#aleargăClujul, experiment inedit în trafic. Când alergătorul întrece pilotul de raliu

Vineri, ora 17:00, Piaţa Gării. Patru alergători, protagoniştii unui experiment inedit, au ajuns deja la linia de start. Titus Crăciun, Rareş Iordache, Andrei Soverşan şi Adrian Coman urmează să „îl înfrunte” pe pilotul Danny Ungur, acolo unde caii putere fac legea: în traficul infernal al Clujului. Surpriză însă, Danny Ungur este prins în trafic, drept urmare startul se va amâna câteva minute bune, lucru care le dă şi mai multă încredere alergătorilor. Cine va câştiga, însă, rămâne de văzut.

Cei patru alergători au fost aleşi special, având grade diferite de pregătire, de la ultra-maratonist până la pasionat de alergare sau individ care să nu aibă foarte multe lucruri în comun cu alergarea. Aceştia, echipaţi corespunzător, pornesc spre Sala Sporturilor „Horia Demian” cot la cot cu pilotul. Ei, pe trotuare şi piste, pilotul, bară la bară în traficul din oraş.Traseul ales: Piața Gării- str. Horea- str. Eremia Grigorescu- str. Splaiul Independenţei- Sala Sporturilor nu este unul foarte  prietenos cu alergătorii, întrucât, fiind atât de aproape de şosea, aceştia au de înfruntat noxele produse de autoturisme, pe lângă semafoare şi pietoni neatenţi. Cu toţii sunt însă puşi pe “fapte mari”. Nici pilotul nu se lasă. Ciudat este faptul că deşi toţi se aşteptau ca oraşul să fie aglomerat şi greu de “învins” la o oră de vârf, surpriză! Parcă maşinile au ştiut şi au fugit din calea lor, ceea ce face misiunea alergătorilor şi mai dificilă.   

După aproximativ 12 minute, maratonistul Andrei Soveşan este primul care ajunge la linia de sosire, urmat îndeaproape de pilotul Danny Ungur. Alergătorul a ajuns primul! În timpul alergării acesta şi-a făcut o strategie de “luptă” care nu ar fi funcţionat însă dacă nu reuşea să îşi coordoneze paşii de alergare cu timpii verzi ai semafoarelor care “i-au ieşit” în cale.

“Am pierdut vremea la semafoare, dar se poate”, a spus acesta imediat după ce a sosit la destinaţie. La scurt timp au ajuns şi ceilalţi alergători.

“A fost o experienţă foarte plăcută. Am luat parte la evenimeent pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de traficul din oraş care este extrem de sufocat de maşini. Din fericire sau din nefericire, traseul ales a fost liber, dar cu toate acestea se pare că dacă alergi, poţi să ajungi mai repede decât o maşină. Alerg de patru ani, dar nu sunt alergător de viteză, ci de anduranţă. Sunt foarte multe persoane care aleargă mult mai rapid ca mine”, explică Andrei.

Acesta a “testat” traseul într-o zi de luni împreună cu Rareş. “Atunci a fost foarte aglomerat oraşul în jurul orei 17:00. Mi-am făcut o strategie pe porţiuni, în funcţie de semafoarele de pe traseu. Acum am avut «norocul» să prind toate semafoarele posibile, dar din fericire şi Danny a avut aceeaşi noroc. Deci, da, se poate şi sper să tragem un semnal de alarmă în acest sens”, spune alergătorul.

Acesta crede că alergarea s-a dezvoltat tot mai mult în ultima perioadă atât în Cluj, cât şi în ţară datorită micilor organizatori de evenimente de alergare care au reuşit să adune în jurul lor comunităţi de oameni pasionaţi de alergare din toată ţara.
După experiment, Andrei pleacă spre serviciu. În alergare. Mărturiseşte că aleargă de câte ori poate spre şi de la job, iar când acest lucru nu este posibil din diferite considerente, foloseşte bicicleta sau autobuzul. “Prefer să fac mişcare şi în plus, cu bicicleta întotdeauna ajung mai repede decât cu maşina sau autobuzul”, mai spune tânărul.

