O subsidiară Porsche și-a deschis punct de lucru la Cluj

Mieschke Hofmann und Partner (MHP),  o marcă afiliată a concernului Porsche, specializată în consultanță IT și managementul proceselor, și-a deschis un punct de lucru la Cluj, unde lucrează pentru început 40 de persoane.

„Vom începe activitatea noului punct de lucru MHP cu 40 de angajați. În vederea creșterii companiei conform aspirațiilor noastre suntem în continuare în căutare de absolvenți de informatică sau științe economice”, afirmă Bernd Otto Hoermann, care coordonează operațiunile companiei la Cluj.

Astfel, numărul angajaților MHP se ridică la peste 950, în 12 puncte de lucru repartizate în țări precum Germania, Elveția, SUA și China.

Activitatea diviziei MHP din cadrul concernului Porsche s-a dedicat găsirii de soluții optime în managementul proceselor și suportului IT utilizat în sfera business, concentrându-se pe branșa automobilelor, se arată într-un comunicat de presă al MHP

MHP Consulting Romania SRL oferă încă de la început servicii de IT complexe, pentru clienții din întreaga lume. Portofoliul de servicii înglobează întregul ciclu de viața al unui produs, de la etapa de Application Management, la managementul proceselor, și în final la faza de dezvoltare customizată, se mai arată în comunicat.

„Condițiile pentru acest pas au fost din punctul nostru de vedere din cele mai favorabile. Mulți potențiali angajați sunt foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional și totodată au cunoștințe bune de limba germană și engleză”, a declarat Dr. Ralf Hofmann,  Dr. Ralf Hofmann, CEO MHP.

Distribuie:

Postaţi un comentariu