Alexandru Andrieş: Oamenii vor ca altcineva să le rezolve problemele, ori asta nu se mai poate

Ce nu e Alexandru Andrieş!? La 60 de ani (peste câteva zile, pe 13 octombrie), el e cântăreț de blues, jazz, folk, arhitect, scriitor, poet, traducător, pictor, grafician, profesor universitar. Poate şi multe altele. Mai ştim despre el că nu poartă ceas şi că n-a avut şi nici nu are telefon mobil. Şi că ne-a acordat un interviu, cu ocazia revenirii sale la Cluj, după 15 ani într-un concert, de această dată sâmbătă seară, cu Interioare.

 

Rep: Înţeleg că n-aţi fost de vreo 15 ani în Cluj…

 

Alexandru Andrieş: Da, aşa zice lumea, dar eu nu ştiu, că nu i-am socotit, nu ştiu când am fost ultima oară cu concerte. Altfel, am mai fost şi acum câţiva ani, în vizită. Dar, dacă spuneţi, probabil că aşa e. Nu mi-am dat seama că au trecut. De fapt, nu mi-am dat seama nici că au trecut 30 de ani de la Interioare, aşa că nu mă mir.

 

Rep: N-aţi venit la Cluj pentru că n-aţi vrut să le cântaţi în strună lui Gheorghe Funar, Emil Boc?

 

AA: Nu, nici vorbă… Eu nu sunt genul de om care să pisez pe cineva la cap. Dacă cineva mă invită şi eu pot să vin, vin. Dar dacă cineva nu mă invită, nu vin. Şi nu m-a invitat nimeni la Cluj în anii ăştia care ziceţi că au trecut. Iar acum, când ne-am hotărât să facem câteva spectacole cu Intrioare, mi s-a părut că nu se poate să nu ajungem şi la Cluj. Practic, am vorbit cu Ada Milea şi Ada Milea o cunoştea pe Mirela –nu mai ştiam pe nimeni la Cluj- şi Mirela s-a ocupat de organizarea acestui concert.

 

Rep: Aveţi, dacă bine socotesc, 40 de ani de la debut…

 

AA: Nu ştiu, se poate… A, da, în 74, când am cântat la Club A. Dacă se consideră acela debutul.

 

Rep: Am văzut că aţi avut nişte ani, mai mulţi, în care aţi scos câte 3-4 albume în fiecare… În ultima vreme mai rar…

 

AA: Depinde cum s-a întâmplat, astea nu sunt planificate. Din fericire, eu am un public relativ constant, care mă ascultă şi îmi cumpără discurile şi în clipa în care sunt lucruri de spus, se întâmplă să fie şi câte două-trei, poate patru albume. Eu n-am stat să socotesc, dar vă cred. Ultimul album de studio a fost Cântece piratereşti, în 2013. Şi în 2014 am făcut Interioare, ediţia aceasta specială.

 

Rep: Ştiu că nu purtaţi deloc ceas, dar ştiţi cât e ceasul în muzica românească…

 

AA: Spre disperarea prietenilor mei, ştiu cât e ceasul şi de-adevărat, cu diferenţe foarte mici. Am un ceas biologic bun. Şi cred că fiecare îl avem, doar că dacă ne obişnuim să ne uităm la mână, uităm să ni-l folosim pe cel biologic, asta e tot.

 

Rep: Cum vi se pare România în ăştia 25 de ani de la revoluţie?

 

AA: Din punctul meu de vedere se schimbă cam încet lucrurile, dar asta se întâmplă –şi e părerea mea personală- din cauza oamenilor, care se schimbă greu. În continuare, majoritatea oamenilor îşi doresc ca altcineva să le rezolve problemele; asta nu se mai poate.

 

Rep: Schimbarea aceasta lentă de care ziceţi, rezistenţa la schimbare e în toate domeniile?

 

AA: Cred că da. De curând am răspuns la nişte întrebări, la un fel de chestionar, test despre rockul românesc, şi una dintre întrebări era dacă cred că casele de discuri ajută suficient rockul românesc. Şi răspunsul meu a fost că aceste case de discuri nu sunt instituţii de binefacere şi nu trebuie să ajute pe nimeni; casele de discuri sunt întreprinderi care vând discuri, încearcă să facă bani. Dacă tu ca artist prezinţi potenţial pentru ei de a face bani, te caută, dacă nu, nu. Asta e menirea caselor de discuri, nu trebuie să mă ajute.

 

Rep: Sunteţi muzician, interpret, profesor, arhitect, scriitor. De fapt, ce vă consideraţi că sunteţi şi ce vă place cel mai mult din ce faceţi?

 

AA: Dacă mi-ar fi plăcut un singur lucru,   probabil că m-aş fi limitat la un singur lucru. Îmi place în continuare tot ce fac şi încerc să fac cât mai multe lucruri. Sigur că nu în acelaşi timp şi deodată, că nu se poate. Fiecare îmi place în altă direcţie. Dar toate sunt în zona creativă, aşa că…

 

Rep: Nu vă încumetaţi să faceţi o ierarhizare?

