorul te ducea la clasă, stătea cu tine și lecția ieșea exact cum ți-ai închipuit. Când mergi singur devine mult mai înspăimântător. Când ți se pune catalogul în brațe și trebuie să mergi într-o sală în care nu ai mai fost, totul se schimbă. E important să ai un prim contact pozitiv și să stabilești o legătură cu copiii. Plus că trebuie să te descurci cu catalogul și asta nu e deloc ușor pentru că în perioada practicii nu prea lucrezi cu el”

Chiar și-așa, Dora se anunță a fi o profesoară după rețeta perfectă: suficient de „cool” încât să fie apreciată de copii, dar autoritară și competentă, astfel încât cei mici să învețe limba franceză la cel mai înalt nivel.

„Dau note de 10. Nu cred că nota de zece e imposibil de luat. Dau note bune pentru a motiva un elev pe care îl văd că se străduiește. Nu îmi plac elevii care încearcă să intre pe sub pielea profesorului. Îmi plac elevii interesați de materia mea, cu care pot lucra suplimentar, care își dau interesul. Am avut câțiva când eram suplinitoare. I-am ajutat să se pregătească pentru examenul DELF. Îmi plac copiii care te respectă”, explică ea.

„Dau note de 10. Și medii mari. Îi încurajeze să lucreze suplimentar pentru a-și mări mediile. Dar unii nu vor. Spun că o medie de 5 sau de 6 nu îi deranjează”, Dora Mănăstire, profesoară de limba franceză.

Profesorii în fața balanței

Plăcerea de a lucra cu copiii sau salariile mici? Oportunitatea de a forma caractere sau veșnicele probleme cu manualele? Fiecare absolvent care se gândește să devină profesor se trezește în fața unei balanțe în care se află plusurile și minusurile unui loc de muncă în învățământul românesc. Dora a decis ca, cel puțin pentru moment, să ignore minusurile.

„E o meserie de vocație și solicită foarte multă răbdare. Generațiile se schimbă mult și meseria îți cere să te schimbi tot timpul. E un sentiment aparate când te gândești că toată viața vei fi la școală. E o atmosferă frumoasă printre profesori și copii. E un mediu de muncă foarte atractiv și oarecum intelectual. Începutul de an școlar are și el strălucirea lui. E pe de altă parte și o foarte mare responsabilitate. Tot timpul mă tem că nu am făcut suficient, mă gândesc că trebuie să fiu pregătită să răspund la orice întrebare. Mă rog, copiii nu prea pun ei întrebări”, spune amuzată Dora.

Chiar dacă salariul este mic, tânăra profesoară a dat sistemului o șansă și trăiește cu speranța că nu va regreta alegerea făcută, așa cum unii dintre colegii ei fac deja.

„Mă gândesc cum să fiu un profesor mai bun. Dacă mă gândeam la salarii sau la problemele cu manualele poate făceam ca alți colegi și mă îndreptam spre un alt domeniu. Am decis să îi dau o șansă acestui domeniu pentru că îmi place și nu cred că am ceva de pierdut mai ales că acum am prins un post titularizat. Văd că se revoltă medicii și mă gândesc că se vor mai revolta cândva și profesorii și va fi mai bine”, speră ea.

Cum învingem sistemul?

Sistemul pare putred de la rădăcini și până la vârf. Din când în când mai „evadează” profesori de excepție și elevi geniali, dar impresia că totul ar fi bine dispare imediat ce ne dăm seama că manualele ajung în școli doar în semestrul doi sau că un profesor debutant are un salariu exprimat în lei și format din trei cifre.

Presiuni sunt de ambele părți. Știrile din perioada examenelor de titularizare nu contenesc să ne uimească. Vedem potențiali viitori profesori care copiază sau care urmează să predea chiar dacă au luat cu 10 sutimi peste nota de trecere.

„Nu e un examen greu. Nu ar trebui să fie ceva la care un profesor să nu se descurce pentru că până la urmă e vorba despre materia despre care ar trebui să o predai la clasă. Mulți spun că examenul ăsta este „pură tocilăreală”. Ăsta e cuvânt nou. Mulți nu înțeleg de ce, ca profesor, trebuie să știe chestiuni de literatură sau cultură franceză. Dar sunt esențiale. Te ajută la clasă. Unor li se pare inutilă partea de psiho-pedagogie. Dar e utilă și ea”, spune Dora.

„Am primit multe cereri de prietenie pe Facebook de la viitori elevi. Încă nu știu dacă să le accept pentru că nu cred că îmi doresc chiar nivelul acesta de apropiere”, Dora Mănăstire, profesoară de limba franceză.

Dacă întoarcem privirea, din sens opus zboară nemulțumirile profesorilor, supărați pe programa cameleonică sau pe faptul că părinții sunt de multe ori iraționali atunci când vine vorba de potențialul odraslelor lor.

„Se pune multă presiune pe profesori dar nici copiii, unii nu sunt așa. Au și părinții o vină și mă sperie momentul în care o să vină un părinte supărat la mine să mă certe pentru că i-am dat copilului o notă mică. Părinții vin de multe ori porniți pe ceartă, porniți la director, să te dea afaraă, vin supărați pe sisteme… nu prea ai ce să faci. Chiar dacă sistemul este așa cum este, ca profesor ai destul de multă libertate încât să faci lucrurile așa cum crezi tu că ar trebui dar să și respecți programa așa cum e ea. Poți găsi lucruri interesante și măcar în clasa ta să fie altfel. Funcționează bine să te detașezi de manual, să le arăți chestii interesante, să le faci prezentări interactive sau să le prezinți lucruri interesante, diferite față de ce ai în manual”, consideră profesoara.

În plus, profesorii se lovesc de ceva-mai-normala problemă a generațiilor de copii care se schimbă vizibil de la an la an. La rândul lor, au și ei noi obiceiuri, alte așteptări de la sistemul educațional și, mai ales, sunt tot mai greu de convins să școala este importantă.

„Marea mea problemă sunt telefoanele mobile. E tot mai greu să le captezi atenția. Trebuie să te întrerupi și să le spui să o lase baltă. Și nu e ca și cum fac lecții plictisitoare. În plus, nu mai scrie nimeni în caiete. Toți fac poze la tablă la finalul orei și dacă îi ameninți că la final de an le dai note pe caiet se apucă în ultimele două zile și își copiază lecțiile de la colegi. E groaznic de inutil deci, așa că am sfârșit prin a-I lăsa să facă poze”, spune Dora Mănăstire.


Publicitate

Postaţi un comentariu