Viață de artist: Oana Damian, din corporație, în atelierul de pictură

Foto: Dan Bodea

Este de profesie economist manager și de anul trecut face parte din colectivul de studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj.

Ne-am întâlnit cu Oana Damian la atelierele de pictură ale UAD, din Parcul Central, acolo unde își petrece o mare parte din timp alături de mai tinerii ei colegii lucrând la temele semestriale. De când este din nou studentă, spune ea, nu mai are aceeași abilitate de a se prezenta „curată” în lume, de a sta între oameni de aceeași vârstă cu ea și de același statut și nu mai știe nici ce înseamnă confortul de a fi terminat cu partea de formare profesională. Cu toate acestea, Oana exclude orice variantă de a abandona ceea ce a început, sau de a se întoarce în mediul corporatist pe care l-a lăsat în urmă începând cu anul 2009.

„Nu știu ce va urma după perioada de studii. Știu că va urma să pictez, într-un fel sau altul. Mi se pare oricum un lux ceea ce am eu acum, că pot să mă ocup de pasiunile mele fără să trebuiască să aduc bani acasă, consistent, ca orice adult responsabil. Pe alocuri e frustrant, că nu susțin financiar măcar o parte din familie, dar mă gândesc ca la un moment dat să îmbin cunoștințele de marketing și de comunicare cu ceea ce fac acum. Am tot felul de idei care mă trezesc noaptea și mă motivează”, explică Oana.

Născută în Turnu Măgurele, Oana a venit în Cluj la studii, profesând din 2001 ca economist, schimbând poziții și firme, până în 2009 când a intrat în concediu de maternitate. Pe atunci avea titulatura formală de manager de resurse umane la compania ISDC, ocupându-se practic de recrutare și marketing pe piața muncii. Primul angajator a fost Nivis, o firmă româno-americană, unde a ocupat o poziție de economist lucrând în jur de trei ani. Mai târziu și-a înființat propria firmă prin intermediul căreia a început încă din 2004 să colaboreze cu ISDC.

„A urma o facultate de studii economice a fost o decizie cumva romantică, nefundamentată. Nu îmi găseam pe atunci foarte bine locul. Eram pasionată de literatură și la noi în oraș, la Turnu Măgurele, te duceai la liceu ori la matematică-fizică, ori la filologie sau alte variațiuni. Am negociat cu familia să merg la filologie pentru că de acolo erau multe drumuri nu doar calea sigură de a ieși economist, inginer sau doctor. În clasa a opta am mers la olimpiadă la română și așa mi-am câștigat dreptul de a alege filologia. În liceu am avut o tentativă delicată de a merge spre jurnalism, apoi m-a atras filozofia până în momentul când am aflat, întâmplător, de la profesorul de filozofie, de Facultatea de Studii Europene de la Cluj. Îl iubeam pe Blaga și aveam în cap ideea să umblu pe unde a umblat el, pe unde au umblat Marin Preda sau Eliade. Aveam tot felul de iubiri intelectuale. Așa am ajuns la Cluj, la Studii Europene la profilul managementul instituțiilor europene”, povestește Oana Damian.

În paralel a luat parte și la un proiect joint venture, între ISE-ul de la Cluj și Université d’Auvergne din Franța, în cadrul unei inițiative care se numea Institutul Franco-Român de Gestiune, unde a avut ocazia să facă management foarte aplicat cu profesori din Franța.

„De la ei am adoptat un anumit gen de metode pe care le-am aplicat de câte ori aveam de făcut un studiu de marketing. În anul III de facultate m-am angajat la Nivis, am lucrat ca secretară o perioadă, dar am ajuns nu după foarte mult timp să fac contabilitate și casierie. Scriam și cărți de muncă, proceduri de salarii, contracte. Apoi, din frustrare mai mult, mi-am deschis propria mea firmă în zona de evenimente-PR. Făcusem și un master de Comunicare și Relații Publice la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) și am început să colaborez cu ISDC pe servicii specializate de marketing, studii de piață, recrutare. Până la urmă am ajuns la concluzia că mai bine lucrez din interior. Așa că am fost angajată la ei ca manager de recrutare”, precizează Oana.

Astăzi, nu știe cum s-a produs virajul care a determinat-o să plece de acolo. Își amintește doar că din săptămâna a șasea de sarcină a trebuit să stea acasă și să lucreze pentru companie, ocazional, de la distanță.

„Mă gândeam ce voi face după sarcină, dacă voi merge mai mult spre marketing, sau mai mult spre resurse umane. În nici un caz nu se punea problema să nu mă mai întorc la serviciu. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam la ISDC, eram implicată în proiecte foarte interesante, am lucrat foarte mult cu ISDC Academy, cu universitățile. Programul era unul corporate, stresant pe alocuri, dar nu asta m-a determinat să părăsesc compania. Dacă mă gândesc acum, cred că decisive au fost experiențele grele din timpul sarcinii care au născut în mine dorința de a nu mai pleca de lângă băiețelul meu când a venit pe lume. Ideea de a mă face pictoriță, nu știu exact de unde s-a legat”, explică Oana Damian.

„În atelierul din Parcul Central suntem 24 de studenți și la început nu știam cum va fi ca „toată” lumea să se uite la mine cum lucrez. Mi se părea un test „de umilință” pe care nu pot să îl trec. Acum însă văd ca pe ceva benefic toată apropierea aceasta. E o formă de comuniune pe care nu o anticipasem”,   Oana Damian/Foto: Dan Bodea

„În atelierul din Parcul Central suntem 24 de studenți și la început nu știam cum mă voi simți ca „toată” lumea să se uite la mine cum lucrez. Mi se părea un test „de umilință” pe care nu pot să îl trec. Acum însă văd ca pe ceva benefic toată apropierea aceasta. E o formă de comuniune pe care nu o anticipasem”, Oana Damian/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Oanei îi plăcea să deseneze și să picteze din liceu și încă de când lucra pentru ISDC avea obiceiul să intre în magazine și să cumpere anumite materiale pentru pictură. Într-un astfel de magazin a găsit pe cineva care să îi dea ore și așa a început ca în fiecare duminică să își rezerve o parte din timp pentru această plăcere.

„Pictam o dată pe săptămână, dar nu pot să spun că făcusem un hobby din asta. Timp de un an am luat ore, apoi a venit sarcina, în timpul sarcinii n-am pictat nimic și după ce am născut m-am revăzut cu prietena care îmi dădea ore și cu altă prietenă. Ea dădea ore la Școala Populară de Arte și am rugat-o să mă lase să merg la ea în atelier. Mă duceam miercurea seara, câte două ore. Cam asta era singura ieșire pe atunci, cât băiețelul meu, Petru era bebeluș. Așa am început. După un timp l-am rugat pe un vecin de-a nostru din Florești să mă lase să îmi fac atelier în apartamentul lui nelocuit și astfel am mai făcut un pas. Dacă atunci mi-ar fi zis cineva că peste cinci ani voi da admitere la UAD, aș fi spus că e exclus. Dar iată că acum sunt în anul I la UAD, că am parte de colegi care au, mai mult sau mai puțin, jumătate din vârsta mea, că am avut deja expoziții personale și că sunt fericită că fac ceea ce îmi place”, declară artista.

De când a mers Petru la grădiniță, povestește Oana, a început să picteze în fiecare zi. La un moment dat, în 2011, s-a mutat cu familia ei în cartierul Andrei Mureșanu din Cluj și de atunci și-a făcut atelierul în demisolul casei. Ritmul său de pictat este acum de la 8 la 12, în fiecare zi, sau câteva ore după-amiaza, în situații excepționale, când mai „negociază” cu soțul ei, Sergiu să își petreacă doar el timpul cu băiețelul lor. „Anul acesta, de când lucrez în atelierul facultății, foarte puțin am mai abordat alte teme decât cele impuse sau sugerate de profesori. Înainte de facultate, tematica mea era cumva foarte strâns legată de interesele mele și subiectele pe care le rulez și care au legătura cu zona psihologiei. Aveam în cap o paradigmă de micro-metafore, micro-universuri, gesturi foarte mici care sunt extrem de general umane. Astfel, am studiat aceste gesturi în zona mea de proximitate, a familiei mele. Era o formă de reflecție pe anumite momente. Nu îmi place să vorbesc despre aceste momente, dar sunt lucruri pe care le-aș scrie și lucruri pe care le-aș picta”, precizează Oana Damian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Părerea mea de profesionist de marketing este că lipsesc multe pe piața de artă din Cluj. Lipsește o abordare profesionistă în relația cu publicul. De obicei se livrează doar statement-uri. Sunt câteva entități care comunică bine, dar în majoritatea cazurilor ar trebui o altfel de comunicare. E o oarecare pietate în fața artei care ușor te ține la distanță. Cu o comunicare bună te poți adresa unor oameni care sunt cu adevărat interesați. De exemplu, eu aș face o expoziție în Oser. E o formă de a nu te aștepta ca arta să îți fie validată doar pentru că e la muzeu”, Oana Damian, artist

Distribuie:

Postaţi un comentariu