Rompetrol: Carburanții s-ar putea scumpi cu 40 de bani pe litru de la 1 aprilie

Carburanții s-ar putea scumpi cu 40 de bani pe litru de la 1 aprilie, când va intra în vigoare noua acciză de 7 eurocenți pe litru. Anunţul a fost făcut de declarat Cătălin Dumitru, vicepreședinte al Rompetrol, într-o conferință de presă, potrivit agerpres.ro.

“Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0, 4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole și cu siguranță această evoluție se va regăsi în prețul la pompă”, a spus Dumitru care a adăugat că, pe termen scurt, această scumpire va duce la un recul al consumului. “Această creștere de preț cu siguranță va determina o scădere a consumului, e greu de anticipat cu cât, depinde și de vreme, de alți factori, va fi o perioadă de reașezare a pieței. Va diminua consumul total cu un procent? Posibil. Două procente? Posibil și asta. Apoi suntem convinși că se va reveni la un consum normal, atât la benzină, cât și la motorină”, a continuat oficialul Rompetrol.

Guvernul va introduce, de la 1 aprilie, o acciză suplimentară de 7 eurocenți pe litru pentru carburanți.

Distribuie:

Postaţi un comentariu