Un secol de muzică clasică

Orchestra Filarmonicii pregăteşte un sezon aniversar

Considerată a fi una dintre cele mai bune din țară și chiar din Europa, orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare împlinește în acest an un secol de existență. O sută de ani în care și-a dus renumele pe tot bătrânul continent, făcând furori în Germania, la Dusseldorf, acolo unde încântă vară de vară urechile nemților bogați. Orchestra compusă din 65 de muzicieni a reușit să formeze un public meloman avizat și la Satu Mare, concertele organizate în ultimii ani în aer liber atrăgând neașteptat de mulți sătmăreni. Anul jubiliar va fi marcat printr-o serie de concerte speciale.

Înfiinţată în anul 1913, orchestra l-a avut ca prim dirijor pe Bendiner Nandar. După înfiinţare, orchestra filarmonicii sătmărene şi-a desfăşurat activitatea cu sprijinul conducerii de la vremea aceea a oraşului, a Societăţii Filarmonice, precum şi cu cel al locuitorilor oraşului care iubeau muzica simfonică şi înţelegeau importanţa acesteia ca formă de artă. În anii ’80, cu participarea soliştilor de elită din cadrul Operelor Naţionale din Bucureşti şi Cluj Napoca, la Satu Mare au fost realizate imprimări pentru mai multe opere. Din 1990 au fost imprimate peste 90 de CD-uri, împreună cu colaboratori din Italia – dirijorul Nicola Giuliani, Israel – dirijorul şi compozitorul Mardechai Sobol şi dirijorul Ladislau Rooth, pianişti din Japonia şi Coreea de Sud. Însă, după cum declară directorul Rudolf Fatyol – solist și violinist concertist, realizările care reprezintă cel mai mult orchestra din Satu Mare sunt înregistrările şi concertele susţinute sub bagheta dirijorului Franz Lamprecht din Germania.

Orchestră aplaudată peste hotare
Orchestra Sătmarului s-a plimbat în toate statele Europei, având peste tot reprezentaţii de succes, spune Rudolf Fatyol. Sătmărenii ştiu deja că orchestra sătmăreană primeşte frecvent invitaţii pentru a susţine reprezentaţii la Deutsche Oper am Rhein din Dusseldorf Germania, unde a fost şi anul acesta cu un concert de bijuterii muzicale şi vocal simfonice, tot aici urmând să mai susţină un concert în acest an. „Toţi cei care au colaborat cu noi sau au ascultat concertele noastre au rămas cu impresii bune, primind doar referinţe pozitive. Acest lucru se datorează şi faptului că orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti a abordat de-a lungul timpului creaţiile tuturor compozitorilor, de la preclasici până la compozitorii secolului XX, atât români cât şi internaţionali. Instrumentiştii noştri interpretează cu foarte mare plăcere şi pricepere inclusiv repertoriul romantic, cum ar fi creaţiile compozitorului P.I. Ceaikovski “, a mai spus directorul Rudolf Fatyol. Orchestra a susținut spectacole și în Italia, Elveția, Ungaria, Monte Carlo, Austria, Spania, , Franța, Danemarca și Olanda.

O stagiune sub semnul aniversării
Vorbind despre stagiunea 2013-2014, Rudolf Fatyol ne-a declarat că alături de dirijorii permanenţi, Shinya Ozaki şi Franz Lamprecht, precum şi de alţii din ţară şi străinătate cu care orchestra are colaborări permanente sau temporare, orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti pregăteşte pentru publicul meloman concerte vocal- simfonice, arii din opere, concerte simfonice, bijuterii muzicale, şi recitaluri instrumentale. Totodată, în dată de 22 august, respectând un obicei care tinde să devină tradiţie, orchestra Filarmonicii va susţine pentru al IV-lea an consecutiv un concert în aer liber, în Piaţa 25 Octombrie, iar invitatul special va fi Luiza Fatyol, una dintre cele mai valoroase soprane din generaţia tânără, în prezent solistă la Deutsche Oper am Rhein din Dusseldorf, Germania.

Un public meloman avizat
Muzica este un factor ce ajunge în sufletul oamenilor. După două ore de concert live, publicul merge acasă foarte destins. Rudolf Fatyol spune că este greşit când cineva spune că muzica simfonică este grea. Trebuie doar să ajungi să te întâlneşti cu lucrările care au deja statutul de şlagăre, aparţinând unor compozitori celebri. Cu ani şi ani de experienţă şi carieră, directorul filarmonicii sătmărene afirmă cu convingere că publicul din oraşul nostru este iubitor de muzică clasică. Iar acest lucru poate fi confirmat şi de faptul că se cântă cu sala plină, mai ales la concertele de Anul nou, de Crăciun și la cele cu muzică din filme. Politica orchestrei este aceea de a prezenta oamenilor lucrări de mare popularitate sau, aşa cum artiştilor le place să spună, bijuterii muzicale. “De aceea, pot să susţin cu mândrie că împreună cu orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti am reuşit să formăm un public meloman avizat” – a adăugat Rudolf Fatyol.
Text: Sergiu Podină

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. szabo stefan says:

    Ce prostii scrieti aici? Ce 100 de ani /?. orchestra sa infiintat in 1949 prin Hot. Consiliului de Ministrii. Vezi(http://www.filarmonicasm.ro/). credeti toate minciunile securiste a maistrului Fatyol?. Asta minte si prosteste pe toti fraierii.

Postaţi un comentariu