Alun, satul de marmură din Ținutul Pădurenilor

La Alun, un sat aproape părăsit din Ținutul Pădurenilor, în județul Hunedoara, ajungi după ce cobori abrupt, în serpentine, de  pe drumul „principal”, dintre Poienția Voinii și Bunila, drum neasfaltat care trece pe o creastă bândă a Munților Poiana Ruscă. Apoi, din valea în care ai ajuns, un drum sclipește în soare, urcând din nou. Este un drum de marmură. Nu e o metaforă, ci un peisaj unic, cel puțin în România: un drum lung de cinci kilometri, pavat cu bolovani de marmură, care trece pe lângă o carieră de marmură, spre un sat unde grajdurile, hambarele și mai toate celelalte acareturi din gospodării, dar și primul nivel al majorității caselor și biserica nouă sunt din această piatră.

„Bine ați venit la Alun, satul de marmură cu locuitori pe care îi numeri pe degetele de la două mâini!” ar trebui să scrie pe tăblița de intrare în sat, amplasată exact lângă fosta carieră de marmură.

Peisajul este neverosimil. Tot ce înseamnă construcție de piatră din sat este marmură, fiindcă aceasta este roca nativă a muncelului peste care domnește satul aproape părăsit. Biserica cea nouă, din anii 1930, pare de proporții gigantice, din cauza alurii maiestuoase pe care i-o imprimă piatra nobilă din care a fost făcută. Nici țipenie în curtea ei, deși o mână de călugărițe s-au stabilit aici și îngrijesc de ea.

Ulițele satului coboară și urcă abrupt, mărginite de garduri de marmură și, ici-colo, de ziduri de susținere din aceeași marmură. Pe ulițe, la vedere, ies din pâmânt pietre de marmură tocite de vreme. Toate fundațiile caselor sunt de marmură și, cam la jumătate din case, primul nivel este ridicat din același material. Următorul nivel este de lemn tencuit, ca să nu țină frig, așa cum face marmura.

alun-satul-de-marmura-9

Aron Popa, la 71 de ani, este unul dintre puținii oameni care mai locuiesc în sat. „Nu mai e nimeni pe aici, câțiva vecini mai am și atât. Eeeei, dacă veneați când eram în putere, aveam patru boi cu care căram marmura de la carieră”. Dar vremurile de prosperitate s-au dus, iar acum satul abia trăiește. Relatările din presă spun că doar cinci persoane mai locuiesc în satul cu aproape 80 de case.

 

În Alun există și o veche biserică de lemn, de secol XVII, monument istoric, care face parte din cele 60 de biserici din România incluse recent de Europa Nostra pe lista celor mai periclitate monumente de pe Bătrânul Continent. Prin grija Fundației „Pro Patrimonio”, bisericuța a fost acoperită cu o învelitoare rezistentă, pentru a bloca infiltrarea apei înăuntru.

Despre turism în zonă, nici nu poate fi vorba, spune localnicul Aron Popa. „De-abia mai vin pe aici cei care au plecat din sat, ar putea veni și turiști, dar io nu am prea văzut”, rezumă acesta.

Bogăția de piatră

Marmura este una din bogatiile Munților Poiana Ruscă despre care se învață la școală. Extracția ei se realiza prin carierele de la Rușchita și Alun. La Rușchița cariera funcționează în continuare, dar cea de la Alun s-a închis în anii 1990. Marmura de Alun se deosebește de cea de la Rușchița prin granulația mai fină și prin tente slabe spre brun-gălbui sau brun-roșcat, spun geologii.


Publicitate

Postaţi un comentariu