Terapeutul Cristina Varo, în luptă cu „hoții” de timp și de…BAC.

Foto: Dan Bodea

Pentru a lua BAC-ul trebuie să tocești, BAC-ul nu te lasă să fii creativ, BAC-ul te limitează să te exprimi liber. Cu acest raționament și cu alte asemenea argumente încep pregătirea pentru bacalaureat majoritatea adolescenților de astăzi. „Victime” ale permanentelor reforme din educație, „neînțeleși” de părinți și de profesori, foarte rar lăsați să aibă un cuvânt de spus în alegerea facultății pe care și-ar dori să o urmeze, în cazul în care chiar își doresc asta, tinerii uită să găsească un sens și o motivație pentru ceea ce înseamnă susținerea BAC-ului. Încep să îi neglijeze importanța și fac orice altceva numai să nu învețe și să nu se gândească la asta. Profesorii sunt derutați de avalanșa de informații, de schimbările prin care trece un tânăr foarte rapid, părinții sunt prinși la rândul lor în muncă și, uneori, nu mai acordă importanță nevoii de a le explica tinerilor sensul susținerii bacalaureatului.

Puțini dintre noi realizăm că, de cele mai multe ori, diferența dintre un adolescent care ia BAC-ul și unul care îl pică, sau îl promovează cu notă mică, nu e legată de coeficientul de inteligență, ci de modul în care acea persoană se raportează la examen, la sentimentele și stările pe care le are față de acel examen.

În urmă cu cinci ani, terapeutul Cristina Varo a reușit să-i stârnească interesul pentru învățare unui adolescent din Cluj care nu mai găsea nicio motivație să facă asta. De atunci, a pregătit mental și emoțional alți tineri care manifestau atitudini similare și rezultatele au fost întotdeauna în avantajul elevilor. Astăzi, cu două luni înainte de bacalaureat, Cristina Varo inițiază înscrierile în primul program de grup destinat pregătirii pentru BAC pe plan emoțional și mental.

Foto: Dan Bodea

 „În urmă cu cinci ani am avut un client al cărui fiu era în clasa a douăsprezecea și care și-a dat seama pe ultima sută de metri înainte de examen, mai exact cu cinci săptămâni înainte, că fiul lui risca să nu intre la BAC pentru că era în conflict cu profesoara de română. M-a rugat să încerc să fac ceva pentru ca băiatul lui să intre în acest examen. Așa că am început să lucrez săptămânal cu acest tânăr și să avem ședințe inclusiv în Parcul Central. El fiind elev la un liceu cu profil real, nu suporta gândul că va avea de tocit comentarii. Atunci, a fost nevoie să mă gândesc cum să îl împrietenesc cu această materie. Văzând statuile din parc, am creat un exercițiu în care ne-am imaginat amândoi că prin fața noastră trece nimeni altul decât George Bacovia. Am pornit de la acest exercițiu vizual pentru că mă interesa să stabilesc o conexiune între el și autor. L-am provocat să își imagineze întrebări pentru George Bacovia și ce ar fi vrut să afle despre el. Până la urmă, acest băiat a luat nota 8.70 la BAC și a intrat la facultatea unde și-a dorit, la Politehnică. Anul trecut, tatăl lui m-a pus în contact cu alt tânăr care se confrunta cu aceleași probleme ca și fiul său. Am păstrat exercițiul pe care îl folosisem în urmă cu câțiva ani pentru că mi s-a părut că îi apropia pe tineri de natura umană a autorilor pe care îi aveau de studiat. Rezultatul a fost, din nou, unul foarte bun”, a precizat terapeutul Cristina Varo pentru Transilvania Reporter.

Dincolo de asta, pe durata ședințelor Cristina Varo a fost atentă să observe care erau hoții de timp, unde pierdeau tinerii mult timp și care era sursa lipsei lor de motivație. „Bineînțeles, mă așteptam să descopăr că Facebook este principalul hoț de timp, apoi Internetul și smartphone-ul. La următoarea întâlnire, tânărul îmi spune că a renunțat la smartphone pentru o perioadă și a făcut rost, în schimb, de un model mai vechi de telefon pentru a fi mai puțin distras. Eliminând un factor perturbator, altfel a reușit să se raporteze la examen”, precizează Cristina Varo.

