Delta ne cheamă la ea

Chiar dacă drumul din Cluj până în Rezervația Biosferei Delta Dunării nu este deloc plăcut și relaxant atunci când ai de parcurs mai bine de 700 de kilometri într-o singură zi pe șoselele și autostrăzile „de-construite” ale României, destinația este una care merită, indiscutabil, toată oboseala. La sfârșitul vacanței îți vei dea seama că paradisul era chiar după colț așteptând, doar, ca tu să îl descoperi.

„Odiseea” noastră a început într-o zi de miercuri, la mijlocul lunii august și s-a încheiat cinci zile mai târziu, după trei zile pline petrecute în paradisul natural creat de al doilea cel mai lung fluviu din Europa. Timpul a fost scurt pentru a trăi cu adevărat experiența Deltei, însă chiar și așa…

Fără a cunoaște foarte multe despre destinație, cu excepția zecilor de recomandări pe care le primisem anii anteriori de a vizita acest loc, am ales pe ultimul moment să ne cazăm în localitatea Sfântu Gheorghe, la un complex turistic care să ne asigure și transferul în sat, la doar 30 de minute de mers pe jos de locul de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Ghidați din Cluj până la destinație, pe drumul cel mai scurt, de aplicația mobilă Waze, prin Sibiu-Râmnicu Vâlcea, pe Autostrada A1, apoi direct prin mijlocul Bucureștiului, pe Autostrada Soarelui-Fetești-Cernavodă, în direcția Babadag, am lăsat mașina într-una dintre parcările păzite din satul Murighiol, județul Tulcea, unde la ora rezervată am fost așteptați de barca ce urma să ne ducă la resortul în care eram cazați. Cei 50 de kilometri până în sat, pe cursul Brațului Sfântu Gheorghe, contra unui cost de 45 de euro, dus-întors/persoană, ne-a făcut să realizăm cât de întinsă este această rezervație pe care aveam să o descoperim, pe fugă, zilele următoare.

În aproximativ o oră, am ajuns la debarcader și după nici zece minute eram cazați deja în complexul amenajat la marginea satului. Seara a venit cu un asfințit spectaculos văzut de pe digul din apropiere și s-a încheiat cu retragerea în cameră de frica țânțarilor pe care în zilele următoare am reușit să-i „îmblânzim” destul de ușor cu câteva sprayuri anti-insecte.

Brațul Sf. Gheorghe se desfășoară pe 112 km și transportă 22% din debitul Dunării, la vărsare formând insula Sacalin considerată un început de deltă secundară. La gura de vărsare am ajuns foarte ușor, luând-o pe lângă complexul turistic Green Village și mergând în jur de o jumătate de oră până la plajă. Distanța poate fi parcursă pe jos, pe drum de țară, sau contra unui cost de trei lei cu microbuzul.

Sfântu Gheorghe, nu este doar zona cu cele mai multe zile însorite din an, dar atrage și prin una dintre puținele plaje sălbatice din România oferind turiștilor atât o evadare în inima Deltei, cât și o vacanță pe un „altfel” de litoral, deloc aglomerat, fără tarabe și vânzători ambulanți, fără muzică și terase zgomotoase. Cu o întindere de 14 kilometri, plaja adăpostește, printre cearșafurile turiștilor, bovinele sătenilor dornice să se adape, precum şi zeci de cai sălbatici. Nimic neobișnuit, am zice, pentru aceia dintre noi obișnuiți cu viața la țară sau cu cea de oraș de provincie. Nisipul deosebit de fin, miile de scoici, dar mai ales liniștea de pe plajă și apa mării ne-au ținut mai mult decât plănuiam la soare, urmând ca abia după câteva ore să ajungem la locul de vărsare a Brațului Sf. Gheorghe în Marea Neagră. Nu am plecat înainte de a ne fotografia cu un picior în Dunăre și cu altul în Mare, experiență pe care nu o trăisem până atunci.

În a doua zi a vacanței noastre am ales să facem o scurtă excursie cu barca pe Brațul Sf. Gheorghe din oferta de excursii pusă la dispoziție de complexul turistic în care am fost cazați. Pentru 150 de lei de persoană, timp de două ore, am fost conduși de unul din oamenii din sat pe traseul Gârla Turcească-Canal Flamând-Lacul Melea și retur. La ora 9 dimineața a fost deja destul de târziu să vedem toată diversitate de specii de păsări pe care o ascunde paradisul Delta Dunării și a trebuit să ne împăcăm cu ideea că nu vom vedea mai mult de trei pelicani, câteva zeci de lebede, doi cormorani și câteva egrete aflate încă la acea oră pe traseul bărcii noastre. Cu toate acestea canalele ne-au dezvăluit o priveliște liniștitoare, cu insule plutitoare de vegetație și sute de nuferi albi și galbeni în plină floare, cu sălcii de care trebuia să te ferești dar care te făceau să îți dorești să zăbovești la umbra lor și cu zeci de broscuțe al căror cântec la unison părea un mesaj de bun venit adresat doar nouă, cu invitație de a rămâne. Din păcate nu am avut timp pentru alte excursii în scurtul nostru sejur, însă cu siguranță o vizită în Pădurea Letea sau o excursie pe canale până la Sulina ar fi completat vacanța.

Casele în satul Sfântu Gheorghe sunt destul de modeste, majoritatea sunt acoperite cu stuf și curțile au garduri de lemn. Aproape în fiecare curte vezi tăblițe cu numere de telefon și oferte de plimbări cu barca în Deltă. Drumurile sunt neasfaltate, dar există trotuare betonate care duc în centrul satului la Supermarket și la bancomat. Din când în când, microbuzul care duce oamenii la plajă sau la pensiunile din zonă trece pe lângă tine lăsând în urmă o cantitate suficientă de praf care să te oblige să închizi ochii preț de câteva secunde. Simplitatea vieții de aici te pune pe gânduri. Oamenii trăiesc majoritatea din pescuit și din turism rural și spun că au noroc cu pensiunile și resorturile turistice care le oferă și alte locuri de muncă. În ceea ce-i privește pe turiști, aceștia pot opta pentru condiții de patru-cinci stele în vile înconjurate de lacuri, cu nuferi și alte plante de apă, unde cuibăresc păsări și unde la primele ore ale dimineții sau seara după apus pot vedea fără prea mult efort șerpi de apă, broscuțe sau mamifere semiacvatice. Pentru cei mai puțin pretențioși, există și locuri de camping sau locuri de cazare la prețuri pornind de la 19 euro/persoană pe noapte, sau chiar mai puțin. Cu 15 euro/zi, doritorilor le este asigurat atât micul dejun, cât și o cină consistentă bazată pe mâncăruri din pește, și nu numai. De asemenea, în gospodăriile localnicilor se gătește de obicei foarte bine și nu strică să încercați și „meniul zilei” oferit de aceștia.

Pentru relaxare și petrecerea timpului în sat pensiunile asigură zeci de activități, de la pescuit și canotaj pe Dunăre și pe canale, la saună, masaje de relaxare sau sesiuni de meditație. În cazul nostru, simpla „activitate” de a sta câteva ore în hamac, la umbră, în timpul după-amiezii, a suspendat orice dorință de a face altceva. La un moment dat, cele 30 de grade de afară își spun, probabil, cuvântul. Trei zile în Delta Dunării, pentru cei care nu au mai văzut acest paradis, nu fac decât să crească în ei dorința de a reveni: poate însoțiți de un ghid care să-i ajute să descopere mai multe comori ascunse pe canale mai puțin umblate, poate pe cont propriu dar trăind experiența dormitului în cort sau în rulotă. Ce mai înseamnă 700 de kilometri când ai în față un asemenea paradis?