Merem să învăţăm jermana

Ruxandra Hurezean, redactor-șef adjunct al Transilvania Reporter

„Tu, fato, hai, s-o făcut doi ceasu! Hai să merem că pierdem cursu!” “ Şti, Radu o fost asieară la discotecă! Mi-o pove că acolo s-o întîlnit şi cu Alex. Or  fost mai mulţi!” Sigur i-aţi auzit. Dacă vă urcaţi într-un autobuz sau staţi la o terasă îi puteţi asculta. Vorbesc tare, demonstrativ, parcă dorindu-şi să fie auziţi. Sunt ultra-modern îmbrăcaţi, unii chiar frumos, au ultimele descoperiri în materie de tehnică legate de gât, sunt studenţi sau liceeni, fete sau băieţi, nu contează de unde vin şi cum arată, ei aşa comunică. Vorbesc o ardelenească neaoşă, ca la sate, acum o sută de ani.

Negreşit, limba veche a ardelenilor e frumoasă, o ascultam cu plăcere atunci când era vorbită de bunica. Din gura ei, în ograda de la Fundătura, suna frumos. Ca o poezie. Dar asociată cu mediul urban şi lookul modern al copiilor noştri ea sună îngrozitor de inadecvat, de prost. E ca mâinile murdare ale unui medic: nu se potrivesc, nu le poţi accepta!

În cazul ăsta, se pune întrebarea: cât de inteligent eşti dacă nu reuşeşti să vorbeşti o limbă română corectă deşi ai citit, ai scris, ai dat examene în această limbă?

Apoi, haideţi să ne întrebăm, ce fel de profesori au. Cum poţi nota cu 10 un elev care-ţi vorbeşte despre Nichita Stănescu într-o limbă de ogradă din secolul trecut? Cum poţi să-i asculţi pe elevi, pe studenţi vorbind astfel despre dreptul civil sau sistemul de pensii al lui Bismark? Şi cum nu s-a lipit limba corectă de un tânăr care a citit literatură sau geografie sau istorie scrise toate literar? Trebuie să existe explicaţii psihologice, de educaţie şi comportament, de înţelegere a unui text… Dar e posibil ca explicaţia cea mai bună să fie aceea că părinţii lor încă nu s-au dezbărat de dialect, de prescurtările şi arhaismele locale,   că astfel se vorbeşte în casele lor, este limba lor cotidiană.

Sigur,   limbile arhaice rurale nu sunt urâte. Repet, sunt doar inadecvate tinerei generaţii. Aceeaşi  generaţie care a luat cu asalt  germana sau engleza sau alte limbi. Nu ştiu cum s-ar traduce verbul “a mere” în germană, dar nu mai contează: părinţii se înghesuie să-i înscrie la şcolile de limbă străină şi le dau meditaţii din greu, riscând să avem acumulări de superficialităţi.

Greşesc şi vorbitorii în public care din dorinţa de a se face mai populari o dau pe neaoşa de acasă, iar greşeala lor este cu atât mai gravă cu cât o fac interesat, ca să fie plăcuţi de public, să se identifice cu regiunea, cu localnicii. Ei sunt exemple, ei devin modele. Omul universal versus omul provincial. Schizofrenia aceasta poate dăuna grav.

Ascultând într-una din zile un grup de băieţi de la Teologie vorbind despre cursurile lor în limba populară de care vă spuneam, mi-a fugit gândul la Eminescu, la Caragiale, la Rebreanu. Cum se putea atunci ce azi nu se mai poate? Ei ştiau germana, franceza, dar învăţaseră bine de tot limba română. De o mie de ori. Pentru că ea este măsura inteligenţei.


Publicitate

Postaţi un comentariu