FOTO: Defrişările din România, tema principală a expoziţiei profesorului Ioan Sbârciu

Expoziţia va fi deschisă la Muzeul de Artă până în data de 15 decembrie 2013/Foto: Dan Bodea

„Nu mă aşteptam să devin profesor, dar m-a prins meseria asta. Poate am fost puţin cam exigent şi poate unii nu au apreciat asta, însă aşa am fost crescut în Bistriţa. Am fost profesor din 1973 şi pictor sunt de când mă ştiu”, a declarat profesorul Ioan Sbârciu pentru Transilvania Reporter, cu câteva ore înaintea vernisajului expoziţiei sale „Pădurea de cenuşă”, organizată la Muzeul de Artă din Cluj.

Ioan Sbârciu este unul din cei mai influenţi artişti şi profesori din spaţiul artistic contemporan românesc. Direcţia pe care a imprimat-o învăţământului superior artistic clujean în perioada în care a deţinut funcţia de rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca a condus la conturarea unui fenomen artistic fără precedent în pictura din România. „Întotdeauna, mai în glumă, mai în serios, spuneam că vai de profesorul care nu e depăşit de elevii lui. E o mare satisfacţie să ţi se întâmple acest lucru, să vezi că studenţii tăi au asemenea succes internaţional. Lumea ştie mai mult despre Adrian Ghenie pentru că este mai vizibil, dar sunt cel puţin 50 de pictori tineri foarte buni şi mă bucur că au trecut prin atelierul nostru. E prea devreme să tragem o concluzie, dar deocamdată interesul pentru Cluj este extrem de mare. Eu sper că aceşti artişti vor creşte, la fel şi cota lor. Când se vinde cu sute de mii de dolari o lucrare este deja promiţător. S-a creat deja faima şcolii de la Cluj, ceea ce în urmă cu 20 de ani nu exista. Nu este un foc de paie, pentru că dacă ar fi, nu s-ar vorbi peste tot”, precizează profesorul Ioan Sbârciu cu referire la succesul pe care îl înregistrează artiştii clujeni pe plan internaţional.

Realitate tristă

Deşi a avut zeci de expoziţii în străinătate, la Cluj artistul Ioan Sbârciu a expus mai puţin, iar în ultimii zece ani, aproape deloc. În acest an, odată cu sărbătorirea vârstei de 65 de ani, „Pădurea de cenuşă” este expoziţia care deschide un nou ciclu în plan artistic pentru profesorul clujean. Tema aleasă pentru expoziţia deschisă la Muzeul de Artă porneşte de la o realitate tristă în România: defrişarea pădurilor. „ Mai ales dacă ai copilărit în preajma pădurilor şi ai o nostalgie pentru pădure şi un anume respect, trăirile din copilărie se amplifică mai târziu. Pădurea de cenuşă asta vrea să sugereze: Pădurile de acum care nu mai sunt cum erau. Este pădurea care a mai rămas”, afirmă artistul.

Lucrările fac parte dintr-un ciclu mai mare de lucrări ale profesorului Ioan Sbârciu intitulat «Peisaje transilvane», care cuprinde subteme precum Pădurea de cenuşă sau Soarele negru la Roşia Montană. „Nu aş vrea să fie foarte sugestivă tema pădurii de cenuşă. Ar trebui să se sugereze acest lucru printr-un limbaj plastic. Pentru mine starea pe care o am vizavi de această situaţie este mai importantă. Prin mijloace plastice vreau să sugerez starea, nu descriptiv, sau narativ”, declară Ioan Sbârciu. Artistul urmează să organizeze anul viitor o serie de alte expoziţii, pe diferite teme: „Una dintre acestea este «Răpirea Europei», pe care am stabilit-o cu cineva din Grecia unde voi realiza şi expoziţia. Mai am propuneri în Germania, Italia, Grecia, SUA. Vreau să dezvolt şi o temă mai veche, cu Don Quijote, o temă a labirintului, o serie de nuduri şi poate o expoziţie cu tema cuplului. Această serie de expoziţii este un pariu cu mine de a aduna lucrări şi de a le expune”, spune Ioan Sbârciu.

Organizată în cadrul programului „Artişti de marcă ai Clujului”, având caracteristicile unui adevărat eveniment prin amploare şi elementele de noutate pe care le propune, expoziţia va fi deschisă până în data de 15 decembrie 2013.

„Universitatea noastră este interesată de creaţie, care este individuală în arta plastică şi atunci preocuparea pentru noi în ultimii ani este accentul pe creaţia personală. Este foarte complicat să fii autentic şi sincer, iar pentru unii durează mulţi ani. Arta este o chestiune de cursă lungă”, Ioan Sbârciu, artist plastic

[nggallery id=294]

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu