Balcanii văzuți prin parbrizul mașinii. Jurnal grecesc I

JURNAL GRECESC (I)

Planul este următorul: facem turul Greciei continentale cu mașina, pe un traseu care are ca repere siturile istorice de la Aigai, Pella, Platamon, Delfi, Micene, Mistras și Olimpia. Poate și Corint și Epidaur, dacă timpul o permite. Stăm la campinguri, majoritatea pe malul mării. La final, o pauză de câteva zile în Lefkada. După aceea, înapoi în România, cu o pauză în Skopje. La drum!

***

Cu toată întărirea controalelor la frontiere, traversarea granițelor a rămas o formalitate de-a curmezișul Balcanilor. Ceea ce e bine. Dar monotonia ritualurilor de trecere dintr-o țară în alta primește câte o culoare locală sâcâietoare în fiecare vamă. La ieșirea din România, prin Naidăș, baza de date s-a defectat chiar în dreptul Renaultului Clio care ne va purta de-a lungul a două săptămâni prin toată Elada continentală. În spatele mașinii, s-a format o coadă de șoferi iritați, privindu-ne suspicios și discutând între ei agasați („De ce nu înaintează?”, „Ce au făcut?”, „De ce-i verifică atâta?”).

După 10 minute de transpirație, blocajul serverului este depășit apelând la calculatorul dintr-o altă gheretă, și putem pleca spre Serbia. Din priviri, suntem achitați și de ocupanții mașinilor din spate.

Serbia o străbatem pe repede-înainte, mai întâi printre lanurile Voivodinei, apoi, după podul peste Dunăre de la Smederovo, de-a lungul autostrăzii. Șoseaua rapidă urmează traseul Coridorului X Pan-european, care unește două dintre cele mai frumoase orașe ale Europei – rezervatul Salzburg din Alpii austeri, cu exuberantul Salonic de pe malul Egeei însorite. Dacă birocrații europeni ar fi dat dovadă de imaginație, i-ar fi putut spune Coridorul Mozart-Aristotel.

****

Mânați de norii din România, accelerăm spre soarele prezumat al Greciei, lăsând pe dreapta Nișul, al treilea oraș al Serbiei. Mulți turiști din Transilvania aleg acest oraș ca „haltă” în drum spre plajele Greciei. Un centru pietonal animat, o fortăreață otomană transformată în parc arheologic și o ofertă de cazare incredibil de generoasă la prețuri accesibile sunt trei dintre atuurile orașului în acest sens. Anticul Naissus este și locul de naștere al împăratului Constantin cel Mare, al cărui palat se găsește într-o suburbie a orașului. Situl istoric este deocamdată închis pentru reamenajare.

La sud de Niș, după Leskovac, autostrada dispare pe câteva porțiuni, lăsând loc vechiului drum național. Sârbii se străduie din 2009 să termine porțiunea de autostradă de 100 de kilometri, dintre Leskovac și granița macedoniană, dar mai au încă de lucru, pe două tronsoane, la nord și sud de Vranje.

În aprilie 2016 premierul Aleksandar Vučić a inaugurat o porțiune de 5, 6 km din această autostradă și a promis, că până în aprilie anul următor, va fi gata toată. Vă sună cunoscut? Ce-i drept, pe stânga și dreapta șoselei cu câte o bandă pe sens se vede activitate febrilă la șantierul autostrăzii.

***

La intrarea în Macedonia, vameșul se uită vigilent peste îngrămădeala de trolere și rucsacuri din portbagaj, ca și peste talmeș-balmeșul de pe bancheta din spate, unde se lăbărțează cortul, într-o husă rotundă și albastră de fâș, dar și un frigider portabil de plastic, câteva baxuri de apă plată, o plasă cu snackuri de drum și diverse alte bagaje, de forme, culori și dimensiuni variate, peste care domește suveran o pălărie de soare, din paie sclipitoare, cu boruri uriașe și panglică roșie. Din toate bagajele, vameșul vrea să îl cerceteze pe cel mai greu accesibil, alunecat pe jumătate sub scaunul șoferului. E un sac de pânză negru, cu fermoar, în care se află triunghiul de semnalizare, extinctorul și trusa de prim-ajutor ale mașinii. Extragerea lui de sub scaun presupune bulversarea completă a ordinii oricum aproximative a bagajelor. La final, vameșul se convinge de conținutul inofensiv și putem pleca mai departe.

În Macedonia, autostrăzile poartă nume glorioase. Rulăm pe Alexandru cel Mare, care e plină de gropi. Și mai frustrant, stațiile de taxare sunt foarte dese. Am numărat patru pe 80 de kilometri. Tarifele nu sunt mari, dar la cât de prost e drumul nu poți să nu te întrebi ce se petrece cu banii colectați.

Imediat după Gradsko, părăsim autostrada și Coridorul X Pan-european, virând la dreapta, direct spre sud, pe ruta spre Bitola, ultimul oraș important al Macedoniei înainte de Grecia.

Șoseaua trece prin zone de șes, apoi străbate o porțiunte deluroasă și coboară din nou în câmpie. Prin parbrizul mașinii se întrezărește o țară frumoasă, cu depresiuni arse de soare, între munți înverziți.

Drumul e jalonat de drapele imense, înfățișând un soare galben, cu opt raze, pe un fond roșu. Un cinic ar spune că există o relație invers proporțională între siguranța de sine a unei națiuni și dimensiunile ori numărul drapelelor pe care le afișează în spațiile publice. Iar Macedonia e o țară cu drapele foarte mari. Această simbolistică e pusă de comentatorii de la Skopje pe seama tinereții națiunii macedoniene moderne, care și-a creat statul național abia în 1991, odată cu desprinderea de fosta Iugoslavie.

De altfel, Macedonia e un stat așa de tânăr încât nici numele de pe certificatul de naștere nu este clar. Și-a declarat independența sub numele de Republica Macedonia, dar această titulatură a stârnit protestele Greciei, care consideră termenul «Macedonia» o parte a patrimoniului cultural și istoric elen. Prin urmare, pe plan internațional, statul vecin, în esență unul slav, dar care se întinde pe o parte din teritoriul Macedoniei antice, este cunoscut sub numele oficial de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Disputa este atât de aprinsă încât Atena a blocat aderarea Macedoniei la NATO, până la soluționarea diferendului.

***

În drum spre granița macedo-grecească, traversăm Kavadarci, o zonă viticolă binecunoscută în spațiul fostei Iugoslavii. Macedonienii sunt gata să jure că vinul alb de aici este cel mai bun din lume sau măcar din Balcani. Cu sigurnață, mult mai bun decât cel grecesc, care e o poșircă. Pe marginea șoselei se găsesc puncte de vânzare a vinului și tarabe cu pepeni, cam ponosite. De fapt, toată această zonă a țării, de la autostradă până la graniță, lasă impresia unui loc lăsat de izbeliște.

Există însă și avantaje pentru călătorii din România, care țin de puterea de cumpărare a unui turist venit dintr-o economie ceva mai robustă, iar cel mai important este prețul combustibililor – sub 3, 8 lei/litrul de motorină, la mijlocul lui iunie 2016.

Facem plinul în Bitole, cu 15 km înainte de granița cu Grecia. După peripețiile din vama româno-sârbă și sârbo-macedoniană, mai avem doar un hop înainte de intrarea în Grecia, respectiv vama macedo-grecească. Controlul macedonian se rezumă la verificarea actelor și un ochi care survolează bagajele, iar cel grecesc e și mai sumar. Într-un fel, e firesc: ne întoarcem în Uniunea Europeană, pe care am părăsit-o la Naidăș. Nu e chiar o întoarcere acasă, dar este ceva familiar în felul în care polițista de frontieră spune „Ciao” și flutură un zâmbet, înainte de a face un semn din priviri că putem să ne vedem de drum, fără niciun control.

După câteva minute intră și sms-ul de la operatorul de telefonie mobilă, care anunță tarife accesibile în roaming, spre deosebire de cele din Serbia și Macedonia, unde un MB de date costă 9, 84 de euro! Șoseaua de la intrarea în Grecia are profil de autostradă și un asfalt impecabil, deși e doar un drum național. Florina, primul oraș în care oprim, se află la 20 de minute de condus, printre culturi agricole intensive, stropite de aspersoare.

O variantă bună de cazare în Florina e hotelul Hellas, din centrul orașului, de trei stele. Recepționerul nu știe o boabă de engleză și pare deranjat de la televizor (e meci în Campionatul European). Uită să nea dea telecomanda de la aerul condiționat, apoi uită să pornească circuitul de aer condiționat. Ca norocul, după canicula din Macedonia și Serbia, afară e o răcoare plăcută, emanată de munții din apropiere.

Pe scurt, sosirea în Grecia după o cursă contracronometru de 12 ore prin România, Serbia și Macedonia este ca o izbăvire. Mai lipsește corul din fundal care să cânte „Aleluia”.

Un souvlaki dichisit și un vin alb, servite de o chelneriță numai zâmbet, la o terasă, încheie prima zi a călătoriei.


Publicitate

Postaţi un comentariu