Tehnologie de ultimă generație la Cluj: A fost deschis primul club de realitate virtuală din România

Foto: Dan Bodea

Experiența de a vedea o migrație subacvatică pe marginea unei bariere de corali magnifice, cea de a te eschiva de lasere, rachete și alte arme ale viitorului, sau de a te afla la volanul unei super mașini au devenit „posibile” într-o realitate care până astăzi nu doar părea, dar era total inaccesibilă celor mai mulți dintre noi.

Explozia tehnologiei de realitate virtuală (virtual reality sau VR) în acest an, prin mari companii precum Facebook, HTC, Sony, Samsung sau Google, care au investit resurse enorme în dezvoltarea sistemelor și device-urilor care să permită contactul utilizatorilor cu un mediu tridimensional generat de un computer, a făcut această tehnologie mult mai accesibilă publicului larg. Ca urmare, începând cu această lună tehnologia VR poate fi testată și la Cluj în singurul club de realitate virtuală deschis până în prezent în România.

Primele lecții despre ce înseamnă experiența unui device profesionist de realitate virtuală le-am primit de la Ciprian Chiș, în spațiul pe care l-a deschis recent pe strada Dostoievski din cartierul Gheorgheni.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


Absolvent al facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, Ciprian s-a reprofilat pe domeniul IT în urmă cu mai mulți ani și de atunci s-a ocupat de tot ce înseamnă servicii adiacente și comerț în acest domeniu. A lucrat pentru mai multe companii, mai mari sau mai mici și în final a pus bazele unei firme proprii de IT pe care a numit-o Virtual Media Solutions. De aici până la ideea de a deschide un club de realitate virtuală nu a mai fost decât un pas.

„Am vrut să demarăm acest proiect în primul rând pentru că nu am găsit ceva similar la noi în România. Conceptul de club de jocuri este vechi, încă din vremea în care existau Internet Cafe-urile, însă cu toții știm că la modul comercial astfel de locuri nu mai sunt viabile. În schimb, tehnologia de realitate virtuală a explodat anul acesta prin producția a foarte multor softuri și aplicații. Este ceva ce nu toată lumea își permite să aibă acasă, sau dacă îți permiți te poți lovi de spațiul fizic de care ai nevoie. Atunci ne-am gândit să oferim noi acest tip de distracție astfel încât oricine să aibă acces la această tehnologie, atât gameri împătimiți, dar și oameni din alte domenii de activitate”, explică Ciprian.

Spațiul de pe strada Dostoievski, nr. 28, este amenajat în așa măsură încât să facă față celor cinci stații de realitate virtuală disponibile publicului, pentru început. Tehnologia folosită este printre cele mai recent lansate pe piață de compania HTC împreună cu Valve. Spre deosebire de alte astfel de device-uri, care permit doar un anumit grad de mișcare, HTC VIVE oferă posibilitatea utilizatorului de a se plimba printr-o cameră, folosind senzori montați pe pereți pentru a delimita camera și mișcarea fizică, astfel integrând-o în spațiul virtual. „Din punct de vedere al business-ului ar trebui început măcar cu cinci-șase stații care, ca și investiție în hardware, ar ieși undeva la 20.000 de euro. Pe lângă aceasta mai este nevoie de amenajarea spațiului sau alte cheltuieli adiacente. Calculatoarele le-am luat din comerț și le-am asamblat noi, nu am optat pentru calculatoare brand, pentru că realitatea virtuală necesită hardware puternic de ultimă generație ci, le-am ales în așa fel încât să nu fie nevoie să le schimbăm peste câteva luni sau un an”, precizează Ciprian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


IMG_0941

Realitatea virtuală, spune Ciprian, este un concept foarte interesant și, chiar și după ce a experimentat-o de mai multe ori, îi este foarte greu să exprime în cuvinte senzațiile trăite.

„Trebuie încercat pentru a înțelege cu adevărat experiența. Te captivează total, imersivitatea este maximă și pentru câteva secunde uiți că tu de fapt ești în virtual nu în realitate, mai ales dacă și jocul sau aplicația este de așa natură încât să te facă să fii atent la tot felul de detalii. Proiecția pe ecranele din fața ochilor se folosește de tehnologie de ultimă generație astfel încât ochiul este imediat „mințit” că se află în acea realitate, creierul de asemenea. Ai un spațiu desemnat pe care îl vezi în momentul în care ești cu casca pe cap și efectiv aplicațiile și jocurile sunt așa gândite încât să îți permită să te miști fizic. Nu ești condiționat de un scaun, poți să te întorci, să te lași jos, să te apleci, să ridici obiecte de jos. Asta face diferită această cască de toate celelalte”, declară proprietarul clubului.

Doritorii care vor să încerce experiența realității virtuale pot să aleagă dintr-o serie largă de jocuri, inclusiv orientate către multyplayer, respectiv pentru jocul în rețea, dar și aplicații complexe, pentru toate gusturile, cu diferite teme, pe nivele de vârstă. Prin acest club Ciprian Chiș își dorește ca oricine să poată încerca și experimenta realitatea virtuală pentru a ști în prima instanță despre ce este vorba. Îl vede ca pe un loc în care te poți distra, în care poți să fii propriul tău erou în diferite ipostaze și care să îți ofere o alternativă de a-ți petrece o jumătate de oră din zi sau chiar mai mult într-un mod care în urmă cu doar doi-trei ani nu era posibil. Prețul de listă este deocamdată de 35 de lei o jumătate de oră și 60 de lei pentru o oră. „Vom mai face niște pachete de prețuri în funcție de cum evoluează lucrurile. Am avut grupuri care au stat și două ore. Din păcate nu am avut de unde să ne inspirăm foarte mult, învățăm și noi pe parcurs cum punem problema cu clienții. Feedback-ul de la ei este esențial în acest moment”, spune Ciprian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


O jumătate de oră de realitate virtuală (în cazul nostru s-a întâmplat să fie în adâncimile oceanului) îți dă impresia că ești parte a unui alt univers. Ai spațiu suficient de mișcare încât să înaintezi până pe marginea unei epave și devii, fără să vrei, precaut să nu faci vreun pas greșit. Cele două controlere cu senzori pe care le ai în mână devin instrumente de lucru în funcție de aplicație. Cu ajutorul lor poți să atingi coralii din recif și poți să mângâi peștișorii și meduzele, sau poți să le folosești ca arme în jocurile de tip shooter. După câteva minute, înotăm „la suprafață” pentru a ne așeza de data aceasta în scaunul de racing și a simți adrenalina unei curse auto. Impresia că te afli la controlul acelei mașini este incredibilă.


 „Vor apărea astfel de sisteme tot mai mult și vor fi implementate în tot mai multe segmente, nu doar ca entertainment, ci inclusiv în domeniul office-business, medical sau educațional. Domeniul are aplicabilitate foarte largă și acesta este doar începutul. Că e bine, că e rău nu știm”, precizează Ciprian. În ceea ce privește clubul său, Ciprian Chiș va încerca să fie la curent cu tot ce apare în segmentul de realitate virtuală, atât din punct de vedere al hardware-ului, cât și al software-ului și intenționează să dezvolte proiecte de colaborare în școli și în universități pentru a facilita accesul la acest tip de tehnologii unui număr cât mai mare de tineri.


Publicitate

Postaţi un comentariu