Viva la revolución! Am fost odată în Cuba. Și aș mai merge de o mie de ori

Să ajungi la Havana e destul de ușor. Sunt zboruri directe din Paris, Madrid și Milano. L-am ales pe cel din Paris, cu compania Air France, sigur, elegant, cu gustări minunate şi băuturi bune. După aproape zece ore de zbor, am aterizat pe Aeroportul Internaţional „José Martí” din Havana, la ora exactă. Dar degeaba ne-am bucurat că am ajuns la timp. Ca să intri în Cuba nu e chiar aşa de simplu. Îți trebuie în primul rând răbdare, apoi „Visa Tarjeta del Turista”, care se obţine fie de la ambasada Cubei din Bucureşti fie la sosirea pe aeroportul din Havana (condiția este ca și compania aeriană cu care zbori să-ți accepte îmbarcarea fără viza prealabilă). Controlul e riguros și lent. Urmează o coadă la bagaje şi încă una la ieșire după completarea unui formular obligatoriu. Degeaba răsufli uşurat cu gândul că ai scăpat de cozi, fiindcă mai urmează una la schimbul valutar şi încă una la taxi.

Povestea unei țari închise în timp

Ajungem în zona centrală numită Havana veche, în spaniolă „La Habana Vieja” (fondată de spanioli în secolul al XV-lea) la locul de cazare, de fapt o casă particulară, „Casa particular Seriocha Tamajo”. Din 1997, guvernul cubanez permite cetățenilor să închirieze casele sau camerele pentru străini şi să le ofere demipensiune, evident în urma unei autorizaţii. Pe multe uşi de intrare se află afişe cu textul „Arrendador divisa” şi specificaţia: Casa con familia sau Totalmente independiente sau Semi independiente sau Casa con Piscina. Adică ai de unde să alegi după buzunar. În funcţie de ofertă prețurile sunt aceleaşi fiind stabilite şi controlate de autorităţi. Spre exemplu un apartament „totalmente independiente”, de 3 camere, situat într-un bloc nou, costa în sezon (iulie – august şi noiembrie – aprilie) 35 cuc (un cuc este echivalentul unui dolar american) camera cu pat de două persoane pe noapte. În extrasezon costă 30 cuc/noapte/camera. Plata se face pe camera ocupată. Prețul include curățenie, lenjerie de pat și prosoape, aer condiţionat, frigider, televizor.

Cazarea în „Casa con familia” este mai ieftină evident și costa 20 cuc în sezon, respectiv 15 cuc în extrasezon. De obicei se oferă la cerere (contracost) mic dejun, prânz sau cina. Casele particulare care nu înregistrează într-un caiet special pașaportul turistului încalcă legile cubaneze şi ca urmare amenda este foarte mare, 1500 cuc (1500 dolari). Turiștii sunt răsfăţaţi  la maxim de gazdele cubaneze, iar condiții oferite sunt cât se poate de bune, desigur raportate la standardul lor de viaţă. Multe case au amenajate pe terase restaurante, numite paladar, deservite de o familie cu bucătăria casei. Meniul e pe bază de pui, pește, languste și foarte multe fructe exotice. Micul dejun, „desayuno”, pare frugal pentru europeni. De obicei ouă pregătite după preferinţă și multe fructe: banane, ananas, papaya, mango, toate proaspete. Sucul de fructe atunci stors și cafeaua sunt la discreție. Cina, „cena”, e în schimb foarte consistentă. Supa (de fasole sau linte), se serveşte cu orez alb. Urmează felul principal din pește sau langustă, asortat cu orez şi manioc prăjit, fasole verde şi morcovi natur. Desertul e divers şi conţine multe fructe proaspete.

Havana are un parfum aparte

E peste tot și îl simţi din prima clipă. Un amestec de tutun, apă sărată și mucegai. Clădirile din centru amintesc de vremurile când spaniolii au creat aici o nouă colonie, după debarcarea lui Columb în 1492. În 1982, centrul vechi colonial a fost inclus în patrimoniul universal UNESCO.  Pe străduțele înguste ale orașului vechi fiecare casă pare de poveste. Toate sunt înșiruite fără spaţiu între ele și se înalță pe două, trei etaje. Multe case au terase pe acoperiș, dar aproape toate au gratii la intrare și la geamuri. Logica acestor gratii am descoperit-o ceva mai târziu. Casele au intrarea direct din strada în camera de zi. Şi cum uşile sunt lăsate mereu deschise rămân gratiile care permit însă curioșilor priviri indiscrete. Se vede astfel traiul modest al cubanezilor şi viaţa lor plină de lipsuri.

