Regiunea Nord Vest are un buget de 1 miliard de euro în următorii 7 ani. Solicitările, de 11 ori mai mari

Foto: Dan Bodea

ADRNV va avea o misiune foarte laborioasă în privința proiectelor care vor beneficia de finanțare pe exercițiul financiar 2014-2020. Deși alocarea de buget inițială este de 1 miliard de euro, deja agenția a primit 2200 de idei de proiecte ale căror solicitări financiare reprezintă circa 11 miliarde de euro, adică de 11 ori mai mult.

”Planul de Dezvoltare Regional trebuie să îl definitivăm până în 31 martie. Regiunea noastră are un buget planificat de 1 miliard de euro pe câteva obiective tematice. Primul și cel mai mare ca alocare de sume este reabilitarea termiă a clădirilor publice precum școlile spitalele. În acest obiectiv sunt incluse și centrele intermodale și materialul rulant. E important de menționat acest lucru pentru că, pentru prima dată, Clujul va avea acel plan de mobilitate urbană și va exista posibilitatea achiziționării de mijloace de transport în comun. Fondurile reprezintă pentru acest obiectiv tematic 34% din suma totală, adică 340 de milioane de euro. Un alt obiectiv important este cel al reabilitării drumurilor județene, inclusiv centuri de ocolire, unde avem 20% din buget, adică 200 de milioane de euro. Aici e îmbucurător faptul că, dacă pe alocarea precedentă am avut puțin peste 100 de milioane, acum alocarea s-a dublat”, a declarat directorul ADRNV, Marcel Boloș.

Potrivit datelor agenției, 12% din buget va fi alocat pentruy crearea de noi întreărinderi și susținerea mediului de afaceri, 7% pentru infrastructură socială, de sănătate și educație, 5, 5% pentru reabilitare zone istorice și 3, 55 pentru promovarea transferului tehnologic și dezvoltare de parcuri științifice. Pe de altă parte 18% din bani sunt alocați pentru finanțarea sistemului de cadastri și asistență tehnică.

”Ceea ce am realizat până acum este un grad de absorbție de 45, 23%, ceea ce, dacă ne raportăm la media națională sau la alte programe operaționale, este foarte bine. Pe de altă parte, noi încă mai avem în derulare de pe exercițiul precedent 159 de proiecte ce trebuie implementate și care înseamnă că mai avem de luptat pentru circa 200 de milioane de euro. Cert e că atât acest an cât și cel viitor vor fi foarte dificili pentru absorbție”, a completat Boloș.

Acesta a precizat că în urma analizei proiectelor depuse, profilul investitorului din regiunea Nord Veste conturează un interes foarte mare pentru industria prelucrătoare și pentru domeniul construcțiilor.

ADRNV a contractat până în prezent 463 de proiecte cu o finanțare nerambursabilă de 542, 59 de milioane de euro. În cadrul acestor proiecte au fost create 890 de locuri de muncă, dintre care 260 în Cluj și 202 în Buhor. Județul Bihor are și primele cinci cele mai mari solicitări de finanțare aprbate pentru perioada următoare.

Este vorba despre contractele care urmează să fie semnate luna viitoare pentru  cinci firme din acest județ cărora li s-au aprobat finanțări de câte 6, 3 milioane de euro pentru proiecte din următoarele domenii: fabricarea substabțelor și a produselor chimice, prelucrarea lemnului, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal.

Distribuie:

Postaţi un comentariu