Zsolt Török și Vlad Căpușan, la întoarcerea din Patagonia: „Nu suntem supraoameni. Doar am adăugat o filă importantă în istoria alpinismului românesc”

Foto: Arhiva personală

O nouă pagină importantă în istoria alpinismului românesc a fost scrisă la sfârșit de ianuarie în ținutul îndepărtat al Patagoniei, când echipa românească formată din clujeanul Vlad Căpușan și arădeanul Zsolt Török a reușit în premieră pentru România ascensiunea faimosului vârf Cerro Torre.

„Noi nu am cucerit nimic. Nu suntem cuceritori. În schimb, avem o realizare pe care o considerăm importantă în alpinismul românesc. Am adăugat o filă esențială în istoria alpinismului și am urcat pe un vârf emblematic, mult dorit și mult visat de către toți alpiniștii elitei mondiale. Eu cred că toți oamenii fac, de fapt, ceea ce doresc să facă. Cu siguranță, dacă vrei, găsești toate resursele să îți îndeplinești visul. Nu aș vrea ca cineva să creadă că noi suntem supraoameni. Suntem doar niște oameni care muncim să ne îndeplinim visele”, au fost cuvintele celor doi alpiniști recent întorși din sudul Argentinei.

Foto: Dan Bodea

Vlad Căpușan și Zsolt Török s-au întâlnit luni cu jurnaliștii clujeni și au povestit cele mai importante momente din ascensiunea vârfului de 3160 de metri. Expediția celor doi alpiniști a durat o lună de zile și înainte de ascensiunea pe vârful Cerro Torre sportivii au reușit și o ascensiune pe vârful Cerro Adela Sur unde au deschis o variantă românească a unui traseu mai vechi.

„A fost important ca o dată cu prima ieșire în Patagonia să facem și un traseu nou și să îi dăm un nume românesc. Pentru vârful Cerro Torre am fost mereu cu ochii pe prognoză pentru a aștepta fereastra de vreme bună”, a spus alpinistul Vlad Căpușan.

Traseul a fost mult mai dificil decât s-au așteptat inițial, iar vântul arctic nu le-a ușurat deloc ascensiunea.

„Condițiile se schimbă de la o săptămână, la alta și asta datorită acelui vânt arctic care creează o crustă de gheață și care în acel interval, când am urcat noi, a fost foarte moale. Am intrat într-un teren total diferit de ceea ce ne așteptam. Speram ca ascensiunea efectivă să o finalizăm într-o zi. Am fost obligați, însă, ca la 40 de metri sub vârf, pe ultima lungime, să mai dormim încă o noapte. A fost o luptă în sensul în care a trebuit să creăm un tunel pe o anumită porțiune pentru a ajunge la un strat de gheață cât de cât stabil. Nu m-am gândit niciodată că 40 de metri îi vom parcurge în aproape zece ore. Dar momentul în care am deschis traseul pe Cerro Torre, alături de o echipă de americani, a fost extraordinar”, a precizat Vlad.

Toată ascensiunea s-a desfășurat la temperaturi de -10 sau -15 grade, în vânt care a ajuns și la 110 km/h. În ziua în care au reușit să urce pe vârf a fost o zi în care nu au dormit deloc pentru că nu aveau echipament de bivuac. „În cele șapte zile ale ascensiunii propriu-zise cred că am dormit maxim 15 ore. În rest, am fost într-o mișcare continuă”, a declarat Vlad.

Ascensiunea vârfului Cerro Torre a fost reușită pentru prima dată în anul 1974, mult după marile explorări și cuceriri himalayene, lucru care spune multe despre dificultatea acestui munte. În ascensiunea lor, la început de 2018, Vlad și Zsolt au parcurs peste 85 km și peste 3.200 metri diferență de nivel în cele 7 zile petrecute pe munte. Echipa românească a urcat în deschiderea traseului împreună cu o echipă din Statele Unite, celelalte echipe prezente urmând să urce pe traseul croit de români și americani. Secțiunile cele mai dificile, Elmo/Head Wall/ și vestita ultimă lungime surplombată au fost trecute la rând, în special ultima lungime, cu o luptă grea care a durat peste 8 ore.

„Legat de orice ascensiune, indiferent că se află în Munții Carpați, Alpi, Himalaya, Karakorum, sau Munții Patagoniei toată lumea știe că este nevoie de vreme bună pentru a putea realiza o urcare până pe vârf și înapoi. Pentru Cerro Torre, am fi avut nevoie de patru zile de vreme bună, fără precipitații, fără nori și fără vânt. Acolo, de regulă, vântul bate la peste 100 de km/h. Noi am avut o zi și jumătate de vreme favorabilă pentru a urca pe vârf. Sunt munți în lume, de exemplu K2 în Munții Karakorum care nu se urcă în fiecare an din cauza condițiilor meteo. La un moment dat, în cazul nostru, s-a pus problema de a ne gândi cum să ne poziționăm pe picioare în condițiile în care gheața nu va ține și nu ne vom putea asigura. Au fost multe momente în care Vlad urca primul, îl vedeam ce face și mă rugam să fie stabil pe pozițiile pe care le abordează. A fost un stres extraordinar și nu pot să spun că te poți obișnui cu asta. Mâncare am avut puțină și am împărțit-o în patru, apa obținută prin topire am împărțit-o tot în patru. Am urmat linia unui traseu care a fost realizat în 1974, prima ascensiune reușită a italienilor de la Clubul Ragni di Lecco. Chiar dacă am repetat traseul lor, ceea ce am realizat a fost foarte asemănător cu o premieră. Același munte, în ani diferiți, arată diferit și traseul se prezintă aproape virgin. La coborâre nu există corzi fixe. A trebuit să facem un fel de management al coborârii cu toate echipele, să ne ajutăm unii pe alții pentru a coborî cât mai repede prin vântul care a început să bată cu peste 100 km/h”, a explicat, la rândul său, alpinistul Zsolt Török, insistând asupra importanței colegialității și fairplay-ului chiar și în cele mai vitrege condiții.

„Când am ajuns pe vârf m-am simțit ca pe o altă planetă unde totul este vertical”-Vlad Căpușan

„Când ajungi pe vârful unui munte pentru care ai muncit mult, simți o bucurie pură. Este pur și simplu dragoste. La concluzia aceasta am ajuns după 30 de ani de alpinism”-Zsolt Torok

Cerro Torre este situat la granița dintre Argentina și Chile și până la baza muntelui ai de parcurs peste 25 de kilometri prin ghețari, morene, crevase și grohotiș. Astfel, de fiecare dată când vrei să ajungi în inima acestor munți ai de parcurs o distanță uriașă, au explicat alpiniști.

Alpinismul are foarte multe forme. Sunt numeroase vârfuri neexplorate până astăzi, dar și vârfuri foarte comerciale. „În momentul în care aceste vârfuri sunt amenajate cu mii de metri de coardă și ancore, scade foarte mult angajamentul din partea alpiniștilor. Angajamentul este ridicat atunci când ești doar tu cu muntele în față și te folosești de tehnica pe care ai învățat-o să avansezi și să te asiguri. Toată forța fizică și mentală o dai pentru a ajunge pe vârf. Dar tot atât trebuie să dai din tine și la coborâre”, a mai spus alpinistul Zsolt Török.

„Alpinismul nu este un sport de stadion, ci o luptă cu tine însuți. Momentul în care am ajuns pe vârf, a fost de fapt rezultatul unei munci de 10 ani pentru mine și de 30 de ani pentru Zsolt. În Patagonia multe vârfuri sunt mult mai dificile tehnic, decât multe vârfuri din Himalaya. Alpinismul tehnic, astăzi, reprezintă unul dintre instrumentele explorării moderne”, a spus Vlad Căpușan.

Alpinismul este unul dintre cele mai costisitoare domenii de activitate sportivă. Expediția celor doi români a fost suportată integral de sponsori și s-a încadrat în suma de aproximativ 10.000 de dolari. Pentru realizarea expediției, alpiniștii români nu au primit ajutor financiar din partea instituțiilor de stat. Chiar și așa, întotdeauna au fost mândri de faptul că sunt români, că au reușit să ajungă pe un vârf ca Cerro Torre, că au realizat o premieră mondială în Himalaya (în 31 octombrie, la ora locala 14:10, alpiniștii români Vlad Căpușan și Zsolt Torok au devenit primii oameni care au ajuns la 6.374 de metri, pe Peak 5, din Masivul Himalaya, pe care mai fuseseră încercate încă șapte expediții eșuate în ultimii 13 ani, când traseul a fost deschis) și că au dus tricolorul cu ei oriunde s-au aflat.

„Lumea se poate schimba prin două căi: cu forța sau prin educație. Oamenii educați pot schimba lumea în orice domeniu. Nu ne rămâne decât ca fiecare, în mediul nostru, să transmitem mesajele pe care le putem transmite. Eu alpinismul nu îl văd doar mușchi, gheară și biceps, ci ca pe o activitatea foarte complexă prin care te educi și educi pe alții”, a spus alpinistul arădean Zsolt Torok în fața jurnaliștilor din Cluj.

Cei doi alpiniști nu au precizat oficial care va fi următorul vârf spre care se vor îndrepta anul acesta, însă au declarat că ar putea continua o ascensiune deja începută pe Muntele Pumori (granița Nepal-Tibet), traseul în peretele sudic pe care l-au parcurs deja în proporție de 75%.

În 2017, două echipe de români, cu două expediții semnificative în 2016, s-au aflat pe lista lungă a celor mai semnificative 22 de ascensiuni în vederea selectării Pioletului de Aur 2017, echivalentul Oscarului în alpinism. Lista cu ascensiunile care au intrat în atenția juriului a fost făcută publică la două luni distanță după acordarea premiului. Astfel, echipa formată din Vlad Căpușan din Cluj-Napoca și Zsolt Torok din Arad, dar și echipa formată din Cosmin Andron din Baia Mare și Cristina Pogăcean din Târgu Mureș, s-au numărat, în 2016, printre cele mai bune echipe de alpiniști din lume.

„Din punctul meu de vedere, un Piolet de Aur este încununarea unei cariere de alpinist dar eu, personal, nu mă voi angaja niciodată într-un traseu doar pentru a câștiga Pioletul de Aur. Cu siguranță, însă, mă voi angaja în trasee care intră în această categorie”, a declarat Zsolt Török.

„Evident, cu cât avansăm în proiectele noastre, la un moment dat s-ar putea să câștigăm acest trofeu care este până la urmă premiul care celebrează ascensiunea cea mai importantă din lume”, a spus, la rândul său, alpinistul clujean Vlad Căpușan.

Citiți și:

Două echipe de exploratori români, aproape de câștigarea Pioletului de Aur, Oscarul în alpinism

Vlad Căpușan, alpinist și explorator clujean, cu gândul la Pioletul de Aur: Despre 13 ani de eșecuri și succese


Publicitate

1 Comentariu

  1. Paul D spune:

    Baieti ,nu stiu daca intrati in istorie ,dar in inimile tuturor Romanilor iubitori de munte sigur !!!RESPECT !!!

Postaţi un comentariu