Pe urmele Aurorei Boreale: Din Cluj, în Tromsø la 300 de kilometri de Cercul Polar de Nord

Foto: Arhiva personală Cristina Beligăr

Se spune că Aurorele s-au format pe Pământ de când planeta noastră a avut atmosferă și câmp magnetic, ceea ce înseamnă că persistă de aproape 4.6 miliarde de ani. Cea mai recentă confirmare a Aurorelor din istoria omenirii ar fi niște picturi care datează de acum 10.000 de ani descoperite în peșterile din Rouffignac, în sud-vestul Franței, însă numele „Aurora Borealis” a fost enunțat abia în jurul anului 1620 de astronomul Galileo Galilei.

În ceea ce mă privește, prima mea întâlnire cu Luminile Nordice a avut loc prin intermediul unui documentar BBC prezentat de jurnalista și actrița britanică Johanna Lumley. „Joanna Lumley in the Land of the Northern Lights” se numea documentarul apărut în 2009 în care jurnalista născută în Malaezia călătorea dincolo de Cercul Arctic, prin Norvegia, până în Svalbard, cea mai nordică regiune permanent locuită de pe Pământ. Cu o cutie de creioane de colorat în mână, călătoria o duce din tren, pe vapor, dintr-o sanie trasă de câini nordici, pe snowmobil, permanent însoțită de imaginea pinguinului Ponny din celebra carte pentru copii scrisă de Veronica Basser. Un pinguin rotunjor care privește cu fascinație luminile de pe cerul înstelat.

O a doua întâlnire cu luminile polare am avut-o într-un magazin de suveniruri din Londra răsfoind și apoi cumpărând o carte fascinantă scrisă de Melanie Windridge, o fiziciană care a călătorit în numeroase locuri din lume pentru a vedea fenomenul. Din Suedia, până în Norvegia și Islanda, din Canada până în Scoția și îndepărtatul teritoriu Svalbard, autoarea explică nu atât în termeni teoretici fenomenul formării Aurorei Boreale, cât îl descrie prin ochii localnicilor din zonele în care luminile sunt vizibile, cu toate superstițiile și legendele din jurul lui.

Toate fotografiile spectaculoase de pe Pământ, postate de fotografi profesioniști și toate imaginile fascinante din spațiu, publicate de NASA și de astronauții care au ajuns în ultimii anii pe Stația Spațială Internațională au constituit, desigur, motive în plus să îmi doresc să văd cândva cu ochii mei Luminile Nordice. Din ceea ce citisem anterior știam că Aurora Boreală este un fenomen natural complet neprevăzut și variabil. Când și unde o poți vedea, odată ce ai ajuns în îndepărtatul Nord, sunt întrebări care nu au răspuns. După experiența pe care am avut-o de curând în ținuturile nordice, să vezi Aurora Boreală ține cel mai mult de noroc și de o bună informare prealabilă. Mai ține de experiența ghidului pe care l-ai angajat să te însoțească la „vânătoare”, dar și de răbdarea ta. Întreabă orice ghid cât timp îți va garanta că vei vedea aurora într-o noapte și vei primi același răspuns: „Această informație nu știu să v-o dau”. În cazul nostru, din cele șapte ore petrecute în compania ghidului nostru pe insula norvegiană Kvaløya, în zona Kvaløyvågen, am văzut aurora timp de cinci ore, din care în jur de cinci minute a „dansat” spectaculos deasupra noastră, pe tot cerul. Verdele pe care îl vedem adesea în pozele surprinse de fotografii profesioniști nu este la fel de aprins cu ochiul liber, însă în momentul maxim din seara de 25 ianuarie am avut parte de nuanțe neașteptat de aprinse și vii.

Foto: Arhiva personală Cristina Beligăr

Foto: Arhiva personală Cristina Beligăr

Știam din anii trecuți că orașul norvegian Tromsø, cu o populație de aproximativ 70.000 de locuitori, este cel mai popular loc de observat aurore din Norvegia și un oraș în care ajungi relativ rapid cu avionul. Nu atât orașul, dar împrejurimile lui îți oferă nenumărate zone de unde poți vedea Luminile Nordului. Din Cluj-Napoca am ajuns în Tromsø via Munchen după un zbor cu o durată de aproximativ trei ore.