Anul trecut, terapeutei i-a venit ideea să lanseze în Cluj un prim program pentru adolescenții care privesc cu neîncredere BAC-ul. Înscrierile în program se fac în perioada 10-23 aprilie, în cadrul unui eveniment inițiat pe Facebook și intitulat Pregătire pentru BAC, iar programul se derulează pe parcursul a 5 săptămâni, în perioada 3-31 mai 2017, cu întâlniri săptămânale de grup. Prețul programului este de 600 lei, adică 120 lei/întâlnire.

„Voi lucra foarte mult pe starea interioară a tinerilor pentru că emoțiile pot să ne creeze foarte mult stres și atunci nu ne mai putem concentra, devenim confuzi, devenim mai neîncrezători. Așa că voi insista pe gestionarea emoțiilor și pe capacitatea de concentrare. Voi încerca să le explic tinerilor că prin susținerea BAC-ului devii responsabil de propriile tale alegeri, că în viață mai facem și eforturi pentru unele lucruri. Le-aș spune să privească această pregătire ca pe un cantonament în care intri pentru ca apoi să vezi ce obții. Așa îți dai seama că ce te așteaptă după acest examen este posibilitatea să mergi la o facultate pe care tu ți-o dorești, nu ce mai rămâne”, afirmă Cristina Varo.

Foto: Dan Bodea

Terapeuta Cristina Varo susține că părinții tinerilor de astăzi trebuie să știe că se poate investi și în pregătirea mentală și emoțională a copiilor, dar să nu își imagineze că rolul terapeutului este de a contribui la „îngrășarea porcului înainte de Crăciun”.

„Elevii trebuie să aibă deja materia cât de cât învățată. Ce pot face eu este să îi ajut să înțeleagă nevoia exercițiului de a se dedica câteva ore din zi studiului. Voi încerca să găsesc ce îi motivează pe ei, cum se raportează la acest examen, ce aspirații au. Este foarte important ca sensul să vină de la ei, nu din afară. Îmi dau seama că părinții își doresc tot binele pentru copii, dar uneori binele pe care îl vrea părintele, nu e binele pe care și-l dorește copilul, sau de care are copilul nevoie. Nu îi învăț formule geometrice, ci îi motivez să le învețe pentru a performa, la fel cum îi voi învăța să își gestioneze emoțiile. Sunt copii care uită, care au blocaje, sau care nu se pot concentra suficient. Tinerii trebuie să își seteze o dorință. Sunt eu cu mine în fața acestui examen, pot să iau o notă de șase, dar sunt mulțumit cu ea?, Nu aș fi putut mai mult?Deși pare un clișeu, BAC-ul este un test al maturității, o trecere într-o nouă etapă în viața unui tânăr. Când tinerii își descoperă sensul, altfel se vor implica”, precizează Cristina Varo.

Dacă astfel de ședințe ar exista în școli, spune Cristina Varo, altfel și-ar da copiii seama de importanța lor, de ceea ce își doresc, care este sensul din spatele lucrurilor pe care le fac.

 „Adolescenții de astăzi sunt dinamici și curioși, cu un foarte mare potențial care din punctul meu de vedere este prea puțin valorificat. Mai sunt și tineri destul de descentrați, rătăciți aș spune, mai ales cei ai căror părinți au fost plecați mult în străinătate. Acești tineri trăiesc un mare sentiment de abandon, de a nu aparține și atunci nu mă mir că ajung în grupuri toxice. Trebuie să menținem permanent un nivel de conexiune cu ei și să înțelegem că acum, la adolescență, este vârsta la care ei își caută repere, în care încearcă să descopere cât sunt de capabili și mai ales în raport cu cine”, Cristina Varo, terapeut

[stextbox id=”custom”]Cristina Varo este terapeut, trainer și coach în Cluj-Napoca, absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. A lucrat cu persoane din diferite medii: de la antreprenori la persoane aflate în ultima fază a vieții, practicante ale prostituției, persoane aflate în depresie, copii, adolescenți și persoane mature aflate în detenție.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu