Teodora Iacob, doctorița (în)cântătoare a scenei clujene

„Are talent, are umor, are relaxare și o aplecare spre poezie care o face unică”, astfel este descrisă artista Teodora Iacob de cei care o cunosc și care i-au urmărit parcursul muzical. Ce spun despre doctorul Teodora Iacob pacienții pe care îi are în grijă, sau studenții cărora le este profesoară la UMF în Cluj, nu am aflat pentru că pasiunea și profesia sunt pentru Teodora două domenii pe care nu are nicio intenție să le amestece. Am vorbit de data aceasta cu solista vocală și instrumentista Teodora Iacob despre pasiunea pe care o are din copilărie: muzica.

Teodora Iacob a venit la Cluj în urmă cu 14 ani ca orice aspirant la o meserie „domnească”. A urmat un liceu de informatică și, deși avea înclinații spre domeniul tehnic, dorința de a interacționa mai mult cu oamenii a determinat-o să aleagă o facultate de medicină. Cu o mamă medic și un tată inginer, nici nu putea face o alegere mai bună. „Părinții și bunicii mei au terminat facultatea în Cluj și atunci m-am gândit că «o fi ceva de Clujul ăsta». Așa că am dat la medicină, am făcut rezidențiatul pe specialitatea pe care acum o profesez, boli infecțioase și de doi ani de zile urmez și o a doua specializare, medicină internă. Sunt și asistent universitar la catedra de boli infecțioase”, precizează Teodora. „Dacă vrei să rămâi în România și să profesezi medicina, trebuie să faci «o mie» de alte specializări care să-ți confirme valoarea, altfel poți să-ți iei bilet înspre alte țări. M-am gândit concret să plec în Anglia când eram în primul an de rezidențiat, dar între timp am prins o conjunctură favorabilă și mă număr printre norocoșii care au rămas în țară. Îmi place să lucrez cu tinerii extraordinar de mult, îmi place să am feedback de la ei și să am proiecte cu ei. Mă stimulează pe toate planurile”, povestește Teodora Iacob.

Spitalul nu este însă singura scenă pe care „operează” Teodora. Încă înainte de a deveni medic, tânăra născută în Sighișoara începea să-și facă simțit talentul și pe scena muzicală.

Pasiunea pe care o are pentru muzică pornește de la bunicii și părinții ei. Bunica ei cânta la vioară, bunicul era bariton la cor, mama cânta la pian, iar tata la muzicuță. „La noi în casă întotdeauna s-a ascultat foarte multă muzică. De la muzică clasică și rock progresiv, la blues, și jazz. La un moment dat, în clasa a patra, am început să iau cursuri de pian. Doi ani de zile am făcut pian până nu m-a mai interesat foarte mult. Începeam să fiu interesată de muzica rock și îmi doream să învăț să cânt la chitară. Prima chitară serioasă am avut-o în clasa a șaptea, o chitară de Reghin, dar cu adevărat prima chitară a fost o mandolină triunghiulară făcută de un unchi de-al meu, inginer. Cred că aveam puțin peste un an când mi-a dăruit acea mandolină. Mai târziu, când eram în clasa a opta, am început să iau lecții de chitară de la Adrian Ivanițchi, timp de un an și jumătate. Adrian Ivanițchi e aproape de sufletul meu pentru că orele lui nu erau doar de chitară, ci de muzică și chitară. Erau niște ore atât de frumoase și, deși plecam de acolo cu dureri la degete, eram foarte fericită. Eram în liceu când am început să cânt fie pe la balul bobocilor, fie la Festivalul Medieval. Am avut și câteva trupe de rock și de blues și începusem să cânt și la chitară bass. Primele compoziții le-am făcut când eram în clasa a XI-a, în 2000-2001. Prima piesă compusă a fost Cetatea mea, iar dacă mă gândesc acum la acel moment, nici nu aveam cum să compun altceva legat de viața mea de atunci”, precizează Teodora.

