La pas prin Istanbul, orașul orientat spre Europa: Intrarea în stup și întâlnirea cu societatea turcă

Foto: Cristina Beligăr

Istanbul era orașul pe care îl ignoram deliberat, din diverse cauze, ori de câte ori îmi planificam viitoarea excursie. Cumva, Occidentul, cu numeroasele sale destinații promovate de companiile aeriene low-cost câștigau întotdeauna în fața străvechiului oraș imperial de la Bosfor. În martie, anul acesta, a venit în sfârșit și rândul lui, iar trei zile pline pentru a explora acest oraș mi-au oferit ocazia să descopăr majoritatea punctelor sale importante, cu regretul că nu am făcut acest pas mult mai devreme. Minarete care se profilează la asfințit pe linia orizontului, mirosuri noi, circulație infernală și sunete repetate de claxon, sirene de vapoare și chemări ale muezinilor la rugăciune, toate acestea compun un oraș care te invită la visare, o fabuloasă capitală a Imperiilor Roman, Bizantin și Otoman.

Prima surpriză pe care mi-a oferit-o această călătorie a fost legată de timpul scurt pe care îl petreci în aer odată ce ai plecat de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca până pe Aeroportul Internaţional Atatürk. 800 de kilometri i-am parcurs în mai puțin de două ore. Cu această ocazie am aflat că Turkish Airlines și-a anunțat oficial mutarea de pe actualul aeroport Ataturk din Istanbul pe noul Aeroport IGA (Istanbul Grand Airport-Yeni Havalimanı) începând cu 6 Aprilie 2019. İstanbul Yeni Havalimanı (ISL – Istanbul New Airport) a fost planificat pentru a deveni cel mai mare din lume, cu o capacitate de până la 150 milioane de pasageri anual. Ulterior, există spațiu pentru extinderea capacității aeroportului până la 200 milioane de pasageri anual. Până atunci, Atatürk servește încă onorabil zecilor de milioane de pasageri și a fost primul meu contact cu orașul situat pe două continente. În următoarele zile aveam să îl descopăr la pas și din tramvai, în mijlocul vizitatorilor veniți de peste mări și țări, cu tot ce înseamnă tradiție și glorie apusă.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Amploarea proporțiilor

În prima zi de plimbare am ales să vizitez câteva repere aflate la distanță foarte scurtă una de cealaltă, în partea europeană a orașului. Impunătoarea Hagia Sophia (în greacă înseamnă Înțelepciune divină) domină cu zidurile sale roșii o latură a Parcului Sultanahmet și impresionează prin frumusețea arhitecturii. Monument important atât pentru Imperiul Bizantin, cât și Otoman, cândva biserică, mai târziu moschee și acum muzeu, Hagia Sophia este într-adevăr una dintre splendorile acestui oraș. Intrarea se face pe bază de bilet. În imediata apropiere, Moscheea Albastră din Istanbul sau Moscheea Imperială a sultanului Ahmed este cea mai cunoscută moschee și moscheea națională a Turciei, fiind unul dintre simbolurile acestei țări și punctul de plecare al pelerinilor spre Mecca. După ora 14.30, aceasta poate fi vizitată gratuit, respectându-i funcția de lăcaș de cult. Aceasta înseamnă să renunți la încălțăminte la intrare, iar femeile să aibă capul acoperit. Impresionante sunt aici miile de plăci de faianță albastră și luminozitatea aparte din interior.

Basilica Cisternă sau Palatul Scufundat, o altă atracție a vechiului Constantinopol poate fi și ea vizitată în aceeași zonă, la nici 150 de metri de Hagia Sophia. Construită în perioada domniei Împăratului bizantin Justinian I (secolul VI) cisterna reprezintă o secțiune a unei rețele impresionante de bazine construite in aceea perioadă pentru a alimenta orașul cu apă. Din păcate, blițurile aparatelor de fotografiat, ale acelor turiști care în continuare nu realizează inutilitatea folosirii blițului pentru fotografia de noapte, fac o mare defavoarea enigmaticului loc. Principala atracție a Basilicii Cisternǎ o reprezintǎ fără îndoială cele două capete ale Meduzei dispuse pe două din cele peste 300 de coloane ale cisternei.

Am ieșit din „adâncuri” și Gülhane Park mi s-a părut cel mai potrivit loc pentru câteva minute de respiro, nu înainte de a servi un ceai și o baclava pe micuța și încântătoarea terasă a restaurantului House of Medusa unde aveam să revin și în zilele următoare. Plimbarea prin parc, poate fi extrem de plăcută în soarele după-amiezii printre magnolii și narcise înflorite și se poate încheia cu câteva minute bune petrecute pe malul mării.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Intrarea în stup

A doua zi în Istanbul am început-o foarte devreme, odată cu Chemarea la rugăciune (Adhān-ul), înainte de răsăritul soarelui, când în tot orașul răsună anunțarea momentului de început al intervalului destinat unei anumite rugăciuni obligatorii. Adhān-ul trebuie rostit pe un ton plăcut și puternic, astfel încât oamenii să îl audă și să vină la moschee pentru efectuarea rugăciunii în congregație. În calitate de turist nu poți decât să te bucuri de experiența de a avea hotelul situat în imediata apropiere a unei moschei și să respecți acest moment de câte ori are loc în timpul zilei.

În continuare, o jumătate de zi îți poți petrece fără probleme plimbându-te prin Marele Bazar, unde ajungi practic direct din stația de tramvai Beyazıt-Kapalıçarşı. Devenit în sine o atracție turistică, în bazar intri trecând printr-un filtru de securitate pentru ca apoi să te pierzi pe zecile de străduțe înțesate de magazine. Aur cât cuprinde, munți de haine, obiecte decorative și mult fum de țigară deși fumatul este, desigur, interzis. Pentru majoritatea produselor prețurile nu sunt afișate. Cel mai mare câștig îl au turiștii care sunt buni negociatori, în timp ce restul au toate șansele să cumpere la suprapreț fel de fel de suveniruri. Același suprapreț este aplicat și în Piața de condimente, unde ceaiurile, dulciurile turcești și, bineînțeles, condimentele te cuceresc prin savoare și culori. Obții reduceri „substanțiale” de preț dacă ghicești naționalitatea vânzătorilor din prima încercare, în cazul meu un egiptean care aducea a francez și este aproape imposibil să pleci din piață fără câteva sute de grame de ceai, sau fără vestitul Ottoman spice în care poți tăvăli cu generozitate toate tipurile de carne. Trecere foarte mare la turiști o au cristalele de mentol, cristale translucide cu miros puternic mentolat, obținute prin răcirea și separarea cristalelor formate din uleiul esențial de mentă.

În această a doua zi era timpul să vizitez și partea asiatică a orașului și am ales ca destinație Çamlıca Hill, din Üsküdar, o altă atracție turistică populară, dar nu foarte aglomerată în acea după amiază. Urcarea pe acest deal mi-a oferit o perspectivă diferită asupra malurilor Bosforului și a celor două poduri care conectează Asia cu Europa. Ziua am încheiat-o la Turnul Galata, în partea de nord a portului Cornul de Aur, unde am beneficiat de o panoramă  de 360 de grade asupra Istanbulului. Așteptarea la coadă timp de cel puțin o oră nu ai cum să o eviți în orice moment al zilei te-ai afla acolo, însă dacă tot o faci poți alege momentul apusului pentru câteva fotografii de suflet.

Foto: Cristina Beligăr

Unul dintre suvenirurile pe care le-am cumpărat din Istanbul în această a doua zi a călătoriei a fost o carte pe care am obținut-o la preț redus într-o librărie de pe İstiklal Caddesi, după ce am fost întrebată dacă plătesc cu banii jos. Și ce carte poate fi mai potrivită de luat ca amintire din cel mai fascinant oraș al lumii decât declarația de dragoste scrisă de Orhan Pamuk orașului în care s-a născut și în care a trăit timp de 50 de ani până la prima sa ieșire spre Occident.

În mijlocul „dezmățului”

A treia zi a excursiei am rezervat-o pentru Palatul Topkapî, aflat în extremitatea estică a cartierului Sultanahmet, dominând Cornul de Aur, Bosforul și marea Marmara. În 1985, palatul care a fost timp de patru secole reședința oficială a sultanilor otomani, a fost cuprins în Patrimoniul Mondial UNESCO și astăzi își dezvăluie comorile, curțile și haremul miilor de turiști care îl vizitează. Am rămas din această vizită cu imaginea elegantei biblioteci a lui Ahmed al III-lea și, desigur, cu Haremul construit în timpul domniei lui Murad al III-lea, la sfârșitul secolului al XVI-lea. Ansamblul este organizat în jurul a trei curți: cea a eunucilor, a soțiilor și concubinelor și a mamei sultanului. Acest loc nu era destinat doar „dezmățului” ci reprezenta teatrul luptelor și intrigilor dintre sclave, concubine și soții.

După vizitarea impresionantului Palat Topkapî, a venit timpul unei croaziere de circa două ore pe Bosfor, culoarul lung de 32 de km între Europa și Asia legând Marea Neagră de Marea Marmara. Îmbarcarea s-a făcut în Eminönü, într-un mod mai puțin civilizat, în contextul în care sute de oameni se împingeau pe o singură ușă îngustă să intre în sala de așteptare pentru a-și asigura un loc bun, la soare, pe vaporul municipal. Situația avea să se schimbe destul de rapid imediat după plecarea în croazieră când vântul rece i-a alungat în interior, din sectorul neacoperit al vasului, pe majoritatea călătorilor. Croaziera nu este foarte spectaculoasă și poate deveni plictisitoare la un moment dat, dacă treci de satele de pescari și de elegantele reședințe de lemn, până în momentul în care te trezești deasupra cu Podul Bosfor, unul dintre cele mai mari din lume prin înălțimea de 64 de metri. Acest pod dintre Europa și Asia a fost primul care a legat două continente.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Întâlnirea cu societatea turcă m-a surprins prin faptul că am simțit-o foarte europeană prin modul de viață. Spre deosebire, probabil, de alte orașe ale țării, Istanbul se vrea foarte modern. Este clar că un important loc al vieții publice îl constituie cafeneaua și ritualul ceaiului care nu lipsește de pe masa localurilor. Peste tot sunt vizibile băile turcești (hamam) și vânzătorii de castane prăjite și porumb te întâmpină la fiecare colț de stradă. Zeci de pisici, dar și câini se plimbă pe străzi și nu puține sunt localurile sau restaurantele care au în față tăvițe cu mâncare pentru prietenoasele animale. Ca turist îți este foarte ușor să te descurci în Istanbul, mijloacele de transport cele mai folosite fiind tramvaiul și metroul care te duc în orice colț al orașului cu cinci lire turcești călătoria. Apa îmbuteliată este foarte ieftină, o jumătate de litru având echivalentul a mai puțin de un leu românesc, în timp ce mâncarea te cucerește prin diversitate și gust.

Postaţi un comentariu