Porolissum, călătorie la capătul lumii romane

Pentru un roman, Porolissum era sinonim cu capătul lumii. Aici începea unul dintre cele mai lungi drumuri care duceau la Roma. La doi paşi, dincolo de limesul de pe Meseş, se întindea barbaricum. În spate – siguranţa şi confortul unei civilizaţii sofisticate, în faţă – o  mare de seminţii războinice – cvazi, daci liberi, mai apoi goţi şi carpi – privind lacom spre bogăţiile imperiului. Între cele două lumi, o linie de ostaşi, trăind cu o mână pe pilum şi cealaltă pe scutum.

Locul unde se termina lumea romană este acum unul dintre cele două puncte din România – alături de Tâmpa – notate de Ghidul Verde Michelin cu o panoramă de trei stele. De ajuns se ajunge uşor, Moigradul, satul în hotarul căreia se află ruinele castrului, fiind aproape lipit de Zalău. Totuşi, în oraş e bine să întrebaţi un localnic pe unde să o luaţi, ca să nu ieşiţi înspre Satu Mare. Ajunşi în Moigrad dinspre Zalău, din drumul principal se face la dreapta un drum mai îngust, asfaltat ca vai şi-amar, spre castru. Intersecţia este bine semnalizată de un panou de mari dimensiuni, care invită turiştii să viziteze castrul.

Vizita începe cu ruinele vamei romane, situată chiar pe limes. Tot aici  începe un traseu turistic marcat, care uneşte Porolissum de Zalău, pe coama dealurilor, urmând fidel linia limesului roman. Ruta poate fi parcursă pe jos în 3-4 ore, dar şi cu bicicleta sau călare.

La câţiva metri de vamă se văd primele urme ale drumul de piatră, aşezat pe pat de nisip, cu rigole de scurgere pe ambele laturi, care unea acest capăt de lume cu Roma. Urmează, înşiruite de-a lungul drumului, o serie de case, prăvălii, temple şi o taberna. Unele case aveau  încălzire centralizată (lux pe care nu cred că îl au acum toate casele din Moigrad) prin sistem hypocaustum.

Fântâna reconstruită lângă unul dintre temple sare în ochi prin prostul gust cu care a fost refăcută, ea fiind înconjurată de stâlpi din beton înfipţi în pământ, asemănători cu cei instalaţi la catastrofala refacere a Sarmizegetusei dacice de pe la finele anilor ’70.

După această porţiune  de drum, se întinde castrul propriu-zis. De formă patrulateră (226×294 metri), castrul se întinde pe aproape opt hectare, fiind cel mai mare din Dacia Romană ocupat de trupe auxiliare. Fortificaţia era depăşită în dimensiuni doar de castrele de legiune de la Potaissa (Legiunea V Macedonica – 23 de hectare) şi Apulum (Legiunea XIII Gemina – 37, 5 hectare).

Fortul roman este amplasat pe vârful Măgurii Pomăt, la 502 metri altitudine. Pe pantele protejate de castru şi de limes, respectiv cele de sud, vest şi est, s-a format o aşezare civilă care a atins, împreună cu cea militară, 20.000-25.000 de locuitori, în perioada de maximă înflorire. Această cifră poziţiona Porolissumul ca unul dintre marile centre urbane ale Daciei, după Ulpia Traiana, Apulum sau Napoca, deşi aşezarea de aici nu a ajuns niciodată la rangul de colonia ci doar la cel de municipium.

Castrul a fost aşezat în apropierea unei aşezări dacice, Porolisso, situată probabil pe Măgura, un deal învecinat. Iniţial, castrul, care adăpostea în jur de 5.000 de soldaţi, a fost de lemn şi pământ, fiind refăcut din piatră probabil în timpul lui Aurelius (161-180). În timpul lui Septimius Severus (193-211) aşezarea civilă a primit rangul de municipium.

Accesul turiştilor în fort se face prin Porta Praetoria, reconstruită fidel, dar care nu era poartă principală a castrului, ci una dintre cele secundare. Sunt bine păstrate ruinele celorlalte trei porţi (Principalis Sinistra, Principalis Dextra şi Decumana) şi ale clădirii comandamentului (Principia). Probabil că aici, în 213 sau 214, împăratul Caracalla, aflat în inspecţie pe limes, a găsit de cuviinţă să îl execute pe regele cvazilor, Gabriomarus, adus în faţa sa pentru că îndrăznise să calce tratatul de prietenie cu Roma.

După comandament, înspre Porta Decumana (situată în partea opusă faţă de Porta Praetoria), apare o ciurdă de bivoliţe, păscând imperturbabil vegetaţia, care creşte în voie în interiorul castrului. Mai încolo de ele, behăie câteva capre, aflate în grija aceluiaşi păstor, tolănit lângă Via Decumana.

După Porta Decumana se află cea mai spectaculoasă parte a sitului – Amfiteatrul. Este cea mai mare clădire publică descoperită pe teritoriul Daciei Romane, având o capacitate de 5.500 de locuri. Arena este situată într-o poiană mărginită pe jumătate de o prăpastie, de unde se deschide o privelişte de basm spre munceii şi dealurile din jur.

Ghidul Verde Michelin scrie despre Porolissum: „După tradiţia romană, castrul este construit după un plan dreptunghiular. El este parcurs de două căi rectilinii care conduc de la cele patru porţi de incintă spre centrul fortăreţei. Acesta este marcat de construcţiile adiacente ale unui edificiu de plan bazilical, Principia, clădirea comandantului locului. Sunt vizibile câteva alte vestigii, împrăştiate în incintă. Mai departe, poarta decumană conduce la amfiteatru, construit în 157, de asemenea puţin restaurat. Ansamblul ar fi doar interesant dacă nu ar fi situat într-un loc remarcabil, pe culmea unui deal de unde privirea îmbrăţişează o extraordinară panoramă a munţilor la 360 de grade. Când cerul e senin, privirea merge până la munţii Maramureşului la nord şi nord-est, Cluj-Napoca la sud-est, Huedin la sud şi masivul Bihor la est. Foarte verde, înviorat de clinchetul clopoţeilor turmelor (vaci sau bivoli) sau de lătrăturile îndepărtate ale vreunui câine ciobănesc, acest loc seduce prin incredibila serenitate pe care o inspiră, mai ales la apusul soarelui, când soarele razant vine să lumineze pajiştile”.

Una peste alta, Porolissum este unul dintre cele mai îngrijite şi curate situri arheologice antice din România. Remarcabilă este explicarea eficientă, în limbaj simplu şi cu ajutorul unor reconstituiri 3D, a aproape fiecărui obiectiv, prin intermediul unor panouri metalice în română şi engleză. Cu ajutorul acestora este uşor să îţi faci o idee despre ce însemna viaţa la capătul lumii romane, fără să ai nevoie de vreun ghid.