Patru zile dedicate ofertelor de angajare, la Târgul de Cariere organizat la Cluj

Târgul de Cariere revine la Cluj cu două ediții speciale în această primăvară: un târg de cariere cu oferte de angajare în domenii generale, urmat de un eveniment dedicat mediului IT.

Astfel, în perioada 25-29 martie, clujenii se vor bucura de o săptămână a carierei, fie că e vorba de oferte de angajare, de workshop-uri pe teme de carieră, networking la fața locului între reprezentanții companiilor participante și candidați, consultanță sau oportunități de internship și voluntariat.

În acest sezon, evenimentul se desfășoară timp de patru zile: 25-26 martie are loc Târgul de Cariere dedicat unor domenii generale de activitate, iar după o zi de pauză, între 28-29 martie va avea loc Târgul de Cariere în IT, o expoziție de job-uri și tehnologie. Cele două evenimente sunt organizate la Iulius Mall, între orele 10.00-17.00.

Ofertele de angajare se adresează în special tinerilor, iar la târguri participă cei mai importanți angajatori de pe piață, printre care BUW, E.On, Emerson, Endava, Fujikura, Genpact, Office Depot, Steelcase și Sykes la primul eveniment, respectiv Accesa, Accenture, Bosch, Emerson, HP, Endava, MHP, Steelcase și Yardi la Târgul de Cariere în IT.

Lista completă a companiilor participante și a oportunităților de carieră propuse de acestea poate fi consultată pe site-ul www.targuldecariere.ro. Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă, sunt candidații vizați de companiile angajatoare. Accesul la Târgul de Cariere este gratuit.

Distribuie:

Postaţi un comentariu