Succes clujean la Premiile UNITER 2016: „Clasa noastră”, de la Teatrul Național din Cluj, cel mai bun spectacol al anului

Foto: Nicu Cherciu

A 24-a ediție a Galei Premiilor Uniter s-a desfășurat luni, 9 mai, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. În acest an Clujul a fost reprezentat în competiție doar de spectacolul „Clasa noastră” de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, jucat pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca și nominalizat la categoria cel mai bun spectacol, categorie pe care a câștigat-o. Pe scenă, pentru a ridica premiul, au fost directorul Teatrului Național din Cluj, Mihai Măniuțiu și Ștefana Pop-Curșeu, director artistic.

Juriul de nominalizări al Premiilor Uniter a fost alcătuit din criticii de teatru: Claudiu Groza, Doina Papp, Cristina Rusiecki, în timp ce juriul care a decis premiile a fost format din: Alice Georgescu, critic, Ozana Oancea, actriță, Mircea Morariu, critic, Viorica Petrovici, scenograf, Alexa Visarion, regizor. În cadrul galei a fost acordat Premiul special pentru Critică şi istorie teatrală doamnei Ancăi Măniuțiu, eseist, critic de teatru și traducător, conferenţiar universitar şi prodecan al Facultății de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj și un alt premiu special profesorului și actorului clujean Miklós Bács, un mentor al tinerelor generaţii de actori. Momentul cel mai emoționant al Galei a fost cel în care studenții profesorului Miklós Bács au oferit un scurt moment artistic în fața mentorului lor. În discursul său de mulțumire,  Miklós Bács a amintit despre ultima lecție primită de la tatăl și, totodată, mentorul său, o lecție despre viață și moarte, o lecție despre rostul și puterea pasiunii:

„Această pasiune am încercat să o dau mai departe studenților mei cărora le mulțumesc că au avut curajul să mă primească în calitate de martor tăcut a celor mai intime chinuri pe drumul propriei deveniri. Convingerea mea este că avem nevoie de idealuri, avem nevoie de mentori, avem nevoie de oameni cărora să le putem spune mulțumesc. De aceea vă rog să îmi permiteți să dedic acest premiu tuturor colegilor mei, profesori de arta actorului care se încăpățânează să planteze acea pasiune pentru meserie în sufletele viitorilor noștri colegi. Și aș dori să dedic acest premiu mai ales unui om pe care soarta mi l-a hărăzit ca partener de viață și profesie, actriței și doamnei inimii mele, Irina Wintze”, a precizat profesorul Miklós Bács.

Premiile UNITER 2016:

Premiul pentru debut: Ada Galeş pentru rolul Denise din spectacolul Copilul problemă la Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov

Premiul special pentru întreaga activitate, scenograf: Maria Miu („Gala Uniter este un semn că în această lume trecătoare se pot realiza și lucruri mari și valoroase”)

Cea mai bună scenografie: Adrian Damian pentru scenografia spectacolului „Cântăreaţa cheală” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Premiu special pentru muzică de teatru: Adrian Enescu

Premiul pentru întreaga activitate, actriţă: Luminița Gheorghiu

Cea mai bună piesă românească a anului în cadrul competiției de dramaturgie organizată anual de Uniter (premiu decis de juriul format din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu, Bobi Pricopi dintr-un număr de 82 de texte de teatru înscrise): „Nadia” de Diana-Florina Avrămuț. În selecția finală au intrat trei titluri inclusiv textul dramaturgului sălăjean Flavius Lucăcel „Singurătatea Pietrelor”.

Cel mai bun actor în rol secundar: Marius Manole pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din spectacolul „Între noi e totul bine” la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ilinca Manolache pentru rolurile din spectacolul „Anul dispărut. 1989” la Teatrul Mic, Bucureşti

Premiu de Excelenţă: Gigi Căciuleanu

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „Jucătorul de table” de George Arion, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Premiul special pentru Critică şi istorie teatrală (Laudatio a fost rostit de criticul Ion Vartic): Anca Măniuțiu

„În aceste clipe mă gândesc cu drag la prietenii mei artiști, actori, regizori, scenografi și coregrafi, dar și la colegii critici și teoreticieni ai teatrului care prin munca lor m-au apropiat de miracolul scenei. E adevărat, teatrul, arta nu a reușit să oprească războaie, sau să ne facă să renunțăm la ură, la resentimente sau la frustrări. Atunci de ce prețuim arta, de ce prețuim teatrul? Teatrul bun ne interesează pentru că așa cum spunea Grotowski este un îndemn de a ne depăși frontierele, de a ne împlini, de a umple golul din noi și de a renunța la măștile vieții. Teatrul este o provocare, o confruntare cu noi înșine dar și cu tabuurile și derapajele realului sau ale istoriei. Pentru mulți dintre noi, ceea ce se întâmplă pe o scenă, datorită viziunii unui regizor inspirat și a prezenței iradiante a actorilor înseamnă adesea atingerea unei stări de grație, a unei stări privilegiate care ne îmbogățește în plan intelectual, emoțional și uman. Acesta este miracolul scenei și el este posibil”, a precizat Anca Măniuțiu în discursul de mulțumire.

Premiul pentru cel mai bun critic de teatru: Maria Zărnescu

Cel mai bun actor în rol principal (premiu acordat de actrița Teatrului Național din Cluj, Anca Hanu): Marian Râlea pentru rolul Tullius din spectacolul „Marmură” la Teatrul Bulandra, Bucureşti

Premiul pentru întreaga activitate, actor: Vladimir Găitan

Cel mai bun spectacol de teatru TV (premiu acordat de actorul Sorin Leoveanu de la Teatrul Național din Cluj): „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, regia Tudor Chirilă, producţie a Societăţii Române de Televiziune

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol de Shakespeare: Alexandra Rădescu și Dorin Eugen Ionescu

Premiu special: Miklós Bács, un mentor al tinerelor generaţii de actori

Cea mai bună actriţă în rol principal: Emilia Dobrin pentru rolul Elena din spectacolul „Casa cu pisici” la Teatrul Mic, Bucureşti

Premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei: Eugen Țugulea

Premiu special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan: Matei Vișniec

Premiul Președintelui UNITER: Emil Boroghină

Premiul pentru întreaga activitate, regizor: Victor Ioan Frunză

Cea mai bună regie: Radu Afrim pentru regia spectacolului „Tihna” la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós”

Cel mai bun spectacol (Premiul a fost anunțat de actrița  Jacqueline Bisset): Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu