Peleș și Pelișor, casele regilor

Castelul Peleș

O vizită pe domeniul regal de la Peleș este echivalentă cu o incursiune în intimitatea unei dinastii puternice, plină de personalitate și personalități.

Castelul Peleș seamănă cu un tort de frișcă, cu topping de ciocolată. Dantela de lemn de la nivelul superior și fleșele metalice, ascuțite ca o cască de ofițer prusac, îi dau un aer sofisticat. Brazii din jur completează decorul unui basm de frații Grim.

O vizită completă costă 50 de lei, la care se adaugă taxa foto de 32 de lei. În total, 82 de lei – cea mai scumpă intrare la un muzeu din România. Dar Peleșul face toți banii. Interioarele rafinate și somptuoase le fac să pălească pe cele de la Schönbrunn, de exemplu. Castelul este o înșiruire de camere și coridoare mobilate și decorate opulent, pe care doar rafinamentul cu adevărat regal le salvează de exces (dar o bănuială de ostentativitate va plana pentru totdeauna). Edificiul a fost construit în 41 de ani, între 1873 și 1914 de echipe multinaționale de muncitori, veniți din toată Europa. Costin Dumitru, referent al muzeului, spune că pe șantier se cânta și se înjura în 14 limbi. Somptuoasa reședință a fost dotată de la bun început cu tehnologie ultimul răcnet la vremea respectivă: energie electrică, încălzire centrală (toate sobele sunt de decor) sau aspiratoare de praf. Peleșul a fost, de altfel, primul castel integral electrificat din lume.

Vizita începe dintr-un vestibul și se trece imediat în holul de onoare, care deja te face să te simți mic, sub povara lemnului de nuc care îl îmbracă. Plafonul din sticlă este retractabil, acționat de un motor electric. A fost gata în 1911, pe când o asemenea tehnică, care permitea culisarea plafonului doar prin apăsarea unui buton, era de natură să umiească musafirii regali. După aceea se trece în Sala Mare de Arme, unde vedetă este un cavaler în armură completă, germană, de secol al XVI-lea, care cântărește în jur de 100 kg, cu tot cu armura calului. Carol I avea o colecție de peste 4.000 de arme, dintre care 3.500 sunt încă la Peleș, majoritatea expuse în Sala Mare de Arme, dar și în alte săli.

Vizita la Peleș decurge rectiliniu. Totul e sobru și calm. Camere după camere, saloane, coridoare și holuri, pasaje secrete; stucaturi, intarsii, tapiserii și finețuri din piele de Cordoba defilează de-a lungul unei vizite care nu poate fi comprimată într-o înșiruire de spații și obiecte care se vizitează.

Sunt atât de multe detalii, despre fiecare cameră, despre fiecare obiect, încât chiar și „recitalul” exemplar al unui ghid omniscient devine obositor. Turiștii, grupuri-grupuri (nu se organizează vizite individuale), urmăresc cu gurile căscate expresiile unui lux la care muritorii de rând nu pot decât să viseze.

Castelul Peleș, Holul de Onoare

Castelul Peleș, Holul de Onoare

Pe lângă Holul de Onoare și Sala Mare de Arme, cele mai importante camere care se vizitează sunt Biblioteca Regală (comparabilă ca atmosferă și aspect cu minunata bibliotecă aristocratică din „My Fair Lady”), Cabinetul de Lucru (cu un birou impresionant și un colț mai intim pentru întâlniri private), Sala Nouă de Audiențe (decorată cu lemn din 14 esențe și un covor de Tabriz), Sala Florentină (cu plafonul sculptat în lemn de tei aurit și două candelabre magnifice, neorenascentiste, din sticlă de Murano), Sala Oglinzilor (unde te pierzi în apele celor cinci oglinzi venețiene amplasate astfel încât dau senzația unui spațiu infinit), Sufrageria (cu o masă splendidă, unde puteau cina 36 de persoane, decorată cu lemn de nuc și piele de Cordoba), Sala Maură (inspirată de Palatul Alhambra), Salonul Otoman (cu o fântână din marmură de Carrara), Dormitorul Regal (unde se află patul în care a murit Carol I), sau impresionantul Dormitor Imperial, pregătit pentru vizitape care împăratul Austro-Ungariei, Franz Josef, trebuia să o facă în 1906, dar care nu a mai avut loc. Un cizmar pe nume Nicolae, ajuns președinte al României cu mult după aceea, și soția sa, o semianalfabetă pe nume Elena, au ajuns și ei să doarmă aici în anii 1970, o singură dată, pentru că, se zice, Elenei nu i-a plăcut camera, fiindcă avea prea multă mobilă masivă.

Alte camere interesante se găsesc la etajul I, unde locuiau domnișoarele de onoare din suita oaspeților. Ușile de la aceste camere sunt foarte interesante, ele fiind create cu două fețe diferite, astfel încât să respecte, pe de o parte, stilul camerelor, pe de altă parte, stilul coridorului exterior. Tot la etajul I se află și Sala de Concerte, unde se găsește o orgă Rieger cu 1796 de tuburi și două claviaturi.

Toate aceste nu sunt însă decât o trecere în revistă succintă a unei vizite la Peleș. Fiecare cameră poate fi descrisă pe pagini întregi. Vitraliile, picturile, covoarele, obiectele de decor care înfrumusețează fiecare încăpere ar merita capitole separate.

Până în urmă cu trei ani se vizitau și camerele private ale oaspeților regali, situate la etajul II, dar momentan acestea sunt închise publicului, „din motive de conservare”, după cum spune referentul Costin Dumitru.

Pelișor, fratele mai mic

Castelul Pelișor

Castelul Pelișor

La doi pași de Peleș se aflăPelișorul, o variantă redusă la scară a primului. Pelișorul are „doar” 60 de încăperi și 1.200 de metri pătrați, spre deosebire de „fratele” mai mare, care are nu mai puțin de 160 de încăperi și peste 3.200 de metri pătrați. Pelișorul a fost reședința principelui moștenitor Ferdinand și a soției sale, Maria, înainte de moartea lui Carol I și succesiunea la tron. Pelișorul a fost un dar de nuntă al lui Carol și al Elisabetei pentru succesorii lor, dar nu a fost inaugurat decât în 1903, la zece ani de la căsătoria lui Ferdinand cu Maria. La fel ca Peleșul, și Pelișorul a fost prevăzut de la bun început cu cele mai noi dotări disponibile la vremea aceea: electricitate, încălzire centrală etc. De asemenea, a fost proiectat de același arhitect, Karel Liman. Dar aici se opresc similitudinile. Interiorul Pelișorului este mai puțin opulent, mai intim, și poartă peste tot amprenta Reginei Maria, cea care l-a decorat în stil Art Nouveau, dar cu accente neobișnuite, bizantine și celtice. Vizita începe tot din holul de onoare, după care se intră în apartamentul regelui, cu birou și dormitor. Aici se află și manuscrisul „Bastonul Mareșalului”, o povestire caligrafiată de Regina Maria cu mâna ei și făcută cadou Regelui Ferdinand cu ocazia încoronării. În acest apartament a și decedat al doilea rege al României.

Veron Muha, un excelent ghid, căruia i se potrivește la perfecție zicala „mic la stat, mare la sfat”, acompaniază cu un prisos de cunoștințe enciclopedice călătoria înintimitatea familiei care a locuit la Pelișor. Subliniază discret, pentru cunoscători, obiectele decorative inestimabile semnate de Tiffany, Galle sau Fabergé, desenele lui Mucha sau mobilele la care s-a folosit rarisima esență de frasin creț.

Cel mai spectaculos moment al vizitei este Camera de Aur, făcută chiar după schițele reginei. Pereții sunt căptușiți cu lemn de tei, sculptat în formă de frunze de ciulin și acoperiți de o foiță de aur de 24 de carate. Obiectele de decor includ o lampă Tiffany, un pocal Fabergé, un serviciu de pahare din cristal de Boemia, executat dupa desene ale Reginei Maria, cupe Ströbl etc. În noiembrie 2015, aici și-a găsit odihna și inima reginei, după o lungă saga. Caseta care o adăpostește este înfășurată în drapelele României și Marii Britanii (Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii).

Apartamentul francez, de inspirație bretonă, sala de joaca a copiilor și salonul în stil Ludovic XIV, au, fiecare, poveștile sale.

Un alt punct forte este sufrageria, cu un serviciu de pahare Tiffany, format din 96 de piese de un portocaliu translucid. Valoarea acestuia este de câteva milioane de dolari, dacă ar fi să fie scos la vânzare de o casă internațională de licitații, opinează Veron Muha.

Castelul Pelișor, salonul reginei Maria

Castelul Pelișor, salonul reginei Maria

Dar nu valoarea intrinsecă a pieselor care decorează Pelișorul îi dau acestuia substanță, ci prezența aproape fizică a membrilor familiei regale, care par că te privesc maiestuos din portrete. Deasupra tuturor, plutește spiritul ocrotitor al Reginei Maria, zâmbind blând din tablourile care o înfățișează din tinerețe până la senectute, așa cum a fost: cea mai frumoasă regină a Europei de atunci.


Publicitate

Postaţi un comentariu