Niš. Balcanii vibrează

Un oraș proaspăt, viu și efervescent așteaptă să fie descoperit, aproape de granița de sud a României.

Niš, al treilea cel mai mare oraș al Serbiei, este pentru majoritatea turiștilor români doar o haltă pe drumul dinspre Transilvania, Oltenia sau Banat spre soarele stațiunilor din nord-vestul Greciei. La Niš se ajunge ușor fie dinspre Belgrad, pe autostradă, fie dinspre Drobeta, peste barajul de la Porțile de Fier și apoi pe Valea Timocului. Spre Sud, la mică distanță de Niš e granița cu Macedonia, țară de buzunar care, odată străbătută, lasă locul râvnitei Ellade.

În ziua în care am ajuns în oraș, începea vacanța de vară în Serbia, eveniment marcat în Niš cu un concert hip-hop, gratuit, desfășurat într-un amfiteatru de pe malul râului Nišava. Nicio mirare, deci, că spațiul pietonal gemea de grupuri gălăgioase de tineri și tinere trendy. Pietonala se întinde cam pe un kilometru, între blocuri cu arhitectură banal-comunistă, fiind întretăiat perpendicular de străzi pe care circulă mașinile. De aici, adevărate ambuteiaje pietonale în fața semafoarelor.

Terasele erau pline ochi de consumatori care se uitau la fotbal, pe ecrane de mari dimensiuni. Fast-fodurile, cu pljeskavica, cevapčići  și alte cărneturi sârbești, livrate în porții pantagruelice, duduiau sub asaltul mușteriilor. Sârbii, spătoși, veseli și volubili par un epitom al balcanismului, în sensul cel mai bun al cuvântului.

La capătul dinspre râul Nišava, pietonalul e mărginit de un parc, plin de tineri, apoi continuă, peste pod, cu fortăreața otomană, transformată într-un elegant parc arheologic. Și în interiorul fortăreței, terasele gemeau de oameni, iar aleile de alți tineri, la promenadă. În colțurile mai puțin umblate ale fortăreței, alți tineri (câți tineri pot fi în acest oraș?) se sărutau sub protecția umbrelor aruncate de copaci peste bănci.

În ciuda efervescenței și a unei bogate oferte turistice, Nišul rămâne o mteropolă balcanică cvasi-necunoscută. Marko, un vlăjgan de doi metri cu zâmbet afabil, care lucrează la un excelent hotel low-cost se plânge că orașul nu e suficient promovat de autorități. „Vin toți, din România, din Ungaria, din Polonia, se opresc o noapte și pleacă mai departe spre Grecia. Nu văd interes să fie ținuți aici mai multe zile, deși chiar avem ce arăta”, spune hotelierul.

Turiștii nu se pot plânge de lipsa facilităților. Există două centre de informații, de unde se pot obține hărți și pliante detaliate despre oraș, în toate limbile de largă circulație. De asemenea, toate atracțiile majore ale orașului sunt explicate amănunțit în mai multe limbi. Însă, cu toată fojgăiala din jur, se simte pe stradă că oamenii nu sunt foarte obișnuiți cu vizitatorii, deoarece întorc capul și se uită curioși când aud o limbă străină.

Într-unul din acele fast-fooduri cu cărnuri stivuite unele peste altele în grămezi înfricoșătoare, vânzătoarea nu știe o boabă de engleză, dar un client amabil face pe interpretul, iar comanda e servită prompt – o porție de pljeskavica cât o farfurie, garnisită cu legume, sosuri și ingrediente alese de vânzător. Rezultatul este un sandwich pe care abia îl poți manevra cu două mâini și nu ai nicio șansă să-l mănânci elegant. Dar asta nu este o problemă, pentru că pe terasa fast-foodului e plin de hămesiți care se luptă corp-la-corp cu diverse feluri de mâncare, la fel de înspăimântătoare pentru cei preocupați de nivelul colesterolului. Și toate, la prețuri cu 20% mai mici decât în România.

La pas prin oraș

A doua zi dimineața, Nišul era alt oraș. Tineretul de pe străzi probabil dormea sau își trata durerile de cap. Parcul de lângă podul peste Nišava, care cu o seară înaintă părea o junglă hip-hop, era lună și bec, iar pe aleile lui se plimbau mămici care împingeau cărucioare. În fața podului, pe două laturi ale străzii, câțiva negustori de ocazie vindeau vechituri. Orașul își trăgea sufletul după o noapte de chef. Era momentul perfect pentru o tură liniștită prin fortăreața otomană.

Ca în multe alte locuri din zbuciumații Balcani, fortăreața care acum e încă în picioare este suprapusă peste altele. În cazul Nišului, otomanii au fost ultimii constructori ai cetății, pe care au ridicat-o peste întăriturile Naissusului roman, ale orașului bizantin și apoi ale celui slav medieval. Cetatea se întinde pe 22 de hectare și este situată în inima orașului. Forma actuală a dobândit-o în 1723. Printre cele mai importante jaloane de pe traseul turistic al parcului arheologic se numără lapidariul roman, o stradă antică păstrată in situ, despre care se crede că era centrul orașului bizantin, Moscheea Bali-Bey, și baia turcească (hamam). În clădirea fostei băi turcești funcționează acum un restaurant apreciat de localnici, unde se poate servi micul dejun, alături de o „cafea sârbească” – de fapt una turcească get-beget, la ibric, tare și neagră-tăciune, cu zaț gros, neîndoită cu lapte sau alte farafastâcuri. Peste drum de fostul hamam se găsesc câteva magazine de suveniruri, din fața cărora se poate urca într-un trenuleț turistic, pe roți, care face turul fortăreței.

alta mai mica

Mediana, palatul lui Constantin cel Mare

Într-o suburbie a Nišului se găsește Mediana, un sit arheologic de la marginea orașului, unde se află palatul lui Constantin cel Mare (280-337), împărat roman născut la Niš. Complexul antic cuprinde reședința imperială, decorată cu mozaicuri, dar și ruinele unor terme, ale unui grânar și ale unui turn de apă. Mediana este importantă pentru istorie deoarece aici împărații Valens și Valentinian s-au întâlnit în 364 și au împărțit Imperiul Roman în două părți. Momentan situl arheologic este închis pentru renovare, dar reprezentanții muzeului spun că anul viitor acesta va fi redeschis.

Turnul Craniilor, monument unic

Tot în Niš, dar într-un cartier, în drum spre Mediana, se găsește un monument unic în lume, Turnul Craniilor, care este exact ceea ce îi spune numele: un turn în care au fost încastrate cranii. Povestea lui se leagă de revolta anti-otomană a sârbilor din 1809. Atunci, revoluționarii sârbi au fost înconjurați de trupele turcești pe dealul Čegar, din apropierea Nišului. Ca să nu se predea, comandantul Stevan Sinđelić a tras cu pistolul în depozitul cu praf de pușcă, aruncându-se în aer, pe el și 3.000 de rebeli sârbi, împreună cu un număr dublu de otomani. După aceasta, Pașa Hurșid, comandantul armatelor otomane trimise se zdrobească revolta, a hotărât să folosească craniile sârbilor morți la ridicarea unui turn. La început, turnul număra 952 de cranii încastrate în zid. Un călător din secolul al XIX-lea a descris turnul ca având 56 de rânduri a câte 17 cranii. Cu timpul, turnul s-a degradat, cea mai mare parte a craniilor dispărând. Acum au mai rămas 58 dintre ele. Monumentul este înconjurat integral de o capelă, construită în 1938. La loc de cinste, în interiorul capelei este expus craniul lui Stevan Sinđelić.


Publicitate

Postaţi un comentariu