Cu un Butrint nu se face primăvară

Plaja „Africa Beach” din Sarandë

Dincolo de plaje, Albania rămâne o țară unde vacanța poate însemna mai mulți nervi decât relaxare

În ultimii ani, ghidurile internaționale de turism au început să prezinte Albania ca ultima destinație nedescoperită din zona mediteraneană a Europei. Ieftină, lipsită de milioanele de turiști care aglomerează Grecia, Croația, Italia sau Spania, Albania este prezentată ca un refugiu pentru cei ce doresc să se bucure de plaje liniștite și cu ape curate. Ceea ce este adevărat. Ce omit însă ghidurile de turism să spună este că unde se termină plajele începe o țară neașezată. O țără unde cam totul se află sub semnul improvizației, al încâlcelii, al balcanismului în cel mai urât sens al cuvântului.

Sarandë, aglomerată și murdară

Una dintre cele mai căutate și dezvoltate stațiuni din Albania este Sarandë, în sudul extrem al țării, foarte aproape de granița cu Grecia. Plajele private ale stațiunii sunt amenajate cu umbreluțe și șezlonguri care se închiriază la prețuri de 2-3 euro sau pot fi ocupate gratis, dacă îți comanzi ceva de la bar. Nicio diferență aici între Albania și țările cu un turism dezvoltat. După plajă, însă, începe haosul: Sarandë este un coșmar urbanistic, cu o circulație haotică unde fiecare șofer parchează exact acolo unde vrea el, chiar dacă asta înseamnă să blocheze un sens de circulație.

Stațiunea pare scăpată de sub orice control. Hoteluri țipătoare, decorate din belșug cu marmură și inox se ridică dintre clădiri anoste de beton, de-a lungul unor străzi murdare, care se cațără într-un zig-zag de sensuri unice greu de înțeles, pe versantul abrupt al unui deal. Orașul e murdar, străzile îmbâcsite. Localnici cu cartoane în mâini aproape sar pe străini pentru a le oferi locuri de cazare. Seara faleza este aglomerată, cu vânzători ambulanți de o parte și de cealaltă a spațiului de promenadă.

La restaurantele bune o masă de două persoane costă 15-20 de euro (doar 10 euro o doradă la grătar cu garnitură), iar la fast-fooduri un meniu este de 1, 5-2 euro. Majoritatea localurilor acceptă pe lângă moneda locală și plata în euro. În schimb, nu sunt multe locuri unde se poate plăti cu cardul. Semnalizarea turistică în Sarandë este cvasi-inexistentă, așa că dacă nu aveți sistem de navigație e bine să vă listați o hartă cu localizarea hotelului. Dacă vă rătăciți, ceea ce nu e greu, există un centru de informații turistice pe faleză, într-o clădire cu cupolă de sticlă, de unde puteți primi indicații de orientare.

Dacă ați ales să intrați în Albania,   atunci merită să faceți un drum până la Gjirokaster,   al cărui nucleu urban este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

Dacă ați ales să intrați în Albania, atunci merită să faceți un drum până la Gjirokaster, al cărui nucleu urban este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

În iulie, hotelurile de trei stele au prețuri medii de 30 de euro pe noapte, camera dublă cu vedere la mare. Spre comparație, în Corfu sau Lefkada la acest preț nu poți închiria decât un studio modest. În Albania, însă, socoteala de pe booking.com nu se potrivește cu cea din târgul pe care trebuie să-l faci la recepția hotelului. „Îmi pare rău, camera pe care ați rezervat-o nu e liberă. Ne cerem scuze”, spune cu seninătate recepționera de la hotel. În loc, primești o cameră care dă spre curtea interioară, cu vedere la o suită de maghernițe și garaje improvizate. Bonus – un frigider gol, prezentat drept minibar, care noaptea face un zgomot de motoretă.

Ca justă compensație, în a doua noapte primești o cameră luxoasă, cu terasă largă, spre mare, suspendată chiar deasupra promenadei stațiunii. Deci, totul se rezolvă cu bine, în stilul clasic balcanic.

Panorama lumii mediteraneene

La jumătate de oră de mers de Sarandë se află cel mai cunoscut obiectiv cultural al Albaniei, Butrint. Drumul trece pe la periferia altei stațiuni în plină dezvoltare, Ksamil. În centrul acesteia se află unele dintre cele mai bune plaje ale Albaniei, cu un aer de Caraibe pe care îl imprimă cele câteva insulițe din aproapierea țărmului. La periferie însă, Ksamil arată ca o mahala prăfuită.

Butrint -  „Poarta leilor”

Butrint – „Poarta leilor”

În apropiere de Butrint, o patrulă a poliției albaneze e la datorie, și oprește cu vigilență mașinile cu numere străine. Cu 1.000 de leka (7 euro) scapi de orice fel amenzi. De altfel, în Albania, dacă ai număr străin trebuie să conduci foarte prident, fiindcă poliția este capabilă să te oprească pentru depășire pe banda continuă, chiar dacă drumul nu are niciun marcaj! 10 euro rezolvă însă și această problemă.

Butrintul în sine este magnific. Pe o limbă de pământ înconjurată din trei părți de apă, straturile de istorie s-au așternut într-un foietaj de piatră care aici strălucește orbitor în lumina orbitoare a soarelui, colo licărește palid în umbra unor copaci seculari. Ruinele lăsate în urmă de cvilizațiile dispărute care au fondat, dezvoltat, nimicit sau reclădit Butrintul sunt înconjurate de o pădure deasă, străbătută de drumeaguri romantice. Grație proastei semnalizări a sitului, nu știi niciodată când în față îți va ieși o poartă impresionantă, un zid ciclopic, sau ruina pipernicită a unui fost palat. Pe undeva, arcele unei bazilici prefațează coloanele unui baptiseriu cu podea mozaicată. Altundeva, teatrul antic se deschide ca o îmbrățișare, lângă templul prăbușit al unei zeiăți tămăduitoare.

Acoperișurile din  Gjirokaster

Acoperișurile din Gjirokaster

Butrint a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1992. În timpul tulburărilor civile din Albania din 1997, situl a fost introdus pe lista patrimoniului în pericol, de pe care a fost scos abia în 2005. Ruinele au fost salvate de la distrugere, conservate și puse din nou în valoare cu sprijin internațional. Templul lui Asclepios din perioada Greciei antice, amfiteatrul și zidurile fortificației din perioada elenistică, bazilica și baptiseriul bizantine sau cetatea venețiană sunt printre punctele forte ale vizitei.

La intrare există hărți gratuite care te ghidează spre vârful dealului, unde se află cetatea venețiană, cu un muzeu foarte bine pus la punct, care parcurge toate etapele istorice ale locului. Cu ajutorul hărților și al planurilor din diferitele epoci, istoria Butrintului se străbate pe repede înainte, ca o panoramă a lumii mediteraneene, din perioada aezilor elini până la cea a curtezanelor venețiene.

Cel mai bine este să vizitați Butrintul prin intermediul excursiilor de o zi care se fac din Corfu, Grecia. Așa veți scăpa de deranjurile pe care le provoacă restul Albaniei.

Castelul de argint

Dacă ați ales să intrați în Albania, atunci merită să faceți un drum până la Gjirokastër, al cărui nucleu urban este de asemenea inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe drum veți remarca Mercedesurile vechi și foarte vechi în număr uimitor de mare. Cel puțin jumătate din autoturismele care rulează pe șoselele Albaniei sunt Mercedesuri, cele mai multe din anii 1990 dar se mai pot vedea și modele W 123 („Cobra”) și chiar W 114/115 („Bot de Cal”); din anii 1970-1980.

Șoselele sunt în general bune și puțin circulate. Mai există porțiuni de drumuri naționale găurite, dar, pentru cineva care vine din România, aceasta nu e o problemă. În zona capitalei, Tirana, există mai multe autostrăzi și drumuri expres, însă în sudul Albaniei, nu.

Gjirokastër este extrem de prost semnalizat, iar hărțile pe care le primești de la centrul de informații turistice sunt prost făcute. Chiar și călătorii experimentați se pot rătăci, cu harta în mână, în ascensiunea spre cetatea care domină orașul.

