Strămoşul Audi-ului şi alte maşini retro, expuse în Piaţa Unirii la Festivalul Interbelic

Clujenii pot vizita sâmbătă expoziţia de maşini de epocă din Piaţa Unirii până la ora 20.00/Foto: Dan Bodea

Prima ediţie a Festivalului Interbelic a debutat cu dreptul la Cluj-Napoca. Deşi reprizele de ploaie le-au creat emoţii organizatorilor, clujenii nu s-au ferit să intre în atmosfera retro a anilor 1930.

Una dintre atracţiile zilei de sâmbătă este expoziţia de automobile de epocă din Piaţa Unirii unde clujenii pot admira nu mai puţin de trei „broscuţe” Volkswagen din perioada 1935-1945, de provenienţă germană, un Fiat din 1965, două Renault-uri şi un Audi DWK din 1955. „Acest model IFA nu era funcțional în momentul la care l-am descoperit. În vreo trei-patru zile a trebuit să facem rost de niște bujii care nu se mai fabrică de 30 de ani și printr-un concurs fericit de împrejurări am reușit s-o punem la punct și, de miercuri, mașina s-a plimbat aproape în fiecare zi pe străzile Clujului. Mașina este un strămoș al Audi, din 1955, este cunoscută sub numele IFA sau DKW și a fost adusă din Germania”, a precizat Cristina Tirenescu, coodonatoarea expoziţiei. Aceasta aprecizat că a fost foarte greu să facă rost de maşini din perioada interbelică în aşa de scurt timp şi a trebuit să ajungă la un compromis. „Am găsit câteva la Braşov însă nu am putut să le finanţăm transportul până la Cluj. A rămas să participe la celelalte ediţii ale Festivalului. Am încercat totuşi să găsim maşini cu aspect cât mai retro, chiar dacă nu sunt interbelice”, a spus Cristina Tirenescu.

Automobilele vor pleca în paradă spre Parcul Central , duminică, de la ora 12.00/Foto: Dan Bodea

Automobilele vor pleca în paradă spre Parcul Central , duminică, de la ora 12.00/Foto: Dan Bodea

Clujenii au venit cu mic, cu mare la expoziţia de maşini din Piaţa Unirii/Foto: Dan Bodea

Clujenii au venit cu mic, cu mare la expoziţia de maşini din Piaţa Unirii/Foto: Dan Bodea

Toate maşinile sunt în stare de funcţionare, iar duminică, de la ora 12.00, acestea vor pleca în paradă spre Parcul Central. Tot în Parcul Central, clujenii mai au ocazia să admire un Rolls Royce şi un Austin Princess şi să îşi facă fotografii în maşinile expuse.„Mi se pare o idee extraordinară, am văzut un număr de activităţi foarte mare incluse în festival. Mă pasionează perioada interbelică pentru că a fost o perioadă de avânt istoric în care au existat personalităţi în literatură şi în ştiinţă şi chiar mă bucur că acest Festival se întâmplă la Cluj.Îi doresc o viaţă cât mai lungă”, a declarat o vizitatoare a expoziţiei de maşini.

Clujenii care au ales să îşi petreacă weekendul în oraş, pot vizita, tot în cadrul Festivalului Interbelic, şi expoziţia omagială din Clădirea Casino din Parcul Central dedicată unor personalităţi ştiinţifice, literare şi artistice precum: Maria Tănase, Tudor Muşatescu, Gustav Machaty, Cole Albert Porter, Henry Coandă, Hedy Lamarr, Mihai Şerban, Scott Fitzgerald. Expoziţia este completată şi de fotografii din Clujul Interbelic, din arhiva Szabo Denes, colecţia Ştefan Socaciu.

Intrarea la expoziţia omagială din Clădirea Casino din Parcul Central este gratuită/Foto: Dan Bodea

Intrarea la expoziţia omagială din Clădirea Casino din Parcul Central este gratuită/Foto: Dan Bodea

Din programul de duminică, 15 septembrie, fac parte:

 12:00 – 22:00

LOCATIE: Parcul Central

TÂRG VINTAGE

 12.00 – 22.00

LOCATIE: Piaţa Unirii

IARMAROC

 12:00 – 13:30

LOCATIE: Piaţa Unirii

Parada automobilelor de epocă

 13:45 – 14:45

LOCATIE: Piaţa Unirii

Audiţie MARIA TĂNASE

 15:00 – 16:30

LOCATIE: Cinema ARTA

Proiectie Film “Titanic Vals” (RO 1964)

 18:00 – 19:00

LOCATIE: Cinema ARTA

Proiectie film “Ecstasy” (Cehia-Austria-Germania 1933)

 20:00 – 21:00

LOCATIE: KAROLINA AUGUSTA PUB

Recital TRIO INTERBELIQ

 21:00

LOCATIE: KAROLINA AUGUSTA PUB

Roaring 20`Jazz Party

 Intrările la evenimente sunt libere


Publicitate

1 Comentariu

  1. Petru Dimoff spune:

    Inca un sfarsit de sapataman cultural la Cluj-Napoca. Felicitari pentru articol! la obiect ca de obicei si un bogat continut de informatii pentru clujenii care vor sa-si petreaca duminica intr-un mod placut.

Postaţi un comentariu