Terapie prin artă: Create.Act.Enjoy aduce zâmbete și un plus de fericire în spitalele din Cluj

Foto: Dan Bodea

„Gașca noastră tristă a prins din nou viață”, au fost cuvintele domnului Gavril, un pensionar în vârstă de 71 de ani internat la Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, la puțin timp după ce echipa programului de terapie prin artă „Un plus de fericire” a dat start proiectului în saloanele spitalului din cartierul Zorilor.

Programul, implementat pentru prima dată în 2012 de compania independentă de teatru și film Create.Act.Enjoy, continuă în acest an cu o nouă serie de momente artistice și ateliere de terapie prin artă în saloanele Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj, după ce în cursul săptămânii trecute echipa a adus un plus de fericire, pentru prima dată în această campanie de informare, și pacienților Spitalulul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”.

În cursul dimineții de luni, 11 iulie, holurile și saloanele Spitalului Clinic de Recuperare s-au umplut cu sute de flori aduse în dar de echipa Create.Act.Enjoy pacienților și personalului spitalului. Schimbul de zâmbete a făcut parte și el din plan, iar bucuria generală se simțea în fiecare aripă a clădirii. „Un bolnav nu trebuie să se gândească doar la boala și durerea lui. Trebuie să avem ceva în jur care să ne deconecteze de la durere. Dacă  ar fi posibil, în fiecare spital al trebui să existe o secție care să facă terapie prin artă”, a recomandat doamna Iustina, o pacientă în vârstă de 61 de ani pe care am surprins-o cu lacrimi în ochi în momentul în care unul dintre membrii echipei Create.Act.Enjoy i-a oferit în dar o floare.

Echipa proiectului Terapie prin artă-Un plus de fericire și-a propus să ofere peste 1500 de flori pacienților și personalului Spitalului Clinic de Recuperare și Spitalulul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj/Foto: Dan Bodea

Echipa proiectului Terapie prin artă-Un plus de fericire și-a propus să ofere 900 de flori pacienților și personalului Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Beneficiul terapiei prin artă, spune managerul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Sanda Patrichi, este în primul rând al pacientului. Pacientul, în domeniul de creație, de interacțiune prin artă, este liber, indiferent de deficiența pe care o are, indiferent de faptul că este o deficiență fizică care îl împiedică să relaționeze normal cu ceilalți oameni. „În domeniul artistic ești liber. Nu ai o pareză, nu ai o paralizie, nu ai un membru lipsă, ești tu cu mintea ta. Avem pacienți care întreabă pe tot parcursul anului când se derulează programul terapie prin artă și chiar dacă extremele de vârstă ale pacienților sunt între opt ani și optzeci de ani, se creează o relație extraordinară între ei și echipa de tineri care le aduc pentru câteva zile un plus de bucurie”, a declarat pentru Transilvania Reporter, medicul Sanda Patrichi.

Astfel, timp de două săptămâni, până în data de 25 iulie, persoanele care nu necesită spitalizare și care fac tratament ambulator, dar mai ales pacienții internați pe o anumită perioadă la Spitalul Clinic de Recuperare vor avea ocazia să se întâlnească zilnic cu echipa Create.Act.Enjoy și să participe la activitățile propuse de ei. „Din 2012, în fiecare an am adăugat noi elemente proiectului  și planul nostru pe termen lung este să extindem cât mai mult terapia prin artă și să ajungem la toate spitalele din Cluj. În acest an am implicat un al doilea spital din Cluj și alt tip de pacienți. Ceea ce este important, și asta am simțit din 2012 până acum, este o evoluție a promovării terapiei prin artă”, a declarat regizorul Cristian Pascariu, parte a echipei Create.Act.Enjoy. „Atelierele în timpul săptămânii sunt partea mea de suflet pentru că au un efect mult mai puternic, dincolo de efectul imediat al emoției de a primi o floare, de exemplu. Toate activitățile le documentăm pentru a transmite și altora mesajul nostru”, a mai spus regizorul.

Pacienții beneficiază zilnic de ateliere de terapie prin artă, în timp ce sâmbăta și duminica sunt implicați alături de voluntarii echipei Create.Act.Enjoy în programul „Rudă pentru o zi”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Mi-aș dori foarte mult să permanentizez această activitate pentru că efectul benefic este nu numai din punct de vedere afectiv sau emoțional, ci și terapia noastră se dezvoltă și are mai bună eficiență în condițiile în care pacientul din punct de vedere psihologic este mulțumit. Nu ajunge doar infrastructura și baza materială, ci pentru a dezvolta o terapie prin artă ar trebui să ai o colaborare permanentă cu artiști din orice domeniu artistic. În momentul de față o unitate sanitară nu o poate susține financiar prin drepturi salariale. Dar vom putea, sper, pe parcurs să stabilim o colaborare cu instituțiile de învățământ în domeniul artistic, în așa fel încât studenții lor să poată să își dezvolte experiența printr-o practică în spital, ar fi un ajutor reciproc. Am discutat de câte ori am avut ocazia cu diferite cadre universitare și aș spera să se întâmple lucrul acesta”, a explicat medicul neurolog Sanda Patrichi pentru Transilvania Reporter.

Atât personalul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj, cât și unii dintre pacienți sunt deja obișnuiți să se întâlnească pe holurile spitalului cu tinerii „terapeuți” de la Create.Act.Enjoy. Managerul spitalului spune că relația care se creează între pacienți și artiști nu este doar o fandoseală sau un snobism, ci are un efect multiplicator benefic asupra pacientului și a relației cu cei din jur. Nu doar pacienților li se schimbă starea de spirit, ci și personalului medical și auxiliar, care de multe ori participă la atelierele de creație alături de pacienți.

„Nu s-a mai întâmplat să primesc așa din senin o floare și de două luni zac prin spitale. Ideea este deosebit de frumoasă și ne aduce o mare bucurie”, a declarat domnul Ștefan, pacient din Năsăud. „Este un gest frumos, dat fiind că gașca noastră tristă nu are parte de așa ceva în fiecare zi. Eu mai am de stat în «cantonament» încă o săptămână și cred că timpul va trece mult mai ușor de acum înainte. Ne mai descrețesc frunțile tinerii ăștia”, a precizat la rândul său domnul Gavril, scos pentru câteva momente din ritmul firesc al vieții în spital și încântat de ideea de a nu se mai simți pacient.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Din echipa proiectului Terapie prin artă-Un plus de fericire fac parte Raluca Lupan, Cristian Pascariu, Alexandra Felseghi, Florina Florian și Raluca Uzunov (traineri de ateliere de teatru, handmade, muzică și film), dar și echipa care se ocupă de documentare și de tot ce înseamnă imagine, respectiv Cristian Pascariu, Dima Dimov și Ioana Ofelia Pop. De asemenea, momentele artistice în saloane sunt asigurate de actorii George Sfetcu, Denisa Blag, Carina Wagner, Liviu Bora, și Oana Secară, ultimii patru, absolvenți de teatru din actuala promoție. Echipa mai este ajutată de circa 20 de voluntari.

„Invitația adresată absolvenților este parte a strategiei pe care vrem să o implementăm la Create.Act.Enjoy, respectiv aceea de a-i implica în activitățile companiei noastre de teatru pentru a vedea cum e în mediul independent. În al doilea rând, știm cât de mult contează pentru ca cineva să îți întindă o mână de ajutor. De asemenea, dorim să extindem proiectul de terapie prin artă în cât mai multe spitale din Cluj, o surpriză plăcută în acest an fiind Spitalul Militar care a răspuns cel mai repede propunerii noastre. Anul viitor sperăm să continuăm proiectul și să fim prezenți și în alte spitale ”, a precizat actrița Diana Buluga, coordonatoare a proiectului Terapie prin artă-Un plus de fericire. „La prima ediție nu ne-am dat seama, însă după a doua ediție am realizat că acest proiect va continua și în anii următori. În primul rând efectul imediat asupra pacienților este schimbarea stării de spirit. Cea mai mare transformare însă am putut-o observa în pacienții care au venit timp de mai multe zile sau chiar două săptămâni la atelierele noastre și care au început să privească cu mai puțină negativitate faptul că urmau să fie operați, sau că urmau să primească rezultatul unor analize”, a mai precizat Diana Buluga.

[stextbox id=”custom”]Create.Act.Enjoy a implementat pentru prima dată proiectul Artă pentru viață în 2012, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. Inițiativă a companiei farmaceutice Servier Pharma, proiectul s-a desfășurat în 5 spitale din țară, Create. Act. Enjoy având unul dintre cele 5 proiecte câștigătoare. În perioada 11-18 august 2014, Create.Act.Enjoy s-a întors la Spitalul Clinic de Recuperare cu noi activități pentru pacienți, în cadrul evenimentului Un zâmbet pentru fiecare. Timp de o săptămână, la atelierele de teatru, film și bricolaj echipa a interacționat cu peste 40 de pacienți, lucrând cu ei zilnic. În 2015, proiectul „Dăruiește prin artă” a fost realizat de Asociația Create.Act.Enjoy, în parteneriat cu Organizația Minte Forte, fiind structurat pe trei activităţi principale: scurte momente artistice itinerante prin saloanele spitalului, urmate de împărţirea materialelor informative, ateliere creative de terapie prin artă, desfășurate în incinta spitalului și susținute de actori, regizori și psihologi, precum și ședințe de consiliere psihologică.[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Elena Sofian says:

    Bravo! Bravo! Bravo! Faceți un lucru minunat.

Postaţi un comentariu