Pilotul de raliu Danny Ungur încurajează de asemenea “metodele alternative” de transport, chiar dacă de mai bine de 20 de ani practică motorsportul, făcând performanţă la concursurile de raliu. “Suntem fanii aerul curat chiar şi noi, piloţii de raliu şi am acceptat cu drag a doua oară invitaţia lui Rareş Iordache de a participa la un astfel de experiment, data trecută confruntarea fiind între mine şi doi biciclişti. Susţin proiectul 5G. Orice oraş mare are nevoie de o fluidizare a traficului, iar în plus, cum suntem toată ziua blocaţi în trafic, iar nu toate maşinile au butonul de start-stop, pentru a li se opri motorul la stop în mod automat, noi toţi respirăm acelaşi aer poluat. În cadrul experimentului am avut de parcurs o distanţă de trei kilometri. Timpul aproximativ de parcurgerea a fost de 12 minute. Maratonistul a sosit puţin înaintea mea, dar să nu uităm că a respectat toate semafoarele. Dacă alerga liber cred că ajungea mult mai repede, că totuşi, ca pieton e mai uşor. Atât eu, cât şi alergătorii am respectat regulile, am stat la semafoare. Eu am avut noroc cu maşina că nu a fost aglomerat, pentru că, în mod normal, această distanţă o fac în 15 minute. Jos pălăria pentru băieţi! Sunt de apreciat şi sunt un model de urmat. E bine ca uneori să punem în practică unele lucruri şi să nu ne mai plângem pe ici pe colo şi mai ales pe Facebook, ci să şi facem ceva” a mai spus Danny Ungur.

Rareş Iordache şi-a făcut încălzirea alergând de la serviciu până la linia de start, fiind a doua oară când pleacă în alergare de la job. “Experimentul a fost ceva mai inedit decât mă aşteptam iniţial, pentru că am crezut că traficul va fi mult mai aglomerat. Ştiam că Andrei aleargă bine. Noi, ceilalţi trei alergători, am încercat să ne menţinem undeva în spatele lui Danny, dar nu competiţia în sine a fost importantă. Am vrut să încurajăm conceptul de smart city. De a lua Clujul la picior, indiferent ce înseamnă asta: pe jos, în alergare, cu bicicleta, trotineta, rolele, în detrimental maşinii. Noi, cei din cadrul experimentului, chiar folosim aceste mijloace alternative, nu le promovăm doar aşa. Trebuie însă precizat şi aspectul negativ. Indiferent că mergi cu bicicleta sau în alergare, în unele zone noxele se simt foarte tare. În momentul în care faci efort, e greu să respiri. Simţi noxele în plămâni!”, spune Rareş Iordache.

Adrian Coman este voluntar în cadrul Beard Brothers.“Eu nu am alergat de mult, alergam ceva mai serios acum patru, cinci ani, dar aş repeta experienţa”, a spus Adrian. “De ce susţine Beard Brothers acest demers? Vrem să aratăm că dacă nu aveam nevoie neapărat de o maşină, putem circula foarte uşor şi altfel şi chiar să ajungem mai repede la destinaţie. Şi eu am maşină, dar nu o folosesc foarte mult prin oraş. Merg la birou cu bicicleta, pe jos încă nu am îndrăznit”, spune tânărul.

Proiectul #aleargăClujul dă start campaniei 5G by Beard Brothers. “O să reinventăm G-ul și o să îl transformăm în 5G- 5 ways to Go: Go by the Bus, Go with the bike, Go Car Sharing, Go on foot, GO PUBLIC”, transmit organizatorii ineditei campanii. Experiementul a avut loc vineri, 19 mai.  


Publicitate

Postaţi un comentariu