Spectacol de teatru-dans în Aeroportul Internaţional Cluj

Primul spectacol din România finanţat prin crowdfunding, cu ajutorul platformei Creştem Idei, va fi prezentat în Aeroportul Internaţional Cluj în zilele de 16 şi 17 ocombrie, de la ora 19.00. “Lost In Transition înseamnă «poveşti pe picior de plecare», istorii personale spuse în aeroport în timpul orelor lungi de aşteptare, între bagaje şi check-in, în cafenele şi fumoare. Străini într-un No Man’s Land modern asteptând să-şi îndeplinească un vis, piloti sau stewardese a căror viaţă se împarte între fusuri orare, îşi lasă amprenta în acest spaţiu neutru. Suntem Aici şi Nicăieri, martorii sau protagoniştii unor întâlniri unice, tranzitorii”, transmit protagoniştii spectacolului într-un comunciat de presă. Spectacolul este dedicat victimelor incidentului aviatic din martie 2014, care se aflau in avionul MH370, pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.

Din distribuţie fac parte:  Raluca Lupan, Timea Vincze, Réka Zongor, Catalin Filip, Christian Har, Robert Nagy, Denis Stancsuy. Regia: Alexandra Felseghi. Coregrafia: Melinda Jakab

Durata spectacolului este de o oră şi 15 minute.

Preț bilet: 15 lei

Rezervari: hello@createactenjoy.com sau 0755 808 863

Distribuie:

Postaţi un comentariu