Un proiect realizat de Adrian Ghenie va reprezenta România la Bienala de la Veneţia

Proiectul artistului Adrian Ghenie, intitulat “Darwin’s Room” şi realizat în colaborare cu Adam Curtis, a fost selectat să reprezinte România la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia. Evenimentul se va desfăşura în perioada 9 mai-22 noiembrie.

“Alegerea proiectului propus de Adrian Ghenie (invitat Adam Curtis), curatoriat de Mihai Pop, se datorează mai multor factori. Pe de o parte, am luat în considerare renumele artistului, care se bucură momentan de notorietate internațională și de un succes comercial pe măsură, dar și faptul că, spre deosebire de precedentele ediții, este prima participare cu o expoziție personală a unui artist român. Pe de altă parte, proiectul proiectul s-a remarcat printr-o prezentare convingătoare, bine articulată și detaliată, precum și prin caracterul său sustenabil. Notabilă este colaborarea cu multiple galerii internaționale care asigură un impresionant sprijin logistic și financiar, precum și aspectul său educativ, reprezentat prin parteneriatele realizate cu instituțiile de învățământ superior din țară. Alegerea proiectului Adrian Ghenie – Darwin’s Room asigură vizibilitate pavilionului, detașându-se de celelalte proiecte prin eficacitatea strategiei de promovare. Conceptul curatorial este de asemenea bine articulat și adecvat conceptului general al bienalei, atât la nivelul arhitecturii expoziționale (care utilizează istoria Pavilionului ca filtru al memoriei) cât și la nivelul dialogului dintre medii (pictură și film documentar) care explorează climatul actual de instabilitate politică și socială”, se precizează pe site-ul Ministerului Culturii.

Comisia care a selectat proiectele i-a avut în componenţă pe: Saverio Simi de Burgis, Accademia di Belle Arti din Veneţia, Alexandru Damian, Institutul Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, vicecomisar, Ruxandra Demetrescu, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Monica Morariu, Ministerul Culturii, comisar, Cristian Nae, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Raluca Velisar, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Igor Efrem Zanti, Institutul European de Design din Veneţia.

Mai multe despre rezultatele Concursului naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia puteţi citi aici.

Astfel, comisia a evaluat un număr de 29 de proiecte şi în urma centralizării punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei, au fost desemnate câştigătoare următoarele proiecte:

Pentru spaţiul expoziţional din Pavilionul României din Giardini di Castello a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 89, 6, proiectul “Darwin’s Room”, al lui Adrian Ghenie, avându-l în calitate de curator pe Mihai Pop, iar pentru pentru spaţiul expoziţional din Noua Galerie a I.R.C.C.U. Veneţia a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 78, 14, proiectul cu titlul “Inventând adevărul.Despre ficțiune și realitate/ Inventing the truth.On Fiction and Reality” avându-I ca autori pe Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovsky, Stefan Sava şi Larisa Sitar, iar în calitate de curator pe Diana Marincu.

Contestaţiile din partea celorlalţi participanţi la concurs se pot depune până la data de 26 ianuarie 2015, ora 16:00.

 [stextbox id=”custom”]În competiţie au mai intrat, printre altele, următoarele proiecte: Despre grădini, stele funerare, mituri şi religie / About gardens, funerary stelae, myths and religion) de Radu Tikanete, Bulgări de fericire / Happy balls de Vasile Mureşan – Murivale, Nomadaptare / Nomadaptation de Djamo Daniel Nicolae, Marea Schimbării, Salvând imaginea / Sea of Change, Rescuing the image de Mircea Suciu, Certej.Când degetele înroşite arată spre lună / (Certej (is) mine.When the red fingers point to the moon) de Anghel Andreea – Victoria, Viitor cu respect pentru trecut / The future with respect for the past de Gabriel Todică, Din perspectiva unui nor / From the perspective of a cloud de Acostioaiei Dan, Bejenaru Matei, Gheorghe Cătălin, Inventând adevărul. Despre ficţiune şi realitate / Inventing the truth.On fiction and reality de Michele Bressan, Carmen Dobre – Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovszky, Ştefan Sava, Larisa Sitar, Diana Marincu, 7 Acte ale Dispariţiei / 7 Acts of Disappearance de Ştefan Tiron, Alina Popa, Florin Flueraş, Irina Gheorghe, Ion Dumitrescu.[/stextbox]

Mai multe despre artistul Adrian Ghenie puteți citi în articolele Transilvania Reporter:
Adrian Ghenie, pe primul loc în topul celor mai tranzacţionaţi artişti din lume în 2014

Pictorul clujean Adrian Ghenie scrie istorie. A vândut un tablou la Sotheby’s cu 1, 8 milioane de euro

Huffington Post: „Clujul artistic va zgudui lumea”

Distribuie:

Postaţi un comentariu