Adrian Teleşpan despre literatura contemporană: „Dacă lumea de azi e underground, e şi asta underground”

Adrian Teleșpan

Adrian Teleşpan a apărut aproape de nicăieri în literatura română contemporană şi cu prima sa carte, unica până acum, a urcat rapid în topul celor mai vânduţi autori români. La aproape 35 de ani (n 11 noiembrie 1979), Adrian se simte un spirit liber. Şi la propriu, şi la figurat. De exemplu, vorbeşte dezinvolt despre homosexualitatea sa, de care părinţii și profesorii săi au aflat explicit abia anul trecut.

După ce a locuit în Bucureşti vreo 12 ani, născut fiind în Drăgăşani, Vâlcea, de ceva vreme stă în Cluj, gratis, în locuinţa cedată de nişte prieteni şi mai face câte ceva texte pentru o prietenă, pe bani. Nu ştie cât va sta la Cluj, dar de Bucureşti s-a cam săturat, mai ales că nu-l lega de capitală nicio proprietate, pentru că nu are nicio proprietate imobiliară. Acum ceva vreme a stat şi prin Timişoara, iar mai recent a locuit cam un an şi jumătate la Londra, unde, neavând job, s-a apucat să scrie singura sa carte de până acum, „Cimitirul”. I-a luat numai două luni, între 28 februarie şi 2 mai. A simţit că scrierea sa are potenţial şi a trimis cartea la toate editurile mari. Dar nimic. Doar două s-au sinchisit să-i răspundă: „Nu, mulţumim”. Aşa că a trecut la planul B, editurile mai mici şi una dintre ele, Herg Benet, i-a scos-o pe  piaţă. „S-au vândut vreo 9.000 de exemplare, ceea ce poate părea puţin, dar în România e foarte bine”, ne spune Adrian Teleşpan, care menţionează că şi cele mai citite cărţi ale autorilor români tot cam pe acolo se învârt cu tirajul.

Cum îşi explică succesul cărţii sale, mai ales că n-a mai scris literatură şi n-a prea avut tangenţă cu scrisul cu excepţia profesiei de jurnalist? „E o carte uşoară, adică o poate înţelege o mare categorie de oameni. Adică, mi-au scris şi oameni care nu prea ştiau să scrie,   mi-au scris şi oameni care aveau doctorate. Am marketat-o foarte bine, am stat vreo trei luni de zile, 14 ore pe net, de câte ori îmi scria cineva îi răspundeam, îi mulţumeam frumos, ziceam să mă ajute şi pe mine, să pună un status, o poză cu cartea etc. Am avut o pagină de facebook a cărţii. Facebook, foarte mult facebook. Am fost şi la televiziune, dar foarte mult facebook. Sunt convins că mai bine de 60% din succesul cărţii se datorează reţelelor de socializare. Am avut noroc şi că am lucrat 12 ani în televiziune şi am rămas prieten bun cu majoritatea colegilor din toate locurile unde am lucrat şi i-am rugat, după ce am scris-o, să mă promoveze, dacă le place cartea. Am avut noroc cu asta, că editurile nu prea au bani, la televiziune reclama costă. Cred că a contat foarte mult faptul că am apăruta la 6-7 televiziuni unde am zis că am scris cartea asta. E şi subiectul, că despre homosexuali nu prea scriu oamenii în România. Succesul se datorează mai mult marketingului. Şi povestea e interesantă. Şi, repet, e o lectură uşoară: lume poate să râdă, empatizează cu personajul, nu folosesc cuvinte pe care trebuie să le caute în DEX. E uşor de citit şi în momentul în care te simţi bine citind ceva, e normal, probabil, să dai informaţia mai departe. Că dacă eu citesc Hegel, de exemplu, poate îmi place, dar n-o să mă duc seara la bere cu colegii să dezbatem filozofii grele de viaţă, că ies în oraş ca să mă simt bine. Nu ştiu, cred că oamenii sunt destul de stresaţi ca să mai consume chestii extrem de complicate”, e de părere Adrian Teleşpan.

cimitirul-de-Adrian-Telespan-www.andreearaicu.ro_

El nu este de acord cu faptul că genul acesta de scriei fac parte din aşa-numita literatură undergound: „Nu underground, ci literatură contemporană. Dacă lumea de azi e underground, e şi asta underground”.

Dar cititorii săi? Un portret robot? „Am vorbit cu peste o mie. La începutul anului aveam 300 de prieteni pe facebook, acum nu mai pot să adaug. 73% dintre cititori sunt femei, cele mai multe sunt cu vârsta între 25 şi 35 de ani. Dar mi-au scris şi copii de 12 ani că au citit cartea, nu mi se pare ok… Am şi cititori care îmi scriu că bunica de 92 de ani citeşte cartea. Când îmi scriu le răspund tututor, mi se pare de bun simţ să le răspunzi”.

Poate te gândeşti că dacă a avut un asemenea succes cartea sa, Adrian e plin de bani. Nu! Mărturiseşte că deocamdată n-a câştigat nimic: „O să iau nişte bani, dar încă nu am luat nimic. Nici n-am cerut încă bani, că nu ştiu ce să fac cu ei. N-aş vrea să iau banii şi să merg la mall să-mi iau adidaşi. Nu sunt convins că vreau să trăiesc în România, adică sunt de părerea că n-aş prea vrea să trăiesc aici şi mă gândesc că aş putea, cu banii aceia, să-mi închiriez ceva, undeva, mai relaxat. În Italia, Portugalia…”

Da, în afara României, pentru că aici nu crede că se poate trăi din literatură. De altfel, nici nu se prea consideră scriitor şi nici nu ştie când şi dacă o să mai scrie vreuna. Depinde. „Nu mă regăsesc în discuţiii ideologice despre literatură, dacă îmi place o carte, îmi place pentru că are umor, m-a ţinut acţiunea etc, nu stau să analizez în discuţii de ore cărţile. Am remarcat că scriitorii, dacă au scris ceva, se simt cumva mai speciali ca restul oamenilor. Mie mi se pare că talentul trebuie să-ţi confere mai multă umilinţă decât superioritate. Faptul că ai scris, e ok, poate ai talent, dar asta nu te ridică deasupra celorlalţi, că poate eşti un om de rahat la urma urmei. Cred că simplitatea şi abordarea omenească a oricărei teme e un drum uşor spre succes. În pregătire nu am cărţi, dar am în cap. Mă gândesc, încă nu mi-am găsit naturaleţea să o scriu pe a doua. În momentul în care o să simt eu că o să curgă, că nu vreau să  mă chinuiesc să scriu o carte… Eu nu mă simt dator”.


Publicitate

Postaţi un comentariu