2015: Clujul încotro!? Între tineri și asfalt

În 2014 Cluj-Napoca a avut un buget de peste 250 de milioane de euro, din care 44% l-a reprezentat bugetul de dezvoltare / Foto: Dan Bodea

Clujul trebuie să dea în acest an tinerilor partea leului şi atunci când vine vorba de buget. Asta pentru a exploata la maximum titlul de Capitală Europeană a Tineretului, pe care Clujul îl deţine pe tot parcursul lui 2015. Cel puţin aşa consideră că este oportun consilierul local PSD, Claudia Anastase, membru în comisia de buget a Consiliului Local Cluj-Napoca. Există însă şi obstacole care ţin chiar de proiectele în derulare şi care vor afecta imaginea centrului oraşului.

Deşi, deocamdată, autorităţile locale nu au conturat proiectul de buget pentru 2015, Anastase susţine că este evident că anul acesta trebuie acordată o mare atenţie tineretului. „Noi până în 12 ianuarie avem în dezbatere versiunea finală a strategiei de dezvoltare a municipiului pe perioada 2014-2020. Este un document impresionant, de peste 1.000 de pagini, lucrat foarte serios de specialişti şi vizează mai multe sectoare. Sigur că atunci când vrei să transpui în realitate această viziune cred că trebuie să începi de undeva. Şi de unde altundeva în anul în care suntem Capitala Europeană a Tineretului decât de la strategia pe tineret. Tocmai de aceea, eu cred că şi bugetul municipalităţii pe 2015 trebuie să reflecte acest lucru. Şi îmi argumentez această idee şi pe faptul că în strategie se arată clar că 50% din populaţia oraşului este ca vârstă sub 35 de ani. Aşa că este absolut firesc să valorifici acest potenţial creativ al tinerilor şi în plus 2015 trebuie să fie pentru Cluj-Napoca un start extrem de bun pentru 2021 când ne dorim să fim Capitală Culturală Europeană, iar acest lucru se decide anul viitor, deci nu mai e mult. Aşa că, ce ne împiedică să fim vizionari şi să alocăm o mare parte din bugetul din 2015 pentru acţiunile dedicate tinerilor şi aici mă refer bineînţeles la tot felul de proiecte şi activităţi”, explică aceasta.

„Potrivit legii proiectul de buget trebuie publicat spre consultare şi dezbatere publică în maxim 15 zile de la adoptarea bugetului naţional. Aşa că pe siteul primăriei clujene trebuie să apară proiectul de buget cel tâziu până în 14 ianuarie?”, Claudia Anastase, consilier local.

Claudia Anastase consideră că există, pornind de la strategia pentru tineret, câteva obiective foarte concrete şi care pot fi realizate relativ simplu, rapid şi fără resurse extrem de mari. „E clar că în Capitala Tineretului trebuie neapărat să finalizăm de urgenţă proiectul cu bike-sharingul. Şi aici reprezentanţii proiectului mi-au spus că practic la nivelul municipiului mai este nevoie să se toarne pistele de biciclete pe strada Cantonului şi pe Calea Someşeni. Deja s-a atribuit contractul de operare, iar în primăvară pistele pot fi trasate. Doar că traseele trebuie corelate cu cele din Floreşti şi Apahida, iar aici e altă situaţie. Oricum proiectul acesta e prioritar şi trebuie să funcţioneze în 2015. Un alt proiect important şi aplicabil destul de rapid ar fi dezvoltarea unei reţele de internet wireless gratuit în tot oraşul. Aşa, cei care ne vizitează în acest an şi nu numai, vor deveni mult mai deschişi vizavi de oraş. La fel de important pentru <faţa> Clujului este reamenajarea şi rebrandurirea de urgenţă a intrărilor în Cluj cu Capitală Europeană a Tineretului. De asemenea, putem realiza pe durata acestui an parcuri tematice ca infrastructură care susţin acţiunile din programul Capitalei. Toate aceste idei se vor concretiza în creşterea alocărilor pentru proiectele şi programele tinerilor”, a adăugat consilierul local.

„Oraşul comoară” la concurs cu Capitala Tineretului

„Un obstacol neaşteptat care va încurca într-o oarecare măsură planurile celor care gestionează activităţile în cadrul Capitalei Europene a Tineretului este ironic un proiect finanţat din fonduri europene care va dinamita patru străzi din centru. Proiectul „Clujul oraşul comoară” care prevede refacerea străzilor Memorandumului, Calea Moţilor, Avram Iancu şi I.C. Brătianu, proiect care a început foarte târziu din cauza contestaţiilor la licitaţie va încurca puţin situaţia în centru. Este clar că acolo vom avea şantier tot anul. Eu consider că centrul civic al tineretului ar trebui să se relocheze în zona modernă şi frumoasă: Cluj Arena, Sala Polivalentă, Parcul Mare, Casino, care este o zonă foarte frumoasă şi cu multe facilităţi tocmai pentru activităţile tinerilor, fie că vorbim de concerte sau activităţi în aer liber, fie că vorbim de conferinţe sau workshopuri?”, a precizat pentru Transilvania Reporter Claudia Anastase.

lucrari,   str IC Bratianu_DB (16)

Foto: Dan Bodea

Restanțele lui 2014

„Consilierii din comisia de buget sunt toţi de acord că bugetul pe 2015 trebuie să fie mai mare decât cel de anul trecut. Altfel nu avem cum merge înainte”, susţine consilierul local PNL, Dan Tarcea. Chiar dacă încă nu am avut discuţii concrete pe un proiect de buget, este clar că trebuie să continuăm proiectele începute, iar nerealizările din 2014 vor fi prinse şi continuate anul acesta. Din punctul meu de vedere parcările şi parkingurile din zona centrală sunt o prioritate. Şi sper ca în 2015 să putem face paşi concreţi, sigur dacă se rezolvă problemele legate de proprietatea terenurilor. La fel de importantă este refaţadizarea clădirilor centrale pentru ca oraşul să arate ca o adevărată capitală. De asemenea, trebuie finalizat proiectul <oraşul comoară> care a demarat mai greu. Sunt sigur că se vor face şi cele două proiecte care au avut întârzieri, bike-sharingul şi sistemul de ticketing şi asta în prima jumătate a anului. Cred că bugetul va fi mai mare decât anul trecut, trebuie să fie mai mare şi cred că trebuie să continuăm trendul creşterii alocărilor pe partea de dezvoltare, adică investiţii noi şi continuarea celor începute care sunt foarte multe. Sigur trebuie să susţinem şi evenimentele legate de Capitala Tineretului şi să vedem partea de cofinanţare pentru proiecte europene. Ştiu că pe liniile de finanţare europene la Cluj s-au depus proiecte pentru 120% din bugetul alocat”, a mai spus Tarcea.

Şi preşedintele comisiei de buget, consilierul Florin Gliga consideră că prioritare sunt continuarea investiţiilor începute în 2014. „Toate proiectele începute trebuie terminate şi sigur prioritare vor fi alocările şi pe sectorul social, cultural şi sprijinirea Capitalei Europene a Tineretului” a spus acesta. Una din investiţiile care vor trebui realizate cu prioritate este şi consolidarea şi refacerea clădirii de pe strada Memorandumului numărul 22. „Proiectul tehnic acolo a durat mai mult pentru că s-a constatat că e vorba şi de lucrări de consolidare nu numai reamenajare. Chiar dacă era prins în bugetul pe 2014, practic lucrarea se va face anul acesta. Şi e importantă pentru că vorbim de un nou sediu pentru Şcoala Bob care în vară va trebui să părăsească actualul sediu retrocedat. Clădirea de pe Memorandumului 22 va trebui amenajată şi astfel încât să respecte normele prevăzute pentru zona istorică, aşa că va fi o investiţie mare”, a precizat şi consilierul local Claudia Anastase.