Piesele ei nu aduc nimic „nemaiîntâlnit”, spune cu modestie artista mărturisind că în fiecare piesă și-a găsit inspirația într-un alt mare artist. Cu toate acestea, la majoritatea festivalurilor de muzică la care a participat, Teodora a luat premiul pentru originalitate. „Nu am inventat eu alte acorduri sau linii melodice, ci pur și simplu le-am cântat în felul în care le-am simțit eu. Asta înseamnă, cred, evoluția muzicală. În vremea liceului cântam foarte multe cover-uri rock și blues, «chestii grele». De la Adrian Ivanițchi am împrumutat latura veselă și jucăușă a folkului, iar de la Dinu Olărașu am împrumutat latura psihedelică. Când am ajuns la Cluj am început să întâlnesc oameni din mediul artistic, unul dintre acești oameni fiind și Tudor Runcanu, sau Dodo cum îl știe toată lumea. Am început să colaborez cu el și cu Dinu Olărașu și așa s-au născut și primele mele patru piese, «Efect de Portocală», «Plictis», «Ne rostogolim» și «Iară am temperatură». A venit momentul când l-am întâlnit pe Mihai Pop cu care am înregistrat și primul și al doilea album și, prin el, am cunoscut muzicieni extraordinari din Cluj, inclusiv pe Rareș Munthiu în 2007 și pe colegii lui din Cvartetul Euphonia”, își amintește Teodora. Când a venit în Cluj prima dată, îi găsea orașului tot felul de defecte, dar acum,  dacă ar fi să se mute în alt oraș, ar refuza. Îi place în Cluj atmosfera universitară și artistică atât de veselă și de caldă.

Muzicianul Tudor Runcanu o cunoaște  pe Teodora de când era copil, un copil neliniștit care în loc să se joace își dorea să cânte la chitară și să asculte tot felul de „muzici” de pe vremea părinților ei. „Așa că, atunci când a crescut, și-a luat inima în dinți și, zic cu tărie, și-a găsit perfect locul în muzica din România. Are talent, are umor, are relaxare și o aplecare spre poezie care o face unică. E foarte bine că nu a alergat după premii prin festivaluri, a câștigat ce trebuia și s-a concentrat mai mult pe ceea ce merita făcut. Suntem amândoi prizonierii unei cetăți medievale și asta ne-a făcut la un moment dat să împărțim aceeași bătălie, albumul său de debut, «Efecte Speciale». Am înregistrat, am scris ceva versuri acolo, și ceva muzici am compus, și am și concertat de câteva ori. E interesantă experiența în concert pentru că, de atâta joaca, de multe ori se întâmplă lucruri cu totul neașteptate. Ce urmează cu Teodora e greu de spus. E medic într-o țară bolnavă plină la tot pasul de pacienți disperați cărora nu știu, zău, dacă ar trebui sa le prescriem medicamente sau muzică”, a declarat Tudor Runcanu pentru Transilvania Reporter.

Primul album, lansat în 2008 și intitulat „Efecte speciale”, a fost unul foarte „colorat”, cu multe instrumente și influențe și, cu timpul, de la primele piese cântate alături de Cvartetul Euphonia, Teodora simțea corzile lor pe șira spinării și știa că această colaborare va fi una de lungă durată.

În cazul celui de-al doilea album, „Efecte secundare”, artista oscila între a compune un material exclusiv în variantă simfonică, sau a reface vechiul album în această variantă. A ales varianta din urmă. „Nu am lucrat însă toate piesele cu cvartet, ci am optat pentru o mini orchestră. Am luat legătura cu Gabriel Bebeșelea, actualmente dirijor la Opera din Cluj și o cunoscută prezență pe multe dintre scenele lumii, care mi-a trimis diferite variante de piese. Așa am reînregistrat albumul în 2011, tot cu Mihai Pop, de la Sysound Records, după lansarea primului album în 2008”, povestește Teodora Iacob. În toți acești ani a avut numeroase concerte cu Cvartetul Euphonia. Despre acest cvartet am aflat mai multe de la Rareș Munthiu, coleg de scenă cu Teodora în majoritatea spectacolelor. „Cvartetul l-am format în anul doi de Conservator, cu unul dintre colegii mei, Mihai Oșvat. Când a intervenit colaborarea cu Teodora, am dat peste un alt gen care implica o altă tehnică. Acest proiect ne oferea o anume libertate și posibilitatea de a improviza. Eu, personal, mi-am găsit o continuare față de un proiect de jazz pe care îl aveam mai demult. Teodora a venit cu un flavour de rock-folk, noi am venit cu jazz și am făcut o combinație. Inițial am fost eu vioara întâi, Remus Gașpar, vioara a doua, Mihai Oșvat, violă și la violoncel Flaminia Nastai. După ce am terminat facultatea, la violoncel a venit Mihai Barbul și în formula asta am avut o activitate pe linia clasică foarte prolifică. Am câștigat mai multe premii la concursuri de muzică de cameră, am susținut și concerte”, explică Rareș Munthiu, bun prieten al Teodorei începând cu anul 2007. Despre colega lui, Rareș spune că este un pic prea cuminte pe scenă și o încurajează de câte ori are ocazia: „Trebuie să studiezi ca și cum ai fi cel mai slab și să cânți ca și cum ai fi cel mai bun. În acel moment trebuie să știi că nu există altcineva mai bun ca tine”, spune muzicianul.

