Violoncelistul Răzvan Suma în recital ‘Vă place… Brahms?’ la Oradea

Violoncelistul Răzvan Suma / Sursa foto: larevista.ro

Violoncelistul Răzvan Suma va susţine marţi seară, la Oradea, un recital ‘Vă place… Brahms?’, pe scena Filarmonicii de Stat alături de pianistul spaniol Josu Okinena în cadrul turneului naţional omonim.

Potrivit unui comunicat al Filarmonicii, Răzvan Suma a fost, în anul 2012, unul dintre cei mai activi muzicieni român, având un palmares generos de spectacole în Europa, Asia şi America. De asemenea, tot anul trecut violoncelistul a susţinut în 17 oraşe din ţară spectacole în cadrul turneului naţional ‘Vă place Bach?’, urmărit în total de 9.000 de spectatori.

Violoncelistul a revenit în această toamnă în faţa melomanilor cu un nou turneu, intitulat ‘Vă place… Brahms?’ organizat de Asociaţia Culturală ‘Analia Selis’ şi care se desfăşoară în perioada 8-29 octombrie în 13 oraşe din România, inclusiv în Oradea.

Concertul propune întâlnirea cu cele două sonate pentru violoncel şi pian semnate de celebrul compozitor german.

‘Pentru ca povestea turneelor lui Răzvan Suma să fie cu adevărat una interesantă, Sonata nr. 1 în mi minor este puternic influenţată de Bach, tema principală a primei mişcări şi fuga fiind inspirate din lucrarea ‘Arta fugii’, semnată de înaintaşul lui Brahms’, anunţă organizatorii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu