Un proiect unic. Două decenii de rock simfonic în România

Spectacol aniversar cu sala arhiplină

În urmă cu două decenii, la Oradea, se făcea auzit, pentru prima dată, rock-ul simfonic  românesc. Asta susţine cantautorul Florian Chelu, iniţiatorul  proiectui unic în ţară, dar şi în lume, prin care a orchestrat şi prezentat clasicii rock-ului, în format simfonic.  La împlinirea a 20 de ani de rock simfonic românesc, a avut loc sâmbătă un spectacol aniversar, ocazie cu care sala Enescu-Bartok a Filarmonicii din Oradea a fost arhiplină. A fost o seară în care  Fundaţia Rock Filarmonica din Oradea a prezentat un concert aniversar ‘Beatles’. “Rock Filarmonica este un proiect unic în lume. Mi-aş dori să fiu contrazis, dar nimeni nu reuşeşte. Sintagma rock simfonic apare pentru prima oară la noi pe afiş. În timp ce filarmonica de tip clasic interpretează Bach, Beethoven şi Mozart, în original, noi am reuşit să facem aceste spectacole de genul Beatles, ABBA, Simon & Garfunkel, cântând şi orchestrând clasicii rock-ului, dar respectând originalul”, afirmă Florian Chelu.

Dublă aniversare

Primul concert al Rock Filarmonicii orădene a avut loc în 1993, în sala Teatrului de Stat, în program figurând piese ale formației Beatles. Pe afiș figurau soliștii Florian Chelu, Lucian Chelu, Andras Dutka, Ari-Nagy Sandor, Laszlo Orban și Iosif Trendler, ei fiind acompaniați de orchestra simfonică a Filarmonicii din Oradea, dirijată de Romeo Rîmbu. Concertul a repurtat un mare succes, fiind urmat de numeroase alte spectacole, dintre care amintim: John Lennon, Creedence Clearwater Revival, Elvis Presley, Rolling Stones, George Harrison, Doors, Simon & Garfunkel, Santana, Nirvana, Paul McCartney și Bob Dylan. Primul concert a fost compus din repertoriul celor patru membri ai formaţiei Beatles, formaţie care atunci aniversa 30 de ani de existenţă.

După 20 de ani, respectiv la  50 de ani de la apariția primului album The Beatles „Please Please Me” , tot la Oradea, același Florian Chelu, a reușit să ofere un spectacol de zile mari.

Sute de concerte şi proiecte unice

Concertul aniversar al Rock Filarmonicii a adus în prim plan vremurile de demult, vremuri cu care s-a început acest tip de rock. De-a lungul celor 20 de ani de activitate, Rock Filarmonica a bifat sute de concerte, în 1998 concertând chiar şi la Palatul Cotroceni. “Acum 20 de ani, eu aveam doar 3 ani, probabil mă număram printre cei mai tineri spectatori, iar tatăl meu punea pe afiş Rock Filarmonica Oradea pentru prima dată în România. Iată că acum, la concertele noastre vin oameni care au luat parte la primul concert. Rockul şi clasicul se vor îmbina fericit pentru totdeauna. Rock Filarmonica nu are doar trecut, are şi viitor”, a afirmat Alexandrina Chelu, membră a formaţiei Rock Filarmonica.

Una dintre reuşitele lui Florian Chelu Madeva, preşedintele fondator al acestei fundaţiei Rock Filarmonica, este punerea pe muzică a celor 154 de sonete ale lui Shakespeare, pe numai două măsuri din Bach, operă ce s-a dovedit a fi unică în lume, după cum mari shakespearologi ai lumii au spus-o. An de an, pe 6 august, Rock Filarmonica marchează, printr-un concert comemorativ ‘Give Peace a Chance’, evenimentele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki.

Fundația Rock Filarmonica se ocupă de menţinerea unei vieţi culturale active, conservarea şi reactualizarea patrimoniului folcloric în forme de exprimare artistică tradiţionale şi modernist, valorificarea unor opere lirice prin muzică originală, având la bază o idee filosofică şi unică în lume – sonetul musical,   organizări de spectacole cultural -muzicale atât în ţară, cât şi în străinătate, operele Rock Filarmonicii Oradea depăşind graniţele României.

Distribuie:

Postaţi un comentariu