3Pillar Global angajează peste 100 de specialiști în Cluj-Napoca și Timișoara

Cătălin Ștef, director general 3Pillar Global Romania și Senior Vice-President pentru operațiunile companiei la nivel global.

3Pillar Global, companie americană de servicii IT prezentă pe piața din România din 2009, va angaja peste 100 de specialiști IT în 2015 pentru a acoperi nevoile de extindere ale companiei în centrele de dezvoltare din Cluj-Napoca și Timișoara.

Aplicații web și mobile

În cele două centre 3Pillar Global lucrează în prezent 300 de angajați, iar ținta pentru anul acesta este de a ajunge la un număr de 400. Pozițiile pe care 3Pillar Global le are deschise vizează ingineri IT de nivel intermediar și seniori cu experiență dovedită între doi și cinci ani, care să acopere funcțiile de programare și testare. În ceea ce privește programarea, se urmăresc în special competențe de Java și Phyton, dar și alte tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicații web și mobile. De asemenea, compania caută să angajeze și manageri cu experiență tehnică. Pe lângă un pachet salarial competitiv, angajații 3Pillar Global beneficiază de programe specifice de training și posibilitatea de a participa la evenimente IT importante în vederea dezvoltării personale și profesionale.

„Prezența 3Pillar Global în România a crescut constant, de la mai puțin de 50 de angajați în 2009 la peste 300 în 2014 și va continua să crească și în 2015. Dezvoltarea companiei este determinată de creșterea cererii pentru produsele software <<made in Romania>>”, declară Cătălin Ștef, director general 3Pillar Global Romania și Senior Vice-President pentru operațiunile companiei la nivel global.

Proiecte exclusiv pentru piețe din SUA și Marea Britanie

„Am ales să extindem operațiunile din Cluj-Napoca și Timișoara datorită nivelului ridicat al specialiștilor IT din cele două orașe. Echipele noastre dezvoltă proiecte exclusiv pentru piețe din SUA și Marea Britanie în strânsă legătură cu clienții și, deseori, acționează ca și consultanți tehnici. În același timp, nu excludem deschiderea unui nou centru de dezvoltare într-un al treilea oraș din România sau în regiune”, subliniază Cătălin Ștef.

Din cei 600 de angajați pe care compania îi are la nivel global, 200 lucrează în noul sediul din complexul de birouri The Office Cluj-Napoca, respectiv 100 în City Business Centre Timișoara. Nevoile de programare și testare, dar și managementul tehnic la nivel global sunt acoperite din centrele din România, India și Statele Unite, în vreme ce funcțiile comerciale ale companiei sunt concentrate în Statele Unite și Marea Britanie. Birourile din România deservesc în principal clienți renumiți în sectorul lor de activitate pentru care compania dezvoltă soluții software în domeniile media și entertainment, informare, sănătate și in domeniul financiar.

 3Pillar Global

3Pillar Global Romania face parte dintr-o organizație globală cu operațiuni pe trei continente și 600 de angajați. Cu peste 300 de angajați și managementul operațional în România, 3Pillar Global Romania are o importanță strategică pe harta globală a organizației. Experții IT 3Pillar Global Romania îmbină gândirea de business și expertiza tehnică în tehnologii de ultimă generație, cu aplicabilitate în mobile computing, cloud și big data, pentru a dezvolta produse solicitate de clienți de top din media și entertainment, informare, sănătate și financiar, printre care: PBS, televiziunea publică din SUA, CARFAX, lider în furnizarea de informații sau Equinox.

Distribuie:

Postaţi un comentariu