Olimpia și dincolo de ea

Templul lui Zeus

JURNAL GRECESC (VI)

Planul este următorul: facem turul Greciei continentale cu mașina, într-un slalom care are ca jaloane siturile istorice de la Aigai, Pella, Platamon, Delfi, Micene, Mistras și Olimpia. Poate și Corint și Epidaur, dacă timpul ne permite. Stăm la campinguri, majoritatea pe malul mării. La final, o pauză de câteva zile în Lefkada. După aceea, înapoi în România, cu un stop în Skopje. La drum!

După vizita la Micene, peste noapte am rămas la un camping de lângă orășelul Gytheio, în nordul peninsulei Mani. Diferență ca de la cer la pământ, între acest camping și cel în care am stat la Paralia Panteleimonos, la începutul călătoriei. Cel de lângă Gytheio este populat exclusiv de vest-europeni, veniți cu autorulote de zeci de mii de euro. Agitația de sufragerie balcanică de la Paralia Panteleimonos este înlocuită la Gytheio de o liniște de pension, cultivată de fiecare familie de camperi. Oamenii sunt mai în vârstă, vizibil mai prosperi și vizibil mai lipsiți de haz.

Piscina campingului arată ca una de la un resort de cinci stele și are pe margini paturi cu baldachin. Este prea cald afară ca să putem sta la cort, așa că închiriem, la preț de cameră de două stele, o rulotă meschină, dar cu frigider și ventilator.

***

De dimineață plecăm, cam fără chef, spre ultimul obiectiv istoric al itinerariului, antica Olimpia. Din două variante de drum, îl alegem pe cel mai lung și mai prost, care străbate masivul muntos din centrul Peloponezului, serpentină după serpentină. Oprim în Lagkadia, un sat de munte pitoresc, pentru o scurtă pauză de masă. șÎntr-un final, după patru ore de condus, ajungem la Olimpia.

Poate din cauza oboselii acumulate și a vipiei, locul de desfășurare al Olimpiadelor antice pare cam fad. Situată pe teren plat, antica Olimpia e lipsită de dramatismul geografic al Delfiului sau al Mistrasului, de grandoarea cetății de la Micene, de tezaurele Aigaiului, sau de ceramica de la Pella. Majoritatea monumentelor s-au păstrat doar la nivel de ruine. Câteva coloane se înalță din Filipeion, un monument memorial dedicat familiei regale macedoneene, de formă circulară, și din Palestra, locul unde se antrenau atleții.

Anticul stadion olimpic impresionează prin dimensiunile sale (dar parcă cel de la Delfi era mai spectaculos), iar o fântână sponsorizată de Herodes Atticus, prin calitatea sculpturilor care o împodobeau. Din Templul lui Zeus au rămas doar ruinele, cu excepția unei coloane, reconstruite recent. Atelierul lui Fidias, unde acest Michelangelo antic a lucrat la crearea statuii lui Zeus care a ajuns să fie considerată o minune a lumii, se află peste drum de templu. În perioada de început a creștinismului a fost transformată într-o bazilică.

Olimpia este un loc care mustește de istorie și istorii. Și aici, ca și la Delfi, unde era venerat Apollo, orașele-cetăți ale Greciei antice au ridicat clădiri care să le adăpostească ofrandele prețioase, pe care i le aduceau lui Zeus. Tot în cinstea zeului suprem al panteonului grecesc, se țineau și jocurile olimpice antice, o dată la patru ani, încă din secolul al optulea înainte de Christos, cu anul 776 ca an de debut, potrivit tradiției. Jocurile antice au ținut până în 393 după Christos, când împăratul roman Teodosie le-a oprit. Un alt împărat roman, Nero, le discreditase înainte vreme, în anul 67, când a participat la Olimpiadă și a aranjat competițiile, astfel încât să le câștige pe cele mai multe. De exemplu, a concurat în cursa de care cu un atelaj de 10 cai, deși restul carelor erau trase doar de patru. Totuși, împăratul nu a terminat cursa, deoarece a căzut din car. Și așa, el a fost proclamat câștigătorul cursei, pe motiv că ar fi câțtigat-o cu sigurnață, dacă ar fi ajuns la finiș.