Revoluția, comunismul și inevitabil sărăcia și-au lăsat amprenta adânc pe majoritatea fațadelor clădirilor. Din păcate apa sărată și vântul au „ajutat” şi ele din plin la deteriorarea lor. Uraganul „Ike” din 2008 a mai lovit şi el în sărăcia cubaneză. Desenele murale, cu diverse lozinci revoluţionare dar şi chipurile lui Che Guevara sau Fidel Castro,   apar şi ele estompate de trecerea timpului. Pe străduţele simple turiştii sunt întâmpinaţi de localnici cu căldură şi curiozitate. Aproape că fiecare cubanez are povestea lui de viaţă şi toţi sunt bucuroşi să ţi-o împărtăşească. Comerţul stradal constă în tarabe ambulante în majoritate cu fructe şi legume, gherete mai mult decât modeste unde se vând dulciuri, prăjituri, torturi şi covrigi făcuţi în casă, cafea şi multe sucuri. Măcelăriile îşi expun carnea tranşată brutal direct sub nasul trecătorului. La una dintre ele era coada. Se vindea burtă de vită (picadillo), la oferta! Cubanezii repară orice. La tot pasul întâlneşti ateliere unde se repară de la maşini la pantofi, brichete, electronice, biciclete. Nimic nu se aruncă. O maşină avea piesele din motor înşirate pe trotuar  iar doi „mecanici”, se străduiau să înţeleagă ce au de făcut ca să o repare susţinuţi de şase observatori care făceau glume. Pe străzile din Cuba nimeni nu se grăbeşte, nimeni nu aleargă numeni nu te îmbrânceşte, este locul unde timpul nu are valoare.

O viață mai bună

Pe măsură ce ne apropiem de centrul istoric, casele, strada şi chiar oamenii prind viață. O viață mai bună. Renovate recent colorate, cu flori la balcoane, dar cu aceleaşi grilaje omniprezente, ne demonstrează că traiul din centrul oraşului poate fi şi altfel. Aici uşile sunt închise, nu se mai vede înăuntru, lucru ce ne duce cu gândul că au un confort mai bun. De fapt aici este zona turistică. Poate cea mai frumoasă biserica sobră construită în stil arhitectonic baroc pe care am văzut-o în oraşul port Havana, este Catedrala San Cristóbal. A  fost construită între anii 1748-1777, în memoria exploratorului spaniol Christophor Columb. „Capitolio Nacional”, așa cum îi spun localnicii, este poate cea mai impresionantă clădire din Havana. A fost construită între anii 1926 și 1929 şi seamănă incredibil de mult cu cea din Washington, Statele Unite. Cartierele unde se află cele mai importante atracţii turistice sunt Habana Vieja (Havana Veche), Centro Habana şi Vedado, ele având și ieşire la Oceanul Atlantic. Desigur numai la faţa locului te poţi bucura cu adevărat de frumuseţea arhitectonică şi mulţimea de clădiri pline de istorie latină. Plaza de Armas pare un anticariat uriaș. Pe vremuri, aici se ţineau paradele militare. Acum e plină de tarabe colorate cu reviste, cărți, postere cu lozinci și peste tot suveniruri cu chipul lui Che. Locuitorii sunt îmbrăcați la fel de colorat. Femeile sunt frumoase, au haine mulate și îşi poartă feminitatea ca pe o armă. Sunt încântate dacă un bărbat fluieră după ele. Se exprimă liber complimentul și se acceptă la fel.

Mașinile din Havana reprezintă curiozitatea maximă pentru toți turiștii.Predomină mașinile americane fabricate în anii ’50. Chevrolet, Ford, Buick. Un „vapor” decapotabil cu șofer, care te plimbă pe unde vrei costă 30 de dolari pe oră. Există și taxiuri cu tarife mai modeste, dar mult mai obosite şi mai puţin îngrijite. Însă cel mai ieftin mod de deplasare e cel cu „bicitaxi” unde efortul celui care te transportă se vede clar pe tricoul asudat. Există și autobuze roșii decapotabile, ca în marile capitale europene, care fac regulat turul orașului. Cei romantici se pot plimba și cu caleașca trasă de cai.

Citiți și: Expoziție. Culorile Cubei, surprinse de doi fotografi români

Un cubanez ne-a spus că Havana înseamnă pentru turiști trabucuri, rom și muzică latino. Nu are dreptate. În ciuda a celor 60 de ani de comunism, Havana  nu s-a ofilit, a rămas cu o frumuseţe exotică neînțeleasă. Cum a reuşit, nu știe nimeni.

Text & foto:  dr. Liliana Morar

Citiți și: Reportaj. Hakuna matata, Tanzania!


Publicitate

Postaţi un comentariu