 

AA: Nu, că aş minţi. Azi, de exemplu, evident că muzica e în prim plan, că avem concert.

 

Rep: Sunteţi şi profesor, cum vă văd studenţii?

 

AA: Studenţii sunt foarte surprinşi când dau de mine, pentru că, probabil, nu se aşteaptă să fiu atât de sever.

 

Rep: Sunteţi sever, deci?

 

AA: Da, sunt sever, pentru că şi pe mine profesorii severi m-au ajutat să învăţ cum trebuie lucrurile. Cei care n-au fost severi m-au lăsat să trec ca gâsca prin apă prin materia lor, ceea ce nu e în regulă, pentru că, evident, atunci când eşti tânăr, n-ai chef să stai cu burta pe carte de dimineaţa până seara şi atunci ai nevoie de cineva –în cazul acesta profesorul- care să stea cu joarda pe tine. Şi încerc să dau notele corect, pentru că atunci când am fost student cel mai tare mă scotea din sărite când primeam o notă pe nedrept, indiferent că era mai mare sau mai mică decât meritam. Încerc să nu fac aceleaşi greşeli ca profesorii care m-au supărat pe mine.

 

Rep: Înţelg că aţi şi picat studenţi?

 

AA: Da, sigur. E ca şi cum l-ai întreba pe un dentist: ai scos vreo măsea vreodată? Sigur că da. (râde)

 

Rep: Dacă tot n-aţi fost de atâta vreme în Cluj –sunteţi arhitect-, cum vi se pare oraşul?

 

AA: Clujul şi nu numai… S-au întâmplat foarte multe lucruri bune în ţară, deşi suntem tentaţi să le vedem mai mult pe cele rele. Şi dintr-un motiv foarte simplu: ălea rele sunt mult mai multe decât asta bune şi ne fac să nu trăim aşa bine cum ne-am fi aşteptat să trăim. Clujul cred că s-a ridicat destul de… Aşa, ardeleneşte, lent, dar bine. Chiar vorbeam cu prietenii mei că am fost uimiţi de faptul că se pare că aici oriunde intri mâncarea e foarte bună. (râde) Nu greşeşti, poţi să nici nu te uiţi, pui degetul şi e bun ce capeţi.

 

Rep: Din punct de vedere arhitectural?

 

AA: N-am avut tim să merg şi să mă uit şi să fac analize. Când eşti cu o trupă în turneu şi ai de cântat, nu ai timp să asimilezi lucruri care ţin, de exemplu, de arhitectură.

 

Rep: Ceva de actualitate: ce părere aveţi de povestea aceasta cu ofiţerii sub acoperire? Sunt şi în lumea artistică?

 

AA: Nici nu ştiu ce s-a întâmplat. Asta cu Turcescu, pe cuvântul meu că nu înţeleg ce e. Îmi pare o chestie uşor aranjată, cusută cu aţă albă şi caraghioasă. Bine, caraghios e şi faptul că avem 14 candidaţi la funcţia de preşedinte, de parcă ar fi, aşa, un fel de distracţie, haideţi să vedem care ajunge preşedinte. În ţările serioase nu vedem aşa ceva. 14 oameni! Dintre care pe unii, eu personal habar n-am cine sunt. L-am văzut pe unul William Brânză. Eu personal nu ştiu nimic de omul acesta. Oricum, mi se pare că sună destul de caraghios.

 

Rep: E un nume de la un cuvânt dacic…

 

AA: Foarte dacic. Mă rog, nu are nici o importanţă. Dar e o dovadă de neseriozitate din punctul meu de vedere faptul că avem 14 candidaţi şi asta arată că nu avem politicieni serioşi la ora actuală. Este cea mai bună dovadă… În clipa în care avem 14 oameni care vor să fie preşedinte şi care au venit cu semnături…

 

Rep: Aveţi o preferinţă între cei 14?

 

AA: Deocamdată, nu. Am fost destul de supărat pentru că ieri am primit de la un prieten un link, am văzut că a apărut pe youtube un filmuleţ de campanie electorală în care e arătat Iohannis că are vreo 6 case şi e folosită ca fundal sonor o melodie de-a mea de pe discul Petală, în care am spus că mi-am dorit de când mă ştiu să am casă la Sibiu. Mi se pare aberant că în continuare nu există nici un respect pentru autor şi pentru cel care creează un cântec, o poezie, nu contează ce. Te trezeşti cu cântecele tale folosite te miri unde şi nici nu te întreabă nimeni dacă vrei, dacă nu vrei. Nici nu ştiu pe cine să caut şi pe cine să trag de mustaţă că s-a întâmplat porcăria asta.

 

Rep: Clasica întrebare: proiecte de viitor?

 

AA: Probabil că o să încerc să facem un dvd cu acest concert, dacă o să iasă bine înregistrările şi filmările, şi apoi un disc nou.

 

Rep: Mulţumesc mult!

 

AA: Şi eu mulţumesc.


Publicitate

Postaţi un comentariu