Vasile George Dâncu, editor și organizator de festival: Mai bine dau cărturarii peste noi decât să dea „barbarii”

Foto: Dan Bodea

Cu o experiență de 17 ani pe piața editorială, Vasile George Dâncu este de părere că indiferent unde și cum trăim, suntem condamnați la lectură. Directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, desfășurat la Cluj între 6 și11 octombrie și ajuns în acest an la a treia ediție, consideră că România va avea de-a face tot mai mult cu o deschidere spre ceea ce înseamnă vânzarea de carte și că dacă fiecare am contribui cu ceva la dezvoltarea acestei piețe, studiile și sondajele privind consumul de carte în România ar arăta altfel. „Trebuie și noi să creștem interesul pentru cultură, fiecare cum poate. Eu, ca editor și ca organizator de festival, atâta pot: să arăt că avem scriitori în Cluj, că avem scriitori în străinătate”, declară Vasile George Dâncu, în calitate de organizator al Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Despre începuturile acestui festival și ce îi garantează reușita, dar și despre ce implică înființarea unei edituri și consolidarea ei pe o piață de carte nesigură, am stat de vorbă cu Vasile George Dâncu.

R.: Cum s-a născut ideea Festivalului Internațional de Carte Transilvania?

V.G.D.: În România, după 1989, a fost un lucru important în lumea editorială apariția târgurilor, a saloanelor și a festivalurilor de carte. A fost cel mai bun lucru. De unde afla cititorul aparițiile, unde se întâlnea cu autorii, unde mergea să caute cărți, totul se întâmpla în cadrul acestor întâlniri. M-am gândit, prin urmare, că este nevoie de un festival și în Transilvania pe măsura Clujului spiritual, cultural și academic. Ca tradiție aveam deja în Cluj Târgul de Carte Gaudeamus, dar noi am adus un festival în care am încercat să îmbinăm evenimentele legate de cărți cu arta spectacolului, să aducem autori care să țină lecturi publice, să facem spectacole de teatru, evenimente importante, totul în jurul cărților. Felul cum este gândit acest festival, cu scenă, cu lounge, cu un pavilion expozițional pentru edituri, în centrul Clujului, înseamnă o manifestare dinamică legată de carte. Primele două ediții pot să le declar reușite.

R.: De ce depinde reușita unui festival de carte dacă tot ai adus vorba?

V.G.D.: În primul rând depinde foarte mult dacă sunt mulțumiți editorii la finalul unei zile de vânzare. Ca urmare, și anul acesta participă la târg marile edituri din România. În urmă cu trei ani festivalul a fost național, anul trecut a devenit internațional, iar anul acesta avem 16 invitați de onoare români și străini pe care merită să-i amintesc aici: Antonio Gamoneda (Spania), Paul Emond (Belgia), Jacques De Decker (Belgia), Dorin Tudoran (SUA), Franz Hodjak (Germania), György Dragomán (Ungaria), Florence Noiville (Franţa), Jean-Louis Courriol (Franţa), Florica Ciodaru-Courriol (Franţa), Cătălina Iliescu Gheorghiu (Spania), Mircea Măran (Serbia), D.R. Popescu (România), Augustin Buzura (România), Gabriela Adameşteanu (România), Dinu Flămând (România), Mircea Bochiş (România). Eu consider și acest progres unul foarte reușit. La fel de important este și felul în care reacționează publicul cititor, lumea universitară și cea a scriitorilor, iar din feedback-ul pe care l-am avut și din această perspectivă edițiile anterioare au fost reușite.

R.: Ați preluat și modelul altor festivaluri din țară sau din străinătate? Ce v-a inspirat?

V.G.D.: Am văzut în străinătate felul în care este privit scriitorul, și anume că lectura publică este mult mai importantă decât o simplă lansare. Am văzut felul în care se creează evenimente și mi-am dat seama că dacă nu creezi un eveniment legat de carte, acea carte nu are șanse pe piață. Nu am preluat un model anume, ci felul cum se organizează evenimente în străinătate, felul cum fac diverși oameni de cultură acțiuni în teatre, cluburi sau în locuri neconvenționale. Toate acestea ne-au inspirat.

R.: Prin ce se identifică acest festival, care este identitatea lui și cu ce element-cheie ar trebui să îl asociem?

V.G.D.: Vrem ca în centrul Clujului să fie prezenți în primul rând scriitorii pentru că fără ei, probabil, în timp, vor da peste noi „barbarii”, nu intelectualii. Trebuie să surprindem starea Clujului prin acțiunile pe care le facem. Irina Petraș  organizează un Festival de Literatură, se fac manifestări frumoase la Uniunea Scriitorilor, la teatru, la Muzeul de Artă, toate legate de scriitor în sine. Noi vrem să îl aducem în piață și pe autorul de cărți. De aceea, de exemplu, nu vom organiza o conferință cu Lucian Boia, în calitate de istoric, ci îl vom aduce în calitate de autor. La fel îi vom aduce și pe ceilalți invitați la o întâlnire cu publicul clujean. Este un festival de nișă și este altceva decât un festival de muzică electronică sau de muzică rock. Este un festival de carte și vrem ca în fiecare toamnă când începe anul universitar clujean să creăm o carte de vizită a culturii scrise românești și să o aducem în Piața Unirii.

R.: Cât de mult contează pentru atragerea publicului notorietatea scriitorilor pe care îi invitați în festival? Lucian Boia, cu siguranță, va atrage mult mai mult public decât un scriitor care nu este foarte citit.

V.G.D.: Vrem să aducem atât scriitori care sunt valoroși, dar ale căror cărți nu se vând, cât și scriitori care au tiraje consistente. Pe noi ne interesează fenomenul cărții, de ce se vinde o carte, de ce este citit acel scriitor. Niciodată nu vei găsi o rețetă care să explice de ce crește un tiraj mai mult decât altul. Poate fi vorba despre notorietatea scriitorului, despre domeniul în care scrie sau despre așteptările publicului. Aducem autori consacrați din străinătate și din România să îi cunoască lumea și pentru a le mulțumi că au impus literatura acolo sau continuă să o impună aici, la noi.

R.: Ce ați învățat din edițiile anterioare ale festivalului și cu ce veți veni nou?

V.G.D.: Anul trecut am făcut foarte multe evenimente artistice muzicale, mai multe poate decât evenimente scriitoricești. De data asta am adăugat mai mulți invitați pe lista de onoare, vom avea un singur concert pe seară și mai multe evenimente culturale, legate de cărți: întâlniri cu autorii, dezbateri, lansări de carte, autografe, scriitorul în primul plan să ne povestească de ce scrie, de ce consideră că este publicat, de ce are succes, cum este privit ca scriitor în România, sau în străinătate. Am adus în acest an și traducători, pe soții Courriol din Franța, pe Cătălina Iliescu Gheorghiu, pe Dinu Flămând, deci și lumea traducătorilor va fi prezentă. Va fi și o dezbatere despre traducere și despre integrarea culturii scrise românești în cea europeană. De asemenea, un element de noutate este faptul că Festivalul are ca prolog un marș al lecturii. Asta înseamnă că toți cititorii sunt așteptați marți, 6 octombrie, la ora 12.00 în fața UBB-ului să aducă o carte preferată, care i-a marcat, și în drum spre Piața Unirii să facă alături de noi mai multe popasuri de lectură. Cei care doresc vor citi un fragment din cartea pe care au adus-o.

R.: Câți dintre noi crezi că mai merg pe stradă cu o carte în buzunar sau în rucsac, dar au, în schimb, un iPad sau un Kindle?

V.G.D.: Este clar că generațiile tinere nu mai citesc cum citeam noi. Noi nu aveam multe alternative cum au ei, adică acces la aceste tehnologii și la această explozie de informație. Totuși, nu sunt pesimist în ceea ce privește lumea cărții. Poți citi la nesfârșit volume de poezii pe bloguri, pe site-uri, căci oamenii au nevoie de poveste și vor apela mereu la lectură. Indiferent sub ce formă, cartea este ca o lingură, cum spunea Umberto Eco, de aur la masa împăratului, de lemn la masa săracului. Ai nevoie de ea. Cunosc oameni care nu lucrează în industria cărții și care oferă în dar cărți apropiaților, ceea ce arată că de carte nu scăpăm. Citesc și eu studiile care spun că mai mult se publică decât se citește, dar în ultimii zece ani a început să crească în sondaje preferința pentru cărțile de beletristică, de ficțiune. A început să crească interesul pentru literatura străină și ca a cincea roată la căruță vin și cărțile românești, ceea ce este bine. Eu sunt de părere că vom avea tot mai mult de-a face cu o deschidere spre ceea ce înseamnă vânzarea de carte. Cu siguranță trebuie făcut foarte mult în comunitate pentru asta. În Spania, de exemplu, Ministerul Culturii a creat un eveniment de ziua lui Cervantes care s-a transformat într-un fel de psihoză socială și unde spaniolii citesc din Don Quijote. Așa s-a ajuns la un sindrom național. Trebuie și noi să creștem interesul pentru cultură, fiecare cum poate. Eu, ca editor și ca organizator de festival, atâta pot: să arăt că avem scriitori în Cluj, că avem scriitori în străinătate. I-am văzut în librării, i-am citit, i-am iubit, trebuie să îi cunoaștem. Am încercat să aducem și scriitori tineri, cum este György Dragomán din Ungaria sau Florence Noiville din Franța, scriitoare și jurnalistă pentru publicația Le Monde.

„Festivalul are un buget foarte mic raportat la ceea ce facem și față de alte evenimente. Am primit 100.000 de lei de la Primărie și Consiliul Local, în jur de 12.000 de lei de la Consiliul Județean și o sumă consistentă de la Banca Transilvania, care este sponsorul principal. Avem un parteneriat serios cu Camera de Comerț și Industrie Cluj. Mai avem și alte câteva sponsorizări. Vrem să creștem încet și sigur de la an la an. Poate în timp vom ajunge să facem un festival la Cluj cu buget mai mare, dar deocamdată ne mulțumim cu ce avem și le mulțumim tuturor partenerilor pentru că ni s-au alăturat la această sărbătoare a cărții”, George Vasile Dâncu

R.: Cât de mari sunt orgoliile în lumea scriitorilor?Au existat refuzuri din partea unor scriitori pe care i-ai invitat în festival?

V.G.D.: Ca în orice domeniu există orgolii și românul este uneori mult mai orgolios decât restul națiilor. Dar mi-am dat seama că marii scriitori au o atitudine firească. Veleitarul este dificil, dar marele scriitor, nu. Semidocții care scriu zece cărți cu o retorică de doi lei, acei oameni sunt dificili. Marii scriitori sunt oameni simpli. Ei se bucură că sunt prezenți în spațiul public și tocmai de aceea trebuie să facem o apropiere între lumea scriitoricească și cealaltă lume. Cum Arthur Miller sau Truman Capote mergeau la manifestări culturale cu președintele SUA sau cu primarul și cu marii oameni de afaceri,   așa văd o relație și în România, unde să nu existe o ruptură între ei.

R.: La 25 de ani ai pornit în aventura de a înființa o editură. Ce gânduri mărețe aveai atunci legate de lumea cărților?

V.G.D.: Atunci visam să fac o editură din Editura Dacia, să o ridic cum era la începuturi, să o așez acolo unde îi era locul în perioada post ’89. Așa că am pornit Editura Eikon și anul trecut am înființat Editura Școala Ardeleană. Am început să lucrez în domeniul editorial de la 25 de ani și am făcut de toate: am lucrat la vânzări, făceam colete, le duceam la poștă, am fost redactor-șef, apoi director. Am experimentat tot ce se putea experimenta. La o editură cred că singurul lucru la care nu mă pricep este corectura. Pot să gândesc o carte, însă nu să o corectez de la cap la coadă. Mi-ar fi plăcut să fi rămas redactor de carte, să gândesc proiecte, să gândesc cărți, să gândesc universuri. Partea de manager este frumoasă, dar trebuie să fii făcut pentru asta. Sunt fascinat de tot ce înseamnă lumea editorială și tot ce înseamnă fenomenul cărții.

R.: Cum și-a câștigat editura notorietatea? Cât de greu a fost să ridici o editură de la zero?

V.G.D.: Într-o țară în care oamenii spun tot timpul „nu se poate”, e simplu să faci treabă. Nu a fost ușor să pornești ceva de la zero, dar ne-am impus. Mă gândeam că va fi o editură mică, de duminică, de cartier, că voi scoate trei titluri pe anotimp, dar am văzut că lumea venea tot timpul să publice și în prezent scoate 300 de volume pe an, tiraje mari sau mici. A trebuit să-mi iau rolul în serios, a trebuit să îi iau pe ei în serios și așa m-am impus. Au contat, bineînțeles, și colegii, și autorii, și oamenii care au avut încredere în mine. După 1989 a fost o ruptură între ceea ce însemna centralism și cenzură. Editurile cu greu se impuneau din provincie, a venit apoi capitalismul „de tarabă”, mioritic, și a trebuit să iei lucruri de la zero, să le inventezi. Am angajat tineri, am învățat de la zero cum să corectăm o carte, cum să preluăm un manuscris, ce înseamnă un redactor, un tehnoredactor, am citit tratate practice de editare. Citeam noaptea și ziua aplicam în redacție. Am descoperit o lume fascinantă pentru care nu exista și nu există o școală în România. Cu toate acestea, editura s-a consolidat, suntem prezenți la târguri de carte și organizăm evenimente. După toți acești ani, ideea mea a rămas aceeași: să gândesc global și să acționez local, și anume să lucrez și să defilez cu oamenii de aici.

„Motto-ul «De carte nu scapi!» a prins foarte bine anul trecut pentru că, indiferent unde și cum trăim, suntem condamnați la lectură. Oamenii au nevoie de poveste. Cartea este forma supremă a poveștii. Acesta este mesajul Festivalului Internațional de Carte Transilvania: suntem condamnați la nevoia de a citi”, George Vasile Dâncu

Distribuie:

Postaţi un comentariu