Succes clujean la Premiile AFCN: Asociația Colectiv A și managerul cultural Rarița Zbranca, printre câștigători

Temps d'Images 2015/Foto: Robert Puțeanu

Prima ediție a Galei Premiilor AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) și-a desemnat vineri, 15 ianuarie, câștigătorii la sala Studio a Teatrului de Comedie din București. În cadrul galei, au fost acordate zece premii în valoare de 5000 de lei organizațiilor neguvernamentale și managerilor culturali. Astfel,  Asociatia Colectiv A din Cluj a fost premiată la categoria Premiul pentru activare interdisciplinară „pentru organizarea, din 2008, a festivalului internațional de artele spectacolului și imagine video „Temps d’Images”, dezvoltând o platformă interdisciplinară care susținea forme artistice inovatoare reunind teatru, dans și artă video”. De asemenea,  Premiul pentru management cultural i-a revenit Rariței Zbranca, producător cultural, cercetător şi activist în dezvoltarea de politici culturale, „pentru munca sa în dezvoltarea artei și culturii în orașul Cluj și pentru implicarea în fondarea de organizații culturale modele de bune practici”.

În cadrul galei, Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a înmânat reprezentanților Asociației Alburnus Maior premiul pentru activarea patrimoniului imaterial, precizând conform Agerpres,  că Fân Fest este „cel mai mare eveniment cultural activist din România” și un „vârf de lance în lupta împotriva proiectului de minerit cu cianuri”.

Citiți și:

Asociații clujene, nominalizate la Gala Premiilor AFCN: Care este lista nominalizărilor

Mai jos vă prezentăm lista câștigătorilor, conform paginii de Facebook a AFCN:

Premiul pentru rezistență în cultură, acordat de Cosmin Manolescu, manager cultural, membru în juriu: Asociatia T.E.T, Alexandria, Andreea Borțun & echipa,  pentru organizarea timp de 10 ani a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, pentru că au adus teatrul mai aproape de comunitate și pentru că au revigorat viața culturală a Alexandriei

Premiul pentru intervenție în spațiul urban și activare culturală, acordat de Horea Avram, curator, membru în juriu: Asociatia Komunitas, Miruna Tîrcă & echipa,  pentru organizarea proiectului „Spații urbane în acțiune”, proiect care a antrenat mai multe organizații, artiști, arhitecți, educatori, sociologi, activiști de mediu etc. și a dat un nou înțeles spațiului urban.

Premiul pentru activare interdisciplinară, acordat de Ada Solomon, producator de film, membru în juriu: Asociatia Colectiv A, Miki Braniște & echipa,  pentru organizarea, din 2008, a festivalului internațional de artele spectacolului și imagine video „Temps d’Images”, dezvoltând o platformă interdisciplinară care susținea forme artistice inovatoare reunind teatru, dans și artă video

Premiul pentru management cultural, acordat de Carmen Croitoru, manager cultural, director INCFC: Rarița Zbranca, manager cultural, producător cultural, cercetător şi activist în dezvoltarea de politici culturale,  pentru munca sa în dezvoltarea artei și culturii în orașul Cluj și pentru implicarea în fondarea de organizații culturale modele de bune practici

Premiul pentru comunicare și mediere culturală, acordat de Sorin Predescu, psiholog, presedintele consiliului AFCN 2014-2015: Asociatia M3, Raluca Iacob & echipa pentru dezvoltarea rețelei „Susținem cultura în educație”, comunitate a artiștilor, educatorilor, operatorilor culturali și școlilor, dezvoltând apetența pentru cultură a noilor generații

Premiu pentru incluziune socială și dialog intercultural, decernat de Bogdan Ghiu, scriitor, membru în juriu: Asociația Culturală Replika, Mihaela Mihailov, Radu Apostol & echipa pentru dezvoltarea Centrului de Teatru Educațional Replika, un spaţiu cultural interdisciplinar, devenit o scenă pentru vocile celor vulnerabili și pentru derularea atâtor proiecte cu impact social

Premiul pentru antreprenoriat cultural, decernat de Roxana Trestioreanu, artist vizual, membru în juriu: Fundatia InterArt Triade, Sorina Jecza, Pentru programul editorial, GALERIA TRIADE și pentru ansamblul de proiecte derulate de fundație: SCULPTURA XXI, RESTITUIRI, JUVENTUS prin care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a culturii din Timișoara.

Premiul pentru soluții inovatoare în promovarea patrimoniului, decernat de Dorothee Hasnaș, arhitect, membru în juriu: Asociația Zeppelin, Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Stefan Ghenciulescu,  Pentru proiectul de conversie urbană Halele Carol, reușind să activeze un loc cu semnificație pentru zona de sud-vest a orașului și să construiască o platformă care să aducă diversitate de programe și un conținut cultural viu, activ în zona Parcul Carol.

Premiul pentru activarea patrimoniului imaterial decernat de Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii: Asociația Alburnus Maior, Eugen David, Ștefania Simion, Alexandru Binescu, Andrei Mihail & toti voluntarii,  Pentru organizarea anuală a Fân Fest, cel mai mare eveniment cultural activist din România susținut de dorința unei comunități de a-și apăra și pune în valoare moștenirea culturală și naturală, prin organizarea de concerte, expoziții, spectacole de teatru și dans, ateliere și dezbateri.

Premiul pentru promovarea culturii române în lume decernat de Irina Cios, director AFCN: Asociația Film etc., Corina Șuteu, Oana Radu, Mihai Chirilov,  pentru organizarea Festivalul Making Waves la New York, aflat la a 10-a ediție, o inițiativă singulară dedicată promovării cinematografiei românești actuale și din toate timpurile, în parteneriat cu instituții de prestigiu din SUA.

Citiți un interviu cu Miki Braniște, directorul Temps d’Images, realizat de Transilvania Reporter înainte de începerea ediției a opta a festivalului, în 2015:

Miki Braniște, director festival: Temps D’Images este cadrul unde artiștii nu vor fi niciodată cenzurați sau obligați să se autocenzureze

Distribuie:

Postaţi un comentariu