„Fanii mei numărul unu sunt prietenii mei și când am concerte au ocazia rară de a mă vedea cu chitara în mână. Dar sunt mereu și alte persoane care sunt interesate de muzica noastră și vin să ne asculte”, Teodora Iacob

În ceea ce o privește pe Teodora, artista nu caută să își găsească un stil în muzică pentru că, spune ea, un om nu poate fi într-un singur fel. Ca urmare, în muzica ei nu există un gen delimitat. Unele piese sunt mai jazzy, altele mai blues sau mai funk, multe dintre ele îmbrăcate în haină simfonică.

În prezent, nu poate preciza pe ce loc în rândul priorităților ei se află pasiunea și pe ce loc se află profesia. Medicina a fost întotdeauna și o pasiune, la fel ca muzica. „Mi se întâmplă foarte frecvent, mai ales în timpul gărzilor lungi din week-end să existe momente în care îmi zic că ce bine ar fi fost să am chitara măcar o jumătate de oră. Sau, uneori, în timp de ascult inima și aud sufluri sau zgomote mai ritmice sau mai aritmice, încep să bat din picior. Pacienților nu le-am cântat până acum. În schimb, șefa de catedră și directoarea medicală a spitalului, sau studenții mei, vin de multe ori să mă vadă în concerte. În urmă cu mai mulți ani, a fi medic și a cânta la un instrument era un fel de tradiție. Astăzi mai puțin. Poate și de aceea colegii și colectivul spitalului mă susțin și apreciază ceea ce fac. Întotdeauna, oamenii care cântă la un instrument sau care fac și altceva, au o anumită doză de rebeliune. Eu sunt o fire ușor nonconformistă în clinica în care lucrez unde, după cum bine se știe, se practică medicina clujeană riguroasă”, mărturisește artista, precizând că niciodată însă nu și-a făcut promovare artistică în spital sau la universitate unde lucrează. Cu toate acestea, nu de puține ori se întâmplă ca studenții să o întrebe în pauze unde are următorul concert.

Dacă s-ar fi dedicat exclusiv muzicii, Teodora spune că cel mai probabil s-ar fi orientat în cele din urmă spre București și pentru piața muzicală de acolo. „Chiar și acum, dacă aș spune că voi lua doi ani pauză de la medicină, până la urmă tot în București aș ajunge, deși apropierea între oameni pe care o simt în Cluj, nu cred că aș simți-o altundeva. În Cluj au existat trupe bune de underground pe care orașul le-a pierdut, cum a fost trupa Urma, Byron, Dance Trauma. De asemenea, pe cei de la Luna Amară am ajuns să îi vedem destul de rar. Majoritatea artiștilor se orientează spre București unde cu toții știm că este mult mai mare potențialul financiar”, precizează Teodora.

La sfârșitul lunii ianuarie, în data de 31, Teodora Iacob alături de Rareș Munthiu (vioară), Raul Lenart (chitară bas) și Sorin Zamfir (tobe) vor susține un nou concert la Reactor de creație și experiment, după un prim spectacol susținut în acest spațiu în luna octombrie a anului trecut. „Dacă ar fi să aleg un cuvânt pentru starea de atunci, din timpul concertului, ar fi cuvântul psihedelic. Am cântat o muzică folk-jazz care te transpunea într-o stare de visare și te ducea departe. Cam pentru mine asta înseamnă muzica: să te deconecteze și să te ducă într-un loc unde e frumos și bine și… portocaliu. Concertul de la sfârșitul lunii de la Reactor va fi din coveruri, dar și din piese proprii scrise în cheie simfonică”, a declarat artista. Melodiile cele mai apropiate de suflet pentru artista născută în Sighișoara sunt „Carnaval”, „Mica hoinăreală”, „Plictis”  și „Nu vreau”. Ce urmează pentru Teodora Iacob, pe plan artistic, în următoarea perioadă, vor fi cu siguranță noi apariții pe scenele din Cluj și din țară, precum și lansarea unui nou videoclip. Dar, până atunci, să nu lăsăm pacienții să aștepte…