Lângă situl arheologic se află muzeul de la Olimpia. O colecție de coifuri corintice, dar și un grifon de bronz, de inspirație orientală, sunt printre cele mai interesante exponate. O replică a statuii lui Zeus și coiful pe care l-a purtat Militiade în bătălia de la Maraton sunt însă principalele puncte de atracție.

***

După Olimpia, urmează ultima noapte la cort, într-un camping terasat, ca un amfiteatru privind spre mare, în nordul Peloponezului, lângă Kyllini. E sfârșitul traseului istoric prin Grecia, și primim ca bonus de despărțire un asfințit sublim, la taverna campingului, cu vinete gătite la cuptor și vin alb. Pare neverosimil. Soarele se stinge, roșu, în mare, între doi palmieri, cu un norișor perfect pe fundal, ca într-o pictură de iarmaroc. Dinspre puținele mese populate se aud oftaturi.

Ultima parte a sejurului grecesc nu mai conține nicio escapadă istorico-arheologică. Cinci zile de plajă în Lefkada, fără niciun alt țel decât marea și soarele.

***

La întoarcerea în țară, oprim peste noapte în Skopje. Cu o jumătate de milion de locuitor, orașul numără aproape un sfert din populația Macedoniei, făcând din mica națiune balcanică unul dintre cele mai polarizate state în jurul capitalei. Al doilea cel mai mare oraș, Bitola, numără abia 75.000 de locuitori.

Skopje s-a făcut cunoscut în ultimii cinci ani datorită (sau din cauza?) unui program de reconstrucție și reamenajate, considerat de mulți localnici ca fiind grandomanic. „The Guardian” nu a ezitat să catalogheze întreaga inițiativă ca fiind un kitsch. Aproape peste noapte, Skopje s-a umplut de statui gigantice ale unor eroi naționali, dar și de clădiri neoclasice, poduri noi și – ciudat pentru o națiune fără ieșire la mare – două corăbii gigantice, instalate de lungul Vardarului, râu care poate fi trecut cu piciorul, când e secetă.

Statuia lui Alexandru din piața principală are la bază o fântână arteziană cu fascicule multicolore și decorată cu lei. Dincolo de ea, jeturi de apă țâșnesc din paviment, la fel de multicolore. Podul Vechi, un simbol al orașului, a fost restaurat. Dincolo de el se găsește altă piață importantă, de unde Filip al II-lea, la fel de gigantic ca fiul său, pare că îi face acestuia semn cu mâna, palma fiindu-i încleștată într-un pumn.

Clădiri noi, în stil neoclasic, precum cel al Muzeului de Arheologie punctează tot acest make-up urban. Bogăția de statui se revarsă și dincolo de piețele centrale, până în sensurile giratorii din cartiere, decorate, unele, cu războinici călare, șarjând în cădere, spre asfalt.

O altă parte a orașului, lipită de cel nou, dar radical diferită, este vechiul bazar, care se întinde în spatele statuii lui Filip al II-lea. Este vorba de un cvartal dezordonat din perioada otomană a orașului, cu băi turcești și moschei, străduțe orientale întortocheate, condimentate cu magazine țipătoare și grădini de vară, unde se servesc porții pantagruelice la prețuri ridicol de mici.

Împreună, orașul nou, sclipind de nou, și cel vechi, lustruit de vreme, formează un oraș agreabil și prietenos, în ciuda kitschului. Macedonienii nu sunt foarte încântați de noul aspect al orașului lor și au ripostat vopsind noile statui, clădiri și monumente cu sprayuri la fel de multicolore ca fasciculele fântânilor arteziene. Autoritățile nu se prea omoară cu ascunderea grafitti-urilor, fiindcă ele apar la loc, în câteva zile.

Stăm peste noapte la hotelul Vlaho, deținut de un aromân macedonian, cu care ne înțelegem într-o fuziune dialectală bizară, însoțită de gesturi energice. Când totul e în zadar, trecem pe engleză.

Înainte să ne întoarcem din oraș la hotel, ne mai zgâim o dată la statuia lui Filip al II-lea. Am început periplul istoric din Grecia la mormântul acestuia de la Aigai, și, fără să fi planificat așa, îl încheiem la picioarele unei statui care îl zeifică pe același monarh, dar într-o altă țară, și într-o altă limbă. Balcanii sunt complicați. Mâine ne întoarcem acasă.


Publicitate

Postaţi un comentariu