Costești, cele două turnuri ale regilor daci

Turism cultural

Fortificația dacică de la Costești – Cetățuie era cea mai ușor accesibilă dintre toate cetățile dacice aflate în Patrimoniul UNESCO, până în primăvara lui 2016, când asfaltul a ajuns până la Sarmizegetusa Regia, făcând-o pe aceasta din urmă cel mai ușor de vizitat. Și așa, Costeștiul rămâne la îndemână și poate fi combinată perfect cu o vizită la „Sarmi”.

Costești-Cetățuie este situată pe dealul de deasupra taberei școlare, la câteva minute cu mașina de vatra satului propriu-zis. Nu puteți rata locul de unde se bifurcă drumul spre cetate, deoarece o poartă de intrare se întinde deasupra șoselei, cu cuvinte de bun venit în ținuturile dacilor. După poartă, la nici 50 de metri, drumul o face la dreapta, peste un pod, și apoi, din nou, la dreapta, fără asfalt, dar bine pietruit, trecând pe lângă un post al Jandarmeriei Montane, și o serie de cabane private și pensiuni turistice.

După doi kilometri pe care îi puteți face cu mașina, dar, dacă timpul vă permite, mai bine pe jos, ajungeți la ultima gospodărie înainte de cetate, unde, în sezonul turistic, funcționează și un chioșc cu suveniruri îndoielnice. De aici, mai sunt cam 200 de metri până la cetate, urcuș printr-o livadă de pomi fructiferi.

Chiar la intrare, trei tăblițe indicatoare strâmbate și mâncate de intemperii îți arată pe românește că ai ajuns într-unul dintre cele mai prost îngrijite situri UNESCO din România. Spre deosebire de Sarmizegetusa, care a fost preluată în custodie de Consiliul Județean Hunedoara, cetatea Costești continuă să aibă un statut juridic incert, lucru care împiedică punerea sa în valoare.

Bastioane, turnuri și sanctuare

Intrarea în cetate se face prin inima unui străvechi val de pământ peste care se ridica o palisadă. Dincolo de valul de pământ, un prim zid de piatră, gros de peste doi metri, a fost acoperit de pământ înierbat, presărat cu flori în culori pastelate.

Zidul, păstrat pe o înălțime de jumătate de metru, conturează un bastion pătrat, aflat în centrul unui sistem de fortificare care dubla valul de pământ cu palisadă din față. Bastionul continuă spre stânga și dreapta cu ziduri de piatră, terminate cu alte două bastioane pătrate, câte unul la fiecare capăt de zid. Aici era partea cea mai vulnerabilă a dealului pe care se afla cetatea, și din acest motiv era cel mai puternic fortificată. Spre deosebire de cetățile de la Costești-Blidaru, Sarmizegetusa sau Piatra Roșie, cea de la Costești nu a avut o incintă continuă de zid. Restul fortificației e constituită din valuri de pămnânt, palisade și turnuri de piatră care controlau punctele mai ușor accesibile.

În continuarea zidului, pe dreapta, se ajunge la un fost sanctuar, unde se păstrează o serie de plinte de andezit și partea de jos a zidului de sprijin, care prevenea alunecările de teren peste templu. Mai departe, poteca urcă înspre partea cea mai înaltă a cetății, unde se aflau două turnuri locuință de mari dimensiuni. Momentan ambele sunt protejate cu câte un acoperiș metalic hidos, care strică toată poezia ierbii necosite în care cântă greieri.

La cele două turnuri se poate observa cel mai bine modul de construcție a zidului dacic, de inspirație greacă: două rânduri de pietre fasonate, de mari dimensiuni, așezate paralel, cu o umplutură de pământ, nisip și spărtură de piatră, între ele. Pentru a nu se distanța unul de altul, sub presiunea umpluturii, șirurile de pietre erau conectate transversal cu bârne de lemn, prinse la capete în lăcașuri în formă de trapez. În timp, umplutura se tasa și pietrifica, iar bârnele putrezeau, devenind una cu umplutura. Rezultatul se poate vedea cu ochiul liber la cele două turnuri locuință – o suită de ziduri care și acum par formidabile, prin puterea pe care o degajă.

Grosimea medie a unui astfel de zid era de trei metri. Ambele turnuri au primul nivel construit din blocuri de calcar, în tehnica descrisă mai sus, continuând apoi cu un zid din cărămizi slab arse și acoperiș din ţigle masive din lut ars.

Înălţimea părţii de piatră era de aproximativ doi metri, iar partea de cărămidă de peste trei metri, înălţimea totală fiind de cinci-șase metri. Parterul era folosit ca spațiu de depozitare, iar nivelul sau nivelurile superioare, ca zone de locuit.

Prezența celor două turnuri-locuință pledează în favoarea ipotezei că aici s-a aflat prima reședință a regilor daci, înainte de a fi mutată la Sarmizegetusa.

Între cele două turnuri, chiar la mijlocul platoului din vârful dealului, se găsesc patru pietre, pe care se sprijineau picioarele unui foișor de lemn.

Al doilea turn-locuință este amplasat la capătul unei scări monumentale de piatră, lată de circa trei metri, prevăzută cu sistem de drenaj a apei. La capătul de jos al treptelor se află chiar bastionul prin dreptul căruia ați intrat. Coborâți pe scară și imaginați-vă că pășiți pe urmele marilor regi daci, Burebista, Deceneu, Scorillo sau Decebal.

Punct de control

Fortificația se află pe Dealul Cetăţuia, cu o altitudine de 561 m, amplasat pe malul stâng al Apei Grădiştii, unde culoarul văii se îngustează brusc. Din acest motiv, locul ocupat de cetate este unul strategic, de control al drumului care urca până la Sarmizegetusa, cu vizibilitate până spre Valea Mureşului. Cetatea ocupă partea superioară a dealului; vârful acestuia fiind îndreptat de către daci, pentrua forma un platou lung de 160 m şi lat de circa 20-25 m. Tot dealul a fost amenajat cu terase, multe dintre ele în afara fortificației, terase pe care se găsea o așezare civilă importantă. Cetatea, în formă de potcoavă, a fost cucerită și incendiată în ambele războaie dacice.


Publicitate

Postaţi un comentariu