Anul 2015 – cel mai bun an din istoria Bancii Transilvania

Grupul Financiar Banca Transilvania a înregistrat anul trecut o creştere organică de peste 10% în activitatea de creditare şi de peste 19% privind atragerea de depozite, la care se adaugă impactul pozitiv al fuziunii cu Volksbank România.

BT a continuat să se focuseze pe susținerea sectorului IMM şi retail, alături de creşterea competențelor în zone specializate – agribusiness şi finanțarea domeniului medical.  Pentru 2016, Grupul Financiar Banca Transilvania şi-a propus dezvoltarea unui nou model de microfinanțare pentru continuarea susținerii spiritului antreprenorial românesc – urban şi rural.

Activele BT au crescut cu 32, 6% faţă de finalul anului trecut, fiind de 47.240 milioane lei – din care creşterea organică a însemnat peste 10%. Veniturile operaționale au ajuns la 2.286, 2 milioane lei, cu 14, 3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, când erau 2.000, 5 milioane lei. Profitul net BT este de 2.418 milioane lei, incluzând câştigul din achiziția Volksbank România.

În anul 2015 au fost acordate de Banca Transilvania aproape 160.000 de credite noi, în valoare totală de peste 8.674 milioane lei, beneficiari fiind companii și persoane fizice. Numărul de clienţi a crescut cu 14%, comparativ cu anul 2014, de la 1, 89 milioane, la 2, 15 milioane.

“Rezultatele financiare indică faptul că 2015 a fost cel mai bun an din istoria BT şi confirmă că am reuşit să ne atingem obiectivele de creştere organică, în paralel cu achiziția şi integrarea Volksbank România. Suntem preocupați de eficientizarea, în continuare, a modelului nostru de business, de investiții în oameni şi în tehnologie. În contextul unui climat global şi regional foarte volatil, pentru noi ramâne esențială relația cu clienții noştri, care va fi şi în continuare constructivă şi rezonabilă, iar noi vom avea o atitudine responsabilă şi rațională în tot ceea ce întreprindem. Vom continua să susținem economia românească şi antreprenorii, indiferent de marimea lor şi suntem optimişti privind potențialul de dezvoltare a pieței locale”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

„Mulțumim clienților Băncii Transilvania şi celor proveniți de la Volksbank România, ei sunt capitalul nostru. Rezultatele din 2015 ne fac şi mai resposabili față de aceştia. Ne-am propus eficientizarea interacțiunii cu clienții din toate segmentele, prin fluxuri şi produse mai accesibile, precum şi prin platforme tehnologizate. Creşterea organică şi focusul pe servicii de calitate sunt prioritățile noastre şi în 2016. În plus, prin competențele noi dobândinte în contextul achiziției şi integrării Volksbank România, suntem mai bine poziționați pentru a fructifica noi oportunități”, a precizat şi Ömer Tetik, directorul general al băncii.

La sfârșitul anului 2015, soldul creditelor Băncii Transilvania este cu 43, 3% mai mare decât era la finalul anului 2014. În același timp, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu 27, 8% peste nivelul de la sfârșitul anului 2014. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9, 75% din totalul portofoliului de credite al BT.

Banca Transilvania a acordat unui număr de aproape 34.000 de clienți persoane fizice ai Volksbank România reduceri de aproape 1, 5 miliarde de lei, prin conversia creditelor în franci elvețieni şi diminuarea datoriei totale aferente creditelor curente.

Distribuie:

Postaţi un comentariu