Scriitorul Mircea Cărtărescu, din nou la Cluj în calitate de invitat de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Foto: Dan Bodea

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitat de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania și va completa astfel lista invitaților anunțați până acum de organizatori: Alessandro Baricco, Andrei Codrescu,  Étienne Verhasselt, Josef Straka, Mite Stefoski, Adam Puslojić și alții.

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu, urmată de o sesiune de autografe, va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, ora 13.00, în lounge-ul FICT din Piața Unirii. Evenimentul este realizat în colaborare cu Librăria Humanitas Cluj. Scriitorul Mircea Cărtărescu a mai fost prezent la Cluj în luna februarie a acestui an, în sala Auditorium Maximum, cu ocazia lansării volumului „Solenoid”.

Citiți și:

Mircea Cărtărescu, la Cluj: Despre „Solenoid”, Nobel și Apocalipsă

[stextbox id=”custom”]intalnire-cu-mircea-cartarescu-1Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este Profesor dr. la Catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Este poet, prozator, critic literar şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN România şi al Parlamentului Cultural European. Este autor a peste douăzeci și cinci de volume personale şi e prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia romanescă „Orbitor” și romanul „Solenoid”. Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi. A primit numeroase premii literare românești și zece importante premii internaționale. Opera literară: Versuri: Faruri, vitrine, fotografii, Cartea Românească, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, 1983; Totul, Cartea Românească, 1985; Levantul, Cartea Românească, 1990; Dragostea, Humanitas, 1994; Dublu CD, Humanitas, 1998; Plurivers, vol. 1 şi 2, Humanitas, 2003, 50 de sonete, Brumar, 2006; Nimic, Humanitas, 2010. Proză: Visul (Nostalgia), Cartea Românească, 1989; Travesti, Humanitas, 1994; Orbitor. Aripa stângă, Humanitas, 1996; Orbitor. Corpul, Humanitas, 2002; Enciclopedia zmeilor, Humanitas, 2002; De ce iubim femeile, Humanitas, 2004; Orbitor. Aripa dreaptă, Humanitas, 2007; Frumoasele străine, Humanitas, 2010; Ochiul căprui al dragostei noastre, Humanitas, 2012; Fata de la marginea vieții, Humanitas, 2014; Solenoid, Humanitas, 2016. Eseuri, jurnal, publicistică: Visul chimeric, Litera, 1992; Postmodernismul românesc (studiu critic), Humanitas, Bucureşti, 1998; Jurnal, Humanitas, 2001; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, Humanitas, Bucureşti, 2003; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, 2008; Zen (Jurnal III), Humanitas 2011. Audio books: Parfumul aspru al ficţiunii, Humanitas Multimedia, Bucureşti, 2003; Levantul, Casa Radio, 2004; Zaraza, Humanitas; Travesti, Humanitas; De ce iubim femeile, Humanitas; Poeme în garanție, Casa Radio; Ruletistul, Humanitas, 2011; Levantul, Humanitas 2015. iPad application: Enciclopedia Zmeilor, Humanitas Multimedia, 2011. Traduceri: Charles Simic, Cartea zeilor şi a demonilor (trad. din lb. engl.), Paralela 45, Piteşti, 2002; Bob Dylan, Suflare în vânt, Humanitas, 2013. A predat la Universitatea din Amsterdam în 1994-1995, la Universitatea din Viena în 2005-2006 și la Freie Universität din Berlin în 2010. A primit prestigioase burse internaţionale pentru creaţie literară precum Bursa Rockefeller la Bellagio în 1997, Bursa DAAD la Berlin în 2000, Bursa Anna Kruger la Berlin în 2001, Bursa Collegium Budapest în 2000, Bursa Akademie Schloss Solitude la Stuttgart în 2006. A fost fellow al New Europe College în 1996. În 2015 a fost fellow al Wissenschaftskolleg din Berlin. Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1980, 1990, 1994 și 2009); Premiul Academiei Române (1989); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2000 şi 2003); Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994); Premiul ASPRO (1994, 1996, 2002); Premiile revistelor „Flacăra”, „Cuvântul”, „Ateneu”, „Tomis”, „Euphorion”, „Observator cultural”; Premiul Asociaţiei Editorilor Români (2002 şi 2003), Premiul Național pentru Literatură în 2007, Premiul Național pentru literatură al Uniunii Scriitorilor (2016). Traducerea în limba franceză Le Rêve, Éditions Climats, Paris, 1992, a fost nominalizată în Franţa pentru Prix Médicis, Prix Union Latine şi Le meilleur livre étranger, iar traducerea franceză Orbitor, Denoël, Paris, 1999, a fost nominalizată pentru Prix Union Latine (1999, 2000 şi 2001). Laureat în 2005 al Premiului internaţional „Giuseppe Acerbi” în Italia. În 2011 a primit Premiul Internațional Vilenica în Slovenia. În 2012 a primit Premiul Internațional pentru Literatură Berlin – Haus der Kulturen der Welt. În 2013 a primit Premiul Internațional Spycher-Leuk în Elveția și Premiul Internațional de poezie de la Novi Sad. În 2014 a primit Premiul Tormenta en un vaso la Madrid pentru cea mai bună carte străină publicată în Spania. A mai primit Premiul Euskadi de Plata, Spania, 2014, Premiul orașului Leipzig pentru înțelegere europeană (Germania, 2015), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (Austria, 2015) și Premiul „Gregor von Rezzori” (Italia, 2016). A fost nominalizat în 2016 la Premiul Strega Europeo.[/stextbox]

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania se va desfășura în perioada 4-9 octombrie 2016 în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu