Gamzigrad, o poveste cu daci, traci, romani și rumâni

O vizită în Serbia locuită de „rumâni” - antica Dacia Ripensis - unde împăratul roman Galerius și-a zeificat mama de origine dacică și unde a construit un palat cu numele ei, inclus în 2007 în Patrimoniul Mondial.

Inedit

„Ah, sunteți din Rumânia? Și eu știu rumânește”, spune cu entuziasm sincer casierița, „nu-s rumâncă, dar m-am… cum se spune… măritat în sat, aici, și am învățat rumânește, că toți îs rumâni”. Suntem la Gamzigrad, în Serbia, într-un spațiu dens locuit de conaționali care își spun „rumâni”. Locul e celebru în țara de la sud de Dunăre, dar puțin cunoscut la nord, și, în general, în afara Serbiei. Aici împăratul roman Galerius, unul dintre ultimii mari constructori din epoca romană, și-a ridicat un palat-cetate, în care să-și petreacă bătrânețile.

După ghereta lucioasă unde se vând biletele de intrare, se văd fortificațiile formidabile ale palatului. Cu ziduri striate, în alb și roșu, cariate de trecerea vremii, palatul impune respect și emană majestate și după 1700 de ani de la construire. În interior, pe stânga, o expoziție trece în revistă etapele de construcție și istoricul săpăturilor arheologice. O machetă a palatului te ajută să-ți faci o idee clară despre cum arăta edificiul. Nu mai puțin de douăzeci de turnuri rotunde ar fi trebuit să înconjoare palatul de plan dreptunghiular, dar nu au fost terminate niciodată toate.

Curtea interioară este acoperită cu iarbă, și, ici-colo, din ea se ridică ruinele unor clădiri ale palatului, fiecare explicată pe larg, pe panouri transparente de plastic. Mozaicuri bine păstrate și coloane zvelte punctează un traseu turistic care te poartă în zilele de glorie ale lui Galerius. Un atrium (curte interioară) fotogenic, cu fântână și colonadă parțial păstrată, parțial reconstruită, degajă o eleganță somptuoasă. Vizita nu durează mai mult de o oră și merită cu prisosință prețul de 200 de denari (7, 5 lei). Gamzigrad, pe numele antic Felix Romuliana, este unul dintre cele mai importante situri istorice din Serbia, fiind inclus în patrimoniul UNESCO din 2007.

Moștenirea unui împărat traco-dac

Palatul de la Gamzigrad este inspirat de cel al lui Dioclețian, de la Split. Dioclețian a reformat în anul 293 conducerea Imperiului Roman, introducând Tetrarhia. Aceasta însemna existența a patru co-împărați, doi auguști și doi cezari, câte unul din fiecare, în Estul, respectiv Vestul, imperiului. Cezarul era secundul augustului în fiecare „emisferă”. În Est, unde Dioclețian era august, rolul de cezar i-a revenit ginerelui său, Galerius.

Galerius s-a născut în jurul anului 250 și a copilărit ca păstor în Dacia Ripensis, provincie de la sud de Dunăre. A urcat treptat, prin merite, în ierarhia militară. Se presupune că era de origine traco-dacă. Tatăl său era trac de la sud de Dunăre, în vreme ce despre mama sa, Romula, majoritatea istoricilor spun că era dacă, refugiată de la nord de Dunăre din cauza atacurilor barbarilor.

Dioclețian și augustul din Vest, Maximian, au abdicat în 305, moment în care cezarii le-au succedat, ca auguști. Un an mai târziu, augustul din Vest, Constantius Chlorus, a murit și, astfel, Galerius, din postura de august în Est a devenit cel mai important om din Tetrarhie. Lucrările la palatul de la Gamzigrad erau începute din 297, dar în momentul în care a devenit august suprem, Galerius a amplificat proiectul, pentru a avea un palat pe măsura rangului său, unde să se retragă după o abdicare, pe modelul lui Dioclețian.

În numele mamei

Pe un deal la est de palatul fortificat, Galerius a înălțat două mausolee, unde au fost înmormântați el și mama sa, Romula. Lângă mausolee s-au ridicat două monumente în formă de tumuli. Acestea sunt legate de apoteoză – înălțarea la rang de zeitate a celor doi, se arată în fișa monumentului întocmită de ICOMOS.

Galerius se pare că a venerat-o pe mama sa de origine dacă, pe care prin apoteoză a ridicat-o în rândul zeilor. Se presupune că, influențat de Romula, care îi ura pe creștini și credea în „zeii munților”, Galerius l-ar fi influențat la rândul său pe Dioclețian să promulge edictele prin care creștinii erau persecutați în imperiu. Totuși, înainte de moarte, Galerius a suspendat toate aceste edicte de persecuție.

Un detractor al împăratului, Lactantiu, spune despre Galerius că afinitatea sa față de daci și ascendența sa dacică era așa de mare încât ar fi vrut să schimbe numele imperiului în Imperiul Dacic, iar pe cetățenii romani îi oprima, ca represalii pentru cruzimile lui Traian în Dacia. Majoritatea istoricilor consideră însă aceste afirmații ca fiind invenții, știută fiind aversiunea lui Lactantiu față de Galerius.

După moartea lui Galerius, în 311, activitatea în palatul de la Gamzigrad a continuat, la un nivel mai modest, până în secolul al V-lea, când edificiul a fost ars de huni. Părți din complex au fost reconstruite în perioada următoare, iar împăratul bizantin Justinian (527-565) l-a transformat în fortificație de graniță. Raidurile slavilor și avarilor de la  începutul secolului al VII-lea au dus la abandonarea locului.

Palatul de la Gamzigrad este la două ore de condus de Drobeta Turnu Severin, în Timocul de azi, parte din fosta provincie romană Dacia Ripensis, creată după retragerea romanilor de la nord de Dunăre. Zona este plină de „rumâni” bucuroși să schimbe o vorbă cu rudele de peste Dunăre. La un restaurant de pe marginea drumului, patronul, rotund și bonom, își îndoapă clienții cu porții pantagruelice de pljeskavica. E „rumân”, dar regretă Iugoslavia – „Vă zic eu, în Serbia se mănâncă bine, pentru că nu suntem în Europa. Iugoslavia era Europa”.