Toamna vine cu scumpiri

Luna septembrie a acestui an aduce scumpiri, singura reducere a noului sezon fiind intrarea în vigoare a micșorării TVA-ului la pâine cu 15 procente.

Tocmai datorită acestei reduceri a TVA-ului pentru pâine avizată în luna iulie de către Guvern, a dus la  creşterea accizelor la alcool şi introducerea de noi accize la bunuri de lux. Aceste creşteri de accize vor atrage creșterea prețului produselor supuse accizării.

Biletele de tren vor fi de asemenea mai scumpe de la 1 septembrie, cu până la 10%, în funcţie de disitanţă şi de tipurile de tren. Peste  3.650 de angajaţi ai Poștei Române și sute de alţi angajaţi din societăţi de stat sau instituţii publice vor deveni începând cu această dată șomeri.

Călătoriile cu trenul vor avea prețuri mai mari cu până 10% de la 1 septembrie 2013, potrivit unui Ordin pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători prezentat de Agerpres. Majorările introduse vor fi diferenșiate în funcție de tipul de tren și de kilometri parcurși, fiind aplicate măriri de la 0, 9% până la 10%. Scumpirea biletelor de tren a fost justificată de şefii CFR Călători prin evoluţia inflaţiei din ultimii doi ani şi majorarea unor costuri ale companiei de transport cu combustibili, energie sau piese. Ultima modificare de acest gen a fost făcută la data de 14 august 2011.

Cresc prețurile la alcool și la bunurile de lux

Datorită creșterii de accize ale acestor produse, va crește automat și prețul de vânzare, astfel încât maşinile cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament vor fi mai scumpe începând cu această perioadă.

Bijuteriile din aur şi platină cu excepţia verighetelor vor avea accize noi, nivelul acesteia fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K şi doi euro pe gramul de aur de peste 14K.

Pentru confecţiile din blănuri naturale se va plăti o acciză de 50 de euro pentru cele care costă sub 1.500 de euro, acciza crescând gradual până la 1.200 euro pentru blănurile mai scumpe de 6.000 de euro.

Maşinile noi şi rulate (din import) cu motoare mai mari de 3.000 cmc vor fi accizate cu 1 euro pe cmc, potrivit Agerpres, pentru cilindreea care depăşeşte nivelul menţionat.

De asemenea, armele deţinute de persoanele fizice vor fi accizate gradual, de la 50 de euro pentru cele cu o valoare sub 500 de euro, până la 1.500 de euro pentru cele mai scumpe de 6.000 de euro, iar cartuşele vor fi taxate de asemenea cu 0, 1-0, 4 euro pe bucată în funcţie de categoria de preţ.

Pentru navele cu vele, mai lungi de 8 metri, se va plăti o acciză de 500 de euro pentru fiecare metru liniar din lungime, iar pentru iahturile cu motor acciza va fi de 10 euro pe CP, dacă motorul este mai mare de 100 CP.

Accizele la alcool vor creşte la 1 septembrie de la 750 euro/hectolitru la 1.000 de euro/hectolitru. Practic băuturile spirtoase, atât cele din comerţ cât şi vinul şi ţuica produse în casă, se vor scumpi cu 25%.

Concedieri la instituțiile de stat

De la 1 septembrie Poşta Română va renunţa la 3.650 de angajaţi, dintr-un total de 32.887 salariaţi câţi are în prezent.

Se vor efectua concedieri și la  societăţile de producere a agentului termic, avizând alocarea fondurilor pentru achitarea venitului de completare.

Astfel, Guvernul a aprobat planurile de disponibilizare prin care CET Brăila va renunţa la 140 de angajaţi, Termon Oneşti, la 37 de angajaţi, Termica Suceava, la 295 angajaţi şi CET Bacău, la 104 angajaţi.

De asemenea, vor fi disponibilizate circa 300-400  de persoane de la ANAF în cursul lunii septembrie, după finalizarea procesului de reorganizare din punct de vedere operaţional. O parte dintre angajaţi vor avea posibilitatea să opteze pentru transfer sau pentru detaşare în alte structuri regionale.

Se păstrează locurile de muncă în panificație

Acesta ar fi unul din beneficiile aduse de ieftinirea pâinii, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

“În momentul în care am introdus şi am militat pentru această măsură de reducere a TVA la pâine, pe tot lanţul de producţie, – pentru că nu vorbim numai de pâine, vorbim şi de făină, şi de cereale, unde chiar dacă va exista taxarea inversă, decontul se va face pe un TVA de 9% şi nu pe TVA de 24% – în momentul acela am avut în vedere, în primul rând, crearea unui mediu concurenţial corect”, a spus Constantin, citat de Ziarul Financiar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu