Un show TV muzical deschide stagiunea la Teatrul Maghiar din Cluj

Reluări, premiere, participări la festivaluri, turnee internaţionale şi programe conexe stagiunii teatrale, acestea sunt propunerile Teatrului Maghiar de Stat Cluj în stagiunea 2013-2014.

Perioada plină de evenimente va fi deschisă, duminică, opt septembrie, de spectacolul „Plugarul şi Moartea” în avanpremieră prezentat în Sala Studio a Teatrului Maghiar. Fiind constituit după un scenariu adaptat de regizorul Mihai Măniuţiu, spectacolul are la bază opera unui autor de Ev Mediu, Johannes von Tepl. „Este un text pe care nu îl citisem înainte de a începe pregătirea acestui spectacol. Adapatrea scenică a acestui text este o premieră naţională, ideea aparţinându-i critiului de teatru George Banu.

Personajul care se ceartă cu Moartea este un celebru realizator TV care decide să facă un show cu scop terapeutic, ca remediu la gândul sinuciderii. Nu aş fi avut curajul să fac o temă atât de grea dacă nu aş fi cunoscut unele cazuri reale. Tot spectacolul este un show TV muzical pe care personajul îl realizează pentru ca la sfârşit să ia decizia de a rămâne sau nu în viaţă”, a explicat regizorul Mihai Măniuţiu, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a precizat că a lucrat cu o echipă formată din 19 dintre cei mai buni actori de teatru. „Acum, la al şaptelea spectacol pe care eu îl realizez la Teatrul Maghiar îi iubesc şi mai tare decât înainte, dacă asta se poate”, a precizat Mihai Măniuţiu.

Musical atipic

Spectacolul, regizat în stilul original ce-l caracterizează pe Mihai Măniuţiu, răstoarnă lumea binecunoscută a show-urilor de televiziune, ca să creeze clipele adânci şi de o sinceritate izbitoare ale înfruntării morţii. „Este un musical atipic, în care performanţa actorilor este de nivel Broadway. Mă pot confrunta oriunde în lume cu aceştia ca nivel de performanţă vocală sau muzicală. Tocmai datorită muzicii nu există cu adevărat senzaţia de depresie în spectacol. Muzical vorbind este mult dincolo de orice show TV din România. Din punct de vedere dramaturgic, textul mi-a oferit posibilitatea de a nu rămâne doar la două personaje, de a le multiplica. Posibilitatea de a le da mai multe voci s-a deschis imediat”, a declarat regizorul spectacolului „Plugarul şi Moartea”.

Spectacolul este completat de coregrafia Vavei Ştefănescu şi de scenografia lui Adrian Damian: „Spectacolul nu are nimic medieval în coregrafie. Am lucrat foarte mult pe sugestie şi improvizaţie, ajungând la anumite forme care nu sunt în totalitate fixate. Pe lângă implicarea vocală a actorilor, am observat o disponibilitate pentru dans, chiar în creştere din partea lor”, a precizat coregrafa Vava Ştefănescu.

Interferenţe de 475.000 de euro

Teatrul Maghiar de Stat Cluj este subvenţionat 100% de Ministerul Culturii, iar anumite evenimente beneficiază şi de ajutorul Primăriei. „Ne bazăm în continuare pe această finanţare pentru Festivalul Interferenţe. Avem deja în mare programul pentru Festivalul de anul viitor. Anul trecut a fost foarte nesigură organizarea chiar cu două luni înainte de începerea lui. Este absolut necesar să avem contracte scrise şi confirmate cu teatrele pe care le invităm. Festivalul ar avea nevoie de un buget decent în valoare de 475.000 de euro, ceea ce reprezintă, spre exemplu cam 10% din bugetul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Nu vrem să extindem Festivalul şi de aceea bugetul este unul permanent, cunoscut cu mult timp înainte”, a precizat Gábor Tompa la conferinţa de presă organizată cu ocazia debutului stagiunii.


Publicitate

Postaţi un comentariu