Clujenii vor străzi asfaltate şi locuri de parcare

La început de an, clujenii sunt destul de supărați pe felul în care au gestionat autoritățile locale banii publici în 2014, fapt pentru care nu au mari așteptări de la Primarie nici în acest an. Cu toate acestea, ar dori ca municipalitatea să investească mai mult în infrastructură, în unitățile de învățământ, dar și și în noi spații locative.

Adrian este pensionar. E extrem de indignat că părerea cetățenilor nu este cerută mai des vizavi de investițiile importante care trebuie făcute ]n oraș: “Doar de cei de la primărie depinde felul în care se va schimba soarta orașului în 2015. Ei știu ce trebuie îmbunătățit. Degeaba spunem noi, pentru că nu ne ascultă. Ar trebui să avem mai mult spațiu verde, iar drumurile să fie asfalate. Asfaltate, nu cârpite”, este de părere acesta. “După părerea mea, primăria ar trebui să investească mult mai mult în drumuri. Chiar și drumurile din zona centrală lasă de dorit. Sunt aglomerate și pline de gropi”, spune şi Laura, o clujeancă în vârstă de 25 de ani. “Cred că ar trebui să investească în asfaltarea străzilor. În zonele noi construite, străzile sunt catastrofale. Avem blocuri noi, dar în acele zone, străzile sunt inexistente. Cele vechi, încă mai suportă ignoranța autorităților, că le mai cârpim pe ici pe colo. De asemenea, cred că ar trebui ca în noul an cei amărâţi să beneficieze de mai mulți bani, să se investească mai mult în școli, în spitale”, spune şi Ovidiu Litipaș, un clujean în vârstă de 63 de ani. “Cred că primăria ar trebui să investească mai mult în infrastructură. Ar trebui asfaltate străzile, poate create mai multe benzi pe un sens, pentru că orașul e foarte aglomerat. Ar trebui create mai multe locuri de parcare, mai multe parcări în locurile cheie din orașe. De asemenea, consider că o investiție importantă este cea în școli și grădinițe. Ar mai trebui făcute câteva creșe cu program prelungit”, este de părere Rodica Dima. “Ar trebui create mai multe spații locative. Aveți idee câţi oameni trăiesc fără un acoperiș deasupra capului pe timp de iarnă? Sunt enorm de contrariată! Se investesc foarte mulți bani în artificii. Banii respectivi s-ar putea folosi pentru oamenii aceștia sau pentru asfaltarea unei străzi! Sunt în centrul orașului atâtea clădiri neglijate, urâte, pe care nu le vrea nimeni. De ce nu le dărâmă? Ar trebui făcute mai multe locuințe pentru clujeni. Cred că s-ar putea face mai multe lucruri pentru oameni. Autoritățile sunt alese timp de patru ani, banii le vin și nu le pasă lor de ceilalți. Ne dau câteva firimituri, cum le aruncăm noi porumbeilor. Dacă ne convine bine, dacă nu, e treaba noastră”, consideră Florina Camelia Câmpean.

Text: Claudia Romitan, Maria Man

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. GRIGORE says:

    Mare consiliera mare mincinoasa ca de alt fel tot din psd este .Cum naiba sa ”extinzi bike sharing-ul ” cind tu nu ai piste pentru biciclisti? Sau pe gluma aiade pistade bicicletese plimba mamica cucaruciorul cu bebe iar daca o claxonezi te face nesimtit ,sau civiliztul sofer care parcheaza taman pe pistade biciclete ce sa mai vorbesc ? D-NA CONSILIER CLAUDIA ANASTASE PRIMA DATA SA SE FACA PISTE DE BICICLETE PE UNDE SA NUSE PLIMBE TOTI PROSTII SI NESIMTITII SA-SI PARCHEZE MASINILE ,SI POVESTIM DUPAACEEA DE BIKE -SHARING PINAUNA ALTA SI MERSUL PE JOS ESTE SANATOS-DACANU-S GROPI SAU NOROI .

Postaţi un comentariu