Bazilica din Butrint

Bazilica din Butrint

Așezat pe un deal abrupt, centrul istoric al orașului este pavat cu piatră, cu străzi înguste, în pante care frecvent depășesc 15 și chiar 20 de grade. Dacă sunteți cu mașina și nu vreți să dați o probă de îndemânare ad-hoc, mai bine o lăsați în parcarea din piața de la poalele cetății. Până la cetate se fac 15-20 de minute pe jos. Când ajungeți la singurul indicator, urmați drumul spre Muzeul Armelor, pentru a ajunge la intrare în cetate, altfel veți ajunge în fața unei porți închise cu grilaj.

Ce căuta ardeleanul în Albania?

Cetatea adăpostește un muzeu al armelor, cu accentul pe echipamentul militar din cele două războaie mondiale, dar și un avion militar american ruginit, capturat de albanezi în timpul Războiului Rece, pentru că a aterizat forțat pe teritoriul Albaniei. În rest, nu e mare lucru de văzut, cu excepția turnului cu ceas, o clădire pătrățoasă, cea mai înaltă rămasă în picioare în cetate. Ceasul nu funcționează.

Pe zidurile cetății sunt amplasate inscripții din piatră, cu citate despre Albania. Printre cei citați se numără diplomatul american Robert Walsh, scriitorul francez Guy Chantepleur, călătorul turc Evlia Celebi, dar și aventurierul transilvănean Franz Nopcsa (Francisc Nopcea), descoperitorul dinozaurilor pitici din Țara Hațegului.

În perioada tulbure din preajma primului război mondial Nopcsa a luptat ca voluntar în Albania și, la un moment dat, a vrut să ocupe tronul țării. Citatul atribuit lui Nopcsa se află chiar la intrarea în cetate, în tunelul care adăpostește muzeul armelor, și este un fel de justificare a acestuia: „Până de curând Albania putea fi numită pe bună dreptate un muzeul european al armelor. Orice pușcă putea fi vândută aici”.

Dar cea mai bună parte a cetății este panorama care se deschide asupra orașului istoric, cu case otomane pitorești, făcute din piatră albă și cu acoperișul tot din bucăți din piatră albă, dispuse ca țiglele. De la albul sclipitor al caselor se spune că vine și numele original, grecesc, al orașului, Argyrocastron, care înseamnă Castelul de Argint. Un nume grecesc pentru un oraș istoric otoman, locuit de albanezi. Și un avion de vânătoare american ruginit. O poveste din Balcani.

Efectul cannabisului asupra turismului

Aproape lipit de Gjirokastër se află Lazarat, un sat supranumit „Mecca marijuanei”, de presa britanică. În 2014, câteva sute de polițiști au luat cu asalt satul pentru a captura un grup mafiot care cultiva cannabis pe mari suprafețe. Potrivit BBC, în Lazarat se produceau 900 de tone de cannabis anual, în valoare de 4, 5 miliarde de euro, cât jumătate din PIB-ul Albaniei.

image

După operațiunile de anul trecut, Lazarat nu mai este Mecca marijuanei, dar cannabis tot se mai cultivă în zonă, lucru care face Gjirokastër și mai popular printre turiștii tineri. Dar tot din această cauză, la ieșirea din Albania automobilele sunt mult mai strict controlate. Așadar, nu fiți surprinși dacă la vamă va trebui să dați totul jos din mașină pentru percheziție; nu durează mai mult de jumătate de oră (dacă nu aveți cannabis ascuns).


Publicitate

1 Comentariu

  1. Am vizitat si eu anul acesta mare parte din Albania, dar indeosebi Sarande si Butrint. Sincer, m-a socat descrierea din articolul tau, care descurajeaza in mod cert orice viitor turist pentru aceasta destinatie.Eu am venit cu impresii deosebite de aici si chiar ma gandesc sa revin.Cred ca ai folosit cuvinte prea dure ca sa descrii Albania. In afara de controlul la vama minutios, nu prea sunt de acord cu ce ai scris aici.Nici cu preturile.

Postaţi un comentariu