Darul colorat al Nordului

Turiști din toată lumea vin în Tromsø să vadă aurora în perioada ianuarie-martie și septembrie-octombrie, când datorită unei corelații parțial inexplicabile între câmpul magnetic al soarelui și unghiul axei de rotație a Pământului activitatea Luminilor Nordice este foarte puternică. Chiar și așa nimeni nu îți va garanta că vei vedea Aurora în cele câteva zile pe care le petreci în Tromsø, cum nimeni nu îți va garanta că vei vedea familiile de balene care în ultimii șapte ani, în perioada noiembrie-ianuarie, „staționează” în fiordurile din apropierea orașului Tromsø în căutare de heringi. Cu toate acestea, zeci de agenții locale vin în întâmpinarea turiștilor cu oferte de excursii pe care trebuie să le rezervi cu săptămâni bune înainte, în speranța că vei vedea ceea ce este scris în ofertă. Desigur, în cazul în care condițiile de afară nu permit observarea Aurorelor, sau în cazul în care vântul este mult prea puternic pentru a porni în largul mării pentru observarea balenelor, banii vor fi returnați turiștilor. Informațiile cele mai exacte cu privire la activitățile pe care le puteam rezerva pe durata excursiei noastre le-am procurat de pe site-ul Visittromso.no, în timp ce locurile de cazare le-am rezervat prin intermediul site-ului Booking.com.

Imagine cu orașul Tromsø de pe muntele Storsteinen/Foto: Cristina Beligăr

Din fericire, norocul a fost de partea noastră în cazul Aurorei, însă mai puțin în cazul observării balenelor. Din cauza vântului extrem de puternic care nu permitea ieșirea cu barca în acea zi și a temperaturii de -20 de grade, a trebuit să ne mulțumim cu o excursie de câteva ore, cu mașina, pe coasta insulei Kvaløya până în frumosul oraș Sommarøy. Comunități de pescari care trăiesc în condiții extreme de iarnă, plaje nisipoase, familii de elani în căutare de hrană și turme nesfârșite de reni, toate contribuie la peisajul arctic norvegian care după jumătatea lunii ianuarie începe să se scalde tot mai mult în lumina soarelui. Localizat la aproximativ 300 de kilometri de Cercul Polar Arctic, orașul Tromsø este cunoscut pentru variațiile extreme de lumină între cele două sezoane. În timpul Nopții Polare, care durează din noiembrie, până în ianuarie, soarele nu răsare deloc. Apoi, din ianuarie, zilele devin progresiv mai lungi, până în perioada mai-iulie când soarele nu apune deloc. În zilele pe care noi le-am petrecut în Tromsø, soarele răsărea în jur de ora 10 a.m. și apunea în jurul orei 14.00.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Johan Vesters, un olandez descurcăreț și foarte bine informat de la agenția The Green Adventure ne-a însoțit în excursia de pe insula Kvaløya, principalul punct de unde am admirat într-o noapte Aurorele. Grupul de opt persoane din care am făcut parte a fost format dintr-un cuplu de francezi, din doi polonezi și de doi excursioniști solo, din America de Sud și din China. Motivați toți de dorința de a vedea unul dintre cele mai spectaculoase fenomene naturale, ne-am bucurat împreună de minutele când Aurora a dansat deasupra noastră și de celelalte momente din jurul focului când fiecare ne-am povestit aventurile prin lume. De la ghidul nostru am aflat, de exemplu, că în legendele finlandeze, Aurorele sunt cauzate de o vulpe polară care aleargă și a cărei coadă produce scântei în zăpadă. În folclorul danez, Luminile Nordice sunt reflecții ale aripilor unor lebede captive în gheață. Cât despre norvegieni, ei cred că Luminile Nordice nu sunt altceva decât spiritele celor morți care veghează asupra lor.

Din punct de vedere științific, Aurora este un fenomen optic ce constă într-o strălucire foarte intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar (particule de oxigen, azot) în câmpul magnetic terestru. Lumina verde este produsă mai jos în atmosferă, la aproximativ 100 de kilometri înălțime, în timp ce lumina roșiatică, vizibilă cu ochiul liber foarte rar, se produce la 200-300 de kilometri înălțime. Modul în care se întâmplă aurora este complex și foarte tehnic, însă asta nu îl face mai puțin fantastic.

Foto: Arhiva personală Cristina Beligăr

Despre norvegieni se spune că nu sunt persoane foarte sociabile și situațiile care le impun să fie altfel îi fac să se simtă inconfortabil. Pentru un norvegian cel mai bun mod de a-și petrece timpul liber este să meargă în drumeții montane alături de un prieten, în maximă tăcere. Au un mod pragmatic de a se raporta la lume și de obicei găsesc o soluție practică la aproape orice. În Tromsø, mașinile circulă fără probleme în condițiile în care carosabilul este acoperit permanent cu un strat de gheață și zăpadă, iar localnicii sunt și ei echipați corespunzător pentru temperaturi scăzute și vânt tăios. Ce am învățat despre norvegieni este că se autodefinesc în termeni simpli: nu sunt suedezi. Această definiție are rădăcini în faptul că timp de mai multe secole norvegienii au fost dominați politic și cultural de suedezi și numeroși străini cred că Norvegia este capitala Suediei. Pentru restul lumii sunt europeni. Pentru europeni sunt scandinavi, pentru scandinavi sunt norvegieni, pentru ceilalți norvegieni sunt de pe coastă (de est sau de vest), pentru oricine din est sau din vest sunt de pe o micuță insulă. Deși se feresc să o spună, norvegienii îi „compătimesc” pe toți străinii care vin să îi viziteze și fac asta pentru că sunt convinși că Norvegia este cea mai frumoasă țară de pe Pământ. Iar faptul că are doar în jur de cinci milioane de locuitori este un motiv în plus să se considere avantajați. Până la urmă, se pot bucura de toată frumusețea naturală fără a ști ce înseamnă aglomerația.

Chiar și câteva zile petrecute în Norvegia te fac să realizezi că te afli într-o țară cu oameni relaxați și fericiți. Dacă un norvegian vede un munte, va fi convins că este capabil să îl urce, la fel cum dacă vede o oportunitate de afaceri, va profita de ea. Norvegienii nu se simt descurajați de temperaturile scăzute, iar Tromsø International Film Festival este o dovadă în plus că spiritul lor nu cunoaște „înfrângerea”. Festivalul include proiecții în aer liber la temperaturi de -10 grade însă nu auzi pe nimeni să se plângă de frigul de afară.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Dacă ești suficient de norocos, poți să observi Aurora chiar în apropiere de Tromsø, traversând pe jos podul care duce de pe insula Tromsøya, în cartierul Tromsdalen. După aproximativ 20 de minute de mers pe jos și o plimbare printre case înconjurate de munți de zăpadă, vei ajunge la telecabina (Fjellheisen) care te va urca pe muntele Storsteinen (421 de metri peste nivelul mării) în doar patru minute. Dacă vântul nu te va descuraja după primele minute petrecute acolo sus, vei avea mari șanse să asiști la un spectacol al naturii așa cum nu ai mai avut ocazia să vezi vreodată. La coborâre, poți să te oprești pentru câteva minute la Catedrala Arctică, o construcție modernă realizată după viziunea arhitectului Jan Inge Hovi și apoi să treci podul înapoi spre Tromsø. Orașul este prietenos cu turiștii și le oferă numeroase restaurante tradiționale unde pot încerca specialitățile din carne de ren sau elan. Magazinele de suveniruri și de articole de îmbrăcăminte din lână sunt cele mai populare și va fi imposibil de plecat din Tromsø fără o pereche de mănuși sau fără un mic trol îmbrăcat în culorile steagului Norvegiei. Plata în euro este posibilă doar în cazul unor obiective turistice cum este acvariul Polaria, în rest este acceptată plata doar cu cardul sau în moneda națională norvegiană. Case de schimb valutar nu există în tot orașul, nici măcar în aeroport, iar bancomatele eliberează doar coroane norvegiene.

Tromsø este fără îndoială un oraș turistic însă chiar și în plin sezon nu te simți sufocat de prezența vizitatorilor. Momentele zilei cu adevărat „aglomerate” sunt orele 9.00-10.00 dimineața și ora 18.00 după-amiaza, când în mai multe zone din oraș turiștii așteaptă să fie preluați de microbuze în plimbări cu barca printre fiorduri, vizite la ferme de reni și în comunitățile unde încă se mai păstrează tradițiile populației Sami, plimbări cu snowmobilul sau cu sănii trase de câini nordici. În oricare grup vei nimeri, discuțiile vor duce în cele din urmă la singura experiență pe care toți vor dori să o împărtășească.

Postaţi un comentariu