Turismul balnear, cu un picior în groapă

Băile Govora, în perioada de glorie

Dintr-un dezastruos management, dar şi din nepăsare, staţiunile au murit rând pe rând şi niciun program guvernamental nu a reuşit să le mai resusciteze. Din fostele staţiuni de odihnă din România a rămas astăzi doar praful şi fantoma neagră a clădirilor dezafectate, care stau să cadă în capul puţinilor turişti ce se mai încumetă să meargă „la băi”

Turismul medical balnear din România râde cu un ochi şi plânge cu celălalt. Iubite şi nelipsite de pe harta concediilor în vremuri demult apuse, staţiunile balneare, altădată cochete, au ajuns astăzi Cenuşăresele turismului românesc. Modeste, ponosite şi fără strălucire, ele visează totuşi să redevină, într-o bună zi, „perlele” României. Băi­le Herculane, Borsec, Că­limăneşti sunt doar câ­teva exemple de „măriri şi decăderi”. La mai bine de 20 de ani de la momentul Revoluţiei, în­că ne întrebăm cum a fost posibil ca din fostele staţiuni balneare autohtone să se aleagă praful. În cazul lor, libertatea şi democraţia nu au avut efectele sconta­te. Dimpotrivă, au lăsat doar pete de rugină, iar decăderea lor este, în pre­zent, mai vizibilă şi dureroasă ca oricând. Cum­părate imediat du­pă 89 la preţuri de ni­mic, staţiunile au agonizat ani de-a rândul, aş­tep­tând schimbarea. Noii proprietari nu au mai vrut sau nu au mai fost interesaţi să investească în unităţile de cazare, în restaurantele sau zonele de agrement, tratament sau distracţie. Astfel, tabloul general al staţiunilor balneare ne înfăţişează o Românie care s-a împotmolit în anii 70. Iar singurii turişti ai lor sunt tot cei născuţi în Epoca de Aur. Imaginea dezolantă este cu atât mai dureroasă cu cât, la vecini, în Ungaria sau în Cehia, staţiunile cu băi termale sunt în plină glorie şi atrag anual mii de turişti.

Herculane, Călimăneşti, Govora, Tuşnad, Borsec. Acestea sunt doar câteva din cele mai îndrăgite şi populare staţiuni de dinainte de anii 90, frecventate de bunicii şi părinţii noştri. Renumite pentru tratamentele vindecătoare balneoclimaterice, multe dintre aceste staţiuni nu au putut ţine pasul cu timpurile. Dintr-un dezastruos management, dar şi din nepăsare, staţiunile au murit rând pe rând şi niciun program guvernamental nu a reuşit să le mai resusciteze. Din fostele staţiuni de odihnă din România a rămas astăzi doar praful şi fantoma neagră a clădirilor dezafectate, care stau să cadă în capul puţinilor turişti ce se mai încumetă să meargă „la băi”

Stăm pe un mină de aur, dar avem mâinile legate la spate. România deţine o treime din potenţialul balneoclimateric al Europei, dar cu toate acestea, turismul balnear nu mai este căutat nici de noi, nici de străinii care altădată ne vizitau pentru apele noastre termale. Avem peste 40 de staţiuni de odihnă şi tratament, dar majoritatea zac în paragină. Prăfuite şi desuete, ele nu mai au nimic din farmecul de pe vremuri. Înainte de 89, moda concediilor de vară îi aducea invariabil pe turişti la băi. Concediile aveau un dublu efect – de relaxare şi de vindecare. Pentru fiecare afecţiune, se găsea o staţiune care să-i vină de hac – la Borsec, Tuşnad sau Sovata mergeau cei care sufereau de afecţiuni cardiovasculare, la Vatra Dornei scăpai de reumatism, iar la Amara şi la Techirghiol medicii îţi recomandau băi pentru afecţiuni ale tubului digestiv. Turiştii tineri de acum nu mai vor însă la „băi” pentru că nu mai este „cool”, iar la asta se adaugă şi condiţiile de cazare care lasă de dorit. Doar bunicii mai caută bilete de tratament pentru o „cură” de sănătate la Felix, Sovata sau Vatra Dornei.

În ciuda condiţiilor precare, numai în acest an, Casa Naţională de Pensii Publice a alocat 200.000 de bilete de tratament, din care 15% destinate persoanele cu drept de bilete gratuite, în valoare de aproape 300 de milioane de lei. Şi în judeţul Cluj, peste 6.000 de pensionari s-au înscris încă din primăvară la un bilet de tratament.  „Pentru majoritatea pensionarilor, o cură balneară e un mare ajutor, mai ales că pot merge la costuri reduse. Nu ştiu cum era cererea în urmă cu 10-15 ani, pentru că nu exista ca acum un control strict al pacienţilor. Acum le putem oferi şi contraindicaţii. Cardiacii preferă Sovata, iar reumaticii Turda. Sunt staţiuni în care s-a mers mult timp, a fost cerere mare pe Herculane, apoi a căzut în dizgraţie, dar acum au reînceput solicitările. Clujenilor le place mult şi Felixul”, spune Rodica Sârb, medic de familie clujean.

Ștrandul termal „Hercule”, de la Băile Herculane

Ștrandul termal „Hercule”, de la Băile Herculane

Ioana P. tocmai s-a întors dintr-un concediu petrecut la băi, unde a fost alături de soţul său. Amândoi pensionaţi, clujenii au preferat să petreacă un concediu de şapte zile într-o staţiune balneară pentru că, spun ei, este în primul rând mai ieftin. „Am plecat cu bilete de tratament la Felix. Am preferat aici, pentru că e mai aproape de Cluj şi costul biletului a fost rezonabil pentru noi. Ne-a costat cam 900 de lei pe amândoi. Oricum nu mai e ca pe vremuri, dar nouă ne-a plăcut”, povesteşte femeia.

Nostalgia după vacanţele la băi de acum 20 de ani le-a rămas celor care nu concepeau să treacă o vară fără să meargă la odihnă la Herculane, Felix sau Sovata. „Ei, ştiţi, atunci era altceva. Nu era vară de la Dumnezeu să nu mergem măcar într-o staţiune din asta. Nu conta care, cred că le-am văzut pe toate. Era frumos, pentru că atunci lumea nu mergea aşa mult la mare sau în străinătate nici atât. Staţiunile aveau alt farmec, iar turişti erau puzderie”, scrie Mihaela T. pe un forum dedicat discuţiilor despre staţiunile balneare.

„Ţin minte că mergeam cu părinţii atunci. Plecam cu maşina, ne cazam la hotele cochete, nu luxoase. Ne trezeam de dimineaţă, pe la 7.00, luam masa şi imediat mergeam la bălăceală. Şi erau mulţi ca noi, în special familii cu copii. Era altceva pentru că nu erau fiţele de astăzi şi, la drept vorbind, şi staţiunile erau mult mai îngrijite. Şi iubite”, completează un alt utilizator pe acelaşi forum.

După Revoluţie a început marea privatizare, unul din principalii vinovaţi pentru starea avansată de degradare în care au ajuns fostele oaze de tratament. De la stat la privat, trecerea s-a făcut peste noapte şi cu multe scurgeri de bani. Noii proprietari de hoteluri n-au mai vrut sau nu au găsit oportun să investească în ele, astfel că spaţiile de cazare au rămas fantome ale trecutului. O scurtă trecere în revistă a celor mai renumite şi căutate staţiuni balneoclimaterice din ţară dezvăluie o realitate tristă. Băile Herculane, cea mai veche staţiune balneară din ţară, dar şi una din cele mai vechi din lume, trăieşte astăzi aceeaşi dramă a însingurării. Puţini din cei care îndrăznesc să o mai viziteze ştiu că, pe aceleaşi urme, au călcat când­va personaje marcante ale istoriei, printre care împăratul Iosif al 2-lea, împărăteasa austriacă Sissy sau că aici aveau reşedinţe de vară regele Carol al României, dar şi scriitori mari ai literaturii române. Odată cochetă, staţiunea din Caraş-Severin a căzut, la fel ca toate celelalte în tăcere. Clădirile de patrimoniu, care datează de acum sute de ani, inclusiv apartamentele împărătesei austriece Maria Tereza au ajuns ruine.

„Complexul cunoscut drept «pavilion imperial» aflat în centrul oraşului se află astăzi într-o avansată stare de degradare. Nimeni nu face nimic pentru salvarea acestui important segment al istoriei locurilor, chiar dacă multe apartamente aparţin unor firme cu bani sau chiar Armatei”, scrie chiar pe pagina online de prezentare a staţiunii pentru turişti.

Cu o asemenea promovare, nu mulţi ar mai avea curajul să încerce un concediu la „băi” în ţară. Acelaşi tablou îl regăsim şi în staţiunea Borsec din judeţul Harghita. A doua ca mărime din ţară, la Borsec veneau turiştii mai cu dare de mână, pentru că aici găseau condiţii de lux, dar şi tratamente diversificate pentru multiple afecţiuni. Anual, 9.000 de turişti încercau măcar o dată renumitele izvoare termale de la Borsec. Din 1992, când majoritatea unităţilor de cazare au trecut la privat, nu a mai fost investit nici un leu în modernizarea lor în scop turistic. Cumpărate la preţuri de nimic în goana după îmbogăţire care a urmat imediat Revoluţiei, clădirile sunt în prezent himere care amintesc vag de gloria anilor trecuţi.

Există şi staţiuni unde s-a încercat repunerea lor pe picioare cu bani veniţi de la Uniunea Europeană. Rezultatul însă, tot unul tipic românesc. Este cazul staţiunii Slănic Prahova, unde complexul balnear a fost renovat cu 3, 7 milioane de euro, bani europeni, dar care nu a ajuns niciodată să fie deschis turiştilor. Timp de şase ani, aici s-au făcut investiţii majore pentru a readuce staţiunea pe linia modernă. Complexul balnear „Baia Verde”, dotat cu trei lacuri sărate naturale, un amfiteatru, o bază de tratament şi două piscine a fost închis înainte să-şi primească primii turişti. Soluţia? Cea mai la îndemână. Primăria a scos vasta proprietate la licitaţie şi speră ca un investitor să o administreze mai eficient. Culmea privatizării fără cap şi coadă a fost însă atinsă în staţiunea montană Vidra, situată în Munţii Lotrului. Aici, investiţiile arătau promităţoare – telescaun, hoteluri şi vile cu privelişte splendidă, totul înconjurat de o natură care îţi taie răsuflarea. Telescaunul nu a funcţionat însă niciodată, iar hotelurile nu au fost deschise. În schimb, turiştii care ajung în zonă pot observa cum mastodonţii de beton întunecă natura.

Din nefericire, acestea sunt doar câteva cazuri de staţiuni care au alunecat în dizgraţia turiştilor, nostalgici după anii când mergeau cu familia în concediu la băi. „Starea în care se află majoritatea staţiunilor balneare din România mi se pare deplorabilă. Localităţile Amara (jud. Ialomiţa), Slănic Prahova, Borsec (jud. Harghita), Sarata Monteoru (jud. Buzău) şi chiar şi Vatra Dornei nu merită numele „staţiuni”. Sunt de fapt nişte sate gri, dărăpănate în care majoritatea clădirilor stau să cadă, în care clădirile noi contrastează urât cu cele vechi şi sunt construite fără nicio grijă pentru păstrarea unui stil local. Peisajele din aceste zone sunt frumoase, dar ăsta nu e meritul omului”, subliniază un turist.

„Cred că, dacă s-ar valorifica cum trebuie aceste staţiuni, plus alte obiective turistice importante din ţară, s-ar câştiga bani frumoşi de pe urma turismului”, este de părere şi Mihaela Drăghici. Există însă şi câteva exemple pozitive, cum este cazul staţiunii Sovata sau Băile Olăneşti, care printr-o administrare eficientă şi investiţii majore a reuşit să „su­pra­vieţuiască”. „Sovata pare, cel puţin pe bulevardul turistic, o Sinaia în miniatură. Oferă o arhitectură interesantă, este curată şi nu trezeşte acel sentiment de staţiuni balneare lăsate în paragină”, este doar unul din comentariile pozitive postate pe un site românesc unde turiştii pot împărtăşi impresii din vacanţă şi mai ales, pot acorda calificative serviciilor utilizate.

Turismul balnear, la mila pensionarilor
Pensionarii români au rămas totuşi fideli staţiunilor balneare autohtone. Iar mulţi le preferă pentru că nu îi ard la buzunar – un sejur de 11 nopţi la Buziaş sau la Borsec ajunge la 400-500 de lei, preţ care include tratamentul plus cazarea. „Avem în special pensionari care vin cu indicaţii de tratament în anumite staţiuni sau le mai facem şi noi recomandări. Cardiacii merg de obicei la Covasna, Vatra Dornei. Pentru tratarea bolilor reumatice se preferă staţiunile unde sunt băi sărate: Herculane, Felix, Sovata, Turda”, spune Mariana Andron, asistent medical. Cei care preferă însă să meargă pe cont propriu pot alege pachete turistice şi de la agenţiile de turism care desfăşoară programe de încurajare a turismului balnear, de tipul „Hai la băi!”. Aici însă şi preţurile sunt puţin mai piperate. La Băile Olăneşti, un sejur de şase nopţi la un hotel de 3 stele, cu pensiune completă şi minim 5 zile de tratament plus o consultaţie la sosire ajunge  la 750 de lei.

Text: Ramona Costea


Publicitate

Postaţi un comentariu