Transilvania Fest se apropie cu pași repezi

Transilvania Fest 2013 se va desfășura în Piața Unirii

Cultura și specialitățile culturale vor fi la ele acasă cu ocazia celei de-a opta ediții a festivalului Transilvania Fest. Piața Unirii va fi locul în care se va desfășura evenimentul, în perioada 20-22 septembrie.

Organizatorii se axează în continuare pe aspectele culinare și culturale, consolidând parteneriatul pe care l-am dezvoltat cu Universitatea Oxford Brookes și cu renumitul bucătar londonez Paul Bloomfield. Pasiunea lui pentru bucătăria transilvăneană și modul spectaculos în care reinterpretează mâncărurile tradiționale, fac din Paul partenerul ideal al “Cinei la Casino”, celebrul eveniment de cinci stele creat de Pamela Rațiu.

Peste 100 de producători și meșteșugari din transilvăneni și din străinătate vor încânta audiența cu produsele și aptitudinile lor. Organizatorii pregătesc demonstrații culinare și meșteșugărești în care să participe cât mai mulți oameni.

Carne afumată, brânzeturi, miere, gemuri, conserve și dulciuri traditionale din sate indepartate, împreună cu produsele meșteșugite cu grijă precum coșurile împletite, broderiile și alte obiecte artizanale vor reaminti publicului spectator de farmecul caselor de odinioară.

Toți cei care se îndreaptă spre spațiul destinat copiilor, vor fi întâmpinați de echipa British Council Cluj care a pregătit activități speciale pentru cei mici, sau de păpușarii Teatrului Puck, al căror spectacol se adresează copiilor de orice vârstă. Cei care vor trece pragul evenimentul sunt invitați să răsfoiască selecția de cărți disponibilă la standuri și să descopere programele și proiectele organizațiilor neguvernamentale active în domeniile patrimoniului cultural și turismului. La Casa TIFF vor fi proiectate filme cu caracter antropologic.

Ediția din acest an a Transilvania Fest are ca scop celebrarea trecutului, prezentului și viitorului Transilvaniei, alături de reprezentanții săi cei mai de seamă. De asemenea, organizatorii propun promovarea patrimoniului ce face această regiune unică atât pentru locuitorii, cât și pentru vizitatorii săi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu