Lefkada, paradisul low-cost

Plaja Porto Katsiki

Lefkada este una dintre cele mai accesibile insule paradisiace ale arhipelagului elen, atât din punct de vedere rutier cât și financiar. Nu este o destinație pentru cei care caută distracție și viață de noapte – deși există o ofertă destul de consistentă și din acest punct de vedere – ci una mai cu seamă pentru familiile, care caută un concediu liniștit și relaxant.

Fără feribot

Pe insulă se poate ajunge fără a urca la bordul unui feribot, deoarece Lefkada este legată de continent cu un dig. Acesta este unul din avantajele Lefkadei, față de celelalte două mari destinații turistice ale Insulelor Ionice – Corfu și Zakynthos.

În Lefkada există mai multe sate-stațiune, care pun la dispoziție, în sistem self-catering, mii de locuri în studio-uri sau în vile care se închiriază integral. Zona Ligia – Nikiana, pe coasta estică a insulei, excelează la acest capitol, dar și zona Agios Nikitas, pe cea de Vest.

Pentru cei care preferă hotelurile, există zona stațiunii Nidri, cea mai turistică parte a insulei, amplasată într-un golfuleț superb, tot pe coasta de Est. Amatorii sporturilor acvatice au la dispoziție zona din extremitatea sudică a insulei, Vasiliki, unde briza puternică asigură condiții favorabile pentru windsurfing, kiting etc.

Orașul capitală, Levkas, situat chiar la intrarea pe insulă, oferă practic orice tip de cazare, pentru toate buzunarele. Aici există și o serie de supermarketuri de unde se pot aproviziona cei care optează pentru sistemul self-catering.

Kazandzijsko_Nis

Din plajă în plajă

O ocupație de vacanță captivantă poate fi explorarea celor câteva zeci de plaje, amenajate sau nu, pe care le are insula. Lefkada nu este o insulă mare, așa că un ocol de jur-împrejur se poate face într-o singură zi, cu opriri la 3-4 plaje. A doua zi, se poate lua totul de la capăt, cu opriri în alte locuri. Majoritatea plajelor sunt cu pietriș, dar există și cu nisip. Pentru un plus de emoție, din Nidri sau Lefkada se pot închiria scutere sau biciclete pentru turul plajelor.

Coasta vestică a Lefkadei este una abruptă, cu sate situate pe culmi de stâncă, de unde se coboară în viraje strânse spre plaje. Coasta estică este mult mai „prietenoasă” din acest punct de vedere, plajele fiind accesibile chiar din stațiuni.

Două dintre cele mai frumoase plaje din Europa se află pe coasta vestică a Lefkadei. Este vorba despre Porto Katsiki și Egremni. Prima este permanent aglomerată, deoarece aici sosesc ca pe bandă rulantă vaporașe care pleacă în croazieră din Nidri. Mai puțin aglomerată, în special după ora 18.00, Egremni oferă un asfințit glorios celui care se încumetă să coboare (și, mai ales, să urce înapoi) cele 325 de trepte ce o leagă de lumea înconjurătoare, .

Există, însă, și mici golfulețe, ascunse vederii, unde vă puteți bucura de privilegiul de a fi singuri pe întreaga plajă. Pentru aceasta, luați la pas zona Nikiana, de-a lungul mării, și sigur vă veți găsi locul.

Excursii de o zi

Dacă alegeți un sejur în Lefkada, nu trebuie să vă refuzați o după-amiază de leneveală în Levkas, cu plimbări agale pe străduțele stâmte, pline de farmec mediteranean, presărate cu pauze dese, la terasele umbroase, pentru rehidratare. Spre deosebire de alte destinații grecești, Lefkada nu abundă de ruine antice, dar dacă sunteți cu mașina, puteți face o excursie de o zi pe continent, la Delphi. Altă atracție majoră sunt croazierele cu plecare din Nidri, cu opriri pe insulele Ithaka și Kefalonia.

Cazarea în Lefkada nu este costisitoare. Rezervat din timp, un studio în sistem self-catering în Nikiana, cu aer condiționat, chicinetă și baie, ajunge la sub 20 euro/noapte în iunie sau septembrie. În plin sezon, prețurile cresc cu 20, până la 30 de procente.

[stextbox id=”custom”]

Niș, „haltă” pe drum

02

Distanța dintre Cluj-Napoca și Lefkada este de aproximativ 1.400 de kilometri, prin Serbia. Cei care doresc să înnopteze pe drum pot face acest lucru în Niș, al treilea cel mai mare oraș al Serbiei, plin de farmec balcanic, în sensul bun al cuvântului, și care oferă condiții de cazare excelente, la prețuri accesibile. Această rută străbate Macedonia, dar doar pe